O CALATORIE IN BELGIA (II)

O CALATORE ÎN BELGIA (II)

M-am gândit să mai postez câteva fotografii din Bruges, supranumit ,,Veneţia Nordului" (deşi de fapt este în vestul Europei), după ce m-au rugat unii cunoscuţi. Este un oraş cu centrul medieval bine păstrat, şi oricât de patriot sunt, trebuie să recunosc că toate clădirile medievale din Tansilvania la un loc sunt ma puţine decât ce are Bruges. Să mai adaug că n-am văzut măcar o clădire cu pereţii crăpaţi sau pe cale de prăbuşire, cum am văzut în Sighişoara, Braşov sau Sibiu şi mi-a venit să plâng. Deci imagini din Bruges, incluzând un tablou de Caravaggio, păstrat în Eglise de Notre-Dame, precum şi simbolul oraşului, Belfort Tower.

O CALATORIE IN BELGIA

O CĂLĂTORIE ÎN BELGIA ŞI CÂTEVA MONUMENTE


Săptămâna trecută am călătorit în Belgia, în cadrul unui proiect în colaborare cu Parlamentul European. Am avut prilejul de a vizita câteva locuri extraordinare: Bruxelles, Bruges, Waterloo etc. Fără să intru în detalii, postez doar câteva imagini (din sute!), cu recomandarea de a vizita aceste monumente: Hotel de Ville-Bruxelles, o clădire de o frumuseţe fără seamăn (am pus aici o fotografie, noaptea); Palais Royal-Bruxelles; Catedrala St.Michel et St.Gudula (cea mai însemnată din capitala Belgiei; contemporană şi asemănătoare Catedralei Notre-Dame de Paris); Madonna di Michelangelo (am admirat-o minute în şir; este singura capodoperă a celui mai mare sculptor al omenirii, aflată în afara Italiei, respectiv în Eglise de Notre Dame de Bruges/ Onze Lieve Vrouwekerk Brugge) şi Monumentul de la Waterloo, respectiv Hameau du Lion.

CĂRŢILE MELE

CĂRŢILE MELE

Am fost întrebat despre ce am scris, altfel spus, despre cele publicate. Ca tânăr profesor de istorie, m-am apucat să scriu acum vreo zece ani. Până acum, sunt peste 300 (trei sute) de studii şi articole de istorie, apărute sub semnătura mea, în publicaţii judeţene şi naţionale. Ca istoric, am bucuria astăzi de a vedea 11 (unsprezece) volume de autor sau coautor, care au pe copertă sau pe pagina de gardă, numele Ştefan Grigorescu. Până acum, n-a scris nimeni atât de mult despre ţinutul Ialomiţei, această realizare culturală, istoriografică, fiind tributul meu adus memoriei pământului natal şi înaintaşilor mei. Sunt acestea nu doar lucrări de istorie locală, ci mai ales de aşezare a trecutului Bărăganului ialomiţean în ansamblul istoriei naţionale. Unele sunt, în acelaşi timp, apreciate ca lucrări de istorie regională, da şi naţională. Vorbesc aici despre prima carte privind judeţul Ialomiţa în vremurile medievale, despre prima monografie a celei mai mari mănăstiri din cuprinsul Bărăganului, despre primul ghid al aşezărilor şi monumentelor ialomiţene (mai multe decât cele din aşa-zisa Lista a monumentelor istorice…), despre prima lucrare care adună tezaurul epigrafic ialomiţean (când nu sunt decât câteva judeţe unde s-au publicat inscripţiile) etc. Sunt mai multe de spus; unele au fost surprinse în recenziile care s-au făcut cărţilor mele. Aşa că mă mulţumesc doar cu o trecere în revistă a volumelor de autor sau coautor, după cum urmează:

1.Ştefan Grigorescu,IALOMIŢA MEDIEVALĂ.
Editura Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, Slobozia, 2004, 239 pag.
Carte dedicată iubitei mele fiice, Ileana-Ancuţa Grigorescu.

2.Ştefan Grigorescu,AŞEZĂRI ŞI MONUMENTE IALOMIŢENE.
Editura Helis, Slobozia, 2006, 312 pag.

3.Ştefan Grigorescu,ISTORIA MĂNĂSTIRII BALACIU.
Editura Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, Slobozia, 2007, 164 pag.

4.Ştefan Grigorescu,MÂNĂSTIREA ,,SFINŢII VOIEVOZI” SLOBOZIA.
Editura Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, Slobozia, 2009, 48 pag.

5.Ştefan Grigorescu,NOTIŢE ISTORICE IALOMIŢENE.
Editura Pro Transilvania, Bucureşti, 2009, 144 pag.

6.Ştefan Grigorescu,INSCRIPŢII DIN JUDEŢUL IALOMIŢA.
Editura Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, Slobozia, 2009, 216 pag.

7.SLOBOZIA CULTURALĂ. Coautor.
Editura Star Tipp, Slobozia, 2006, 252 pag.

8.STUDII ŞI ARTICOLE DE ISTORIE. Vol.LXXII. Coautor.
Grup Editorial ROTTARYMOND-ROTAREXIM S.A.,Râmnic-Vâlcea, 2007, 288 pag.

9.AŞEZĂMINTE BISEICEŞTI CREŞTIN-ORTODOXE DIN URZICENI. Coautor.
Editura Anca, Urziceni, 2008, 102 pag.

10.MONOGRAFIA INSPECTORATULUI ŞCOLAR AL JUDEŢULUI IALOMIŢA ŞI A CASEI CORPULUI DIDACTIC IALOMIŢA. Coautor şi coordonator.
Editura Star Tipp, Slobozia, 2008, 158 pag.

11.DOMNITORII ŞI ARHIEREII ŢĂRII ROMÂNEŞTI. CTITORIILE ŞI MORMINTELE LOR. Coautor.
Editura Cuvântul Vieţii a Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei, Bucureşti, 2009, 1328 pag.

MĂNĂSTIREA VIFORÂTA

MĂNĂSTIREA VIFORÂTA (JUD.DÂMBOVIŢA)


În satul Viforâta, veche aşezare dâmboviţeană din vecinătatea fostei cetăţi de scaun a voievozilor munteni, se ajunge repede, fie dinspre Târgovişte, fie dinspre Mănăstirea Dealu. Din vechea capitală a Ţării Româneşti, se urmează şoseaua spre nord, către Pucioasa, câţiva km, prima localitate în dreapta fiind tocmai Viforâta, aparţinând comunei Aninoasa. Pe de altă parte, când se coboară de la Dealu sau se vine dinspre Ploieşti, un drum recent asfaltat face la dreapta, într-o zonă unde s-au ridica construcţii noi, drumul de câţiva km ajungând repede la Viforâta. Mănăstirea Viforâta (sau, în vechime, Vihorâta sau Vihorăşti) este cea care a dat numele satului, la marginea de sus a căruia se află. A fost ridicată între anii 1530-1532 de către voievodul Vlad al VII-lea, zis Înecatul şi este singura ctitorie rămasă de la acest fiu al lui Vlăduţ Voievod şi nepot de frate al lui Radu cel Mare, ctitorii Mănăstirii Dealului, aflată nu departe, spre sud-est. Viforâta a trecut de-a lungul secolelor existenţei sale prin dese şi grele încercări, mănăstirea fiind distrusă şi reparată în câteva rânduri, astfel încât astăzi nu mai are aspectul original. Între anii 1611-1619, după ce a suferit stricăciunile oştirii invadatoare a lui Gabriel Bathory, mănăstirea a fost restaurată prin grija lui Radu-Mihnea Vodă, iar în anul 1635, marele protector al culturii, care a fost voievodul Matei Basarab, a reparat-o din nou, transformând-o în mănăstire de maici. Constantin Brâncoveanu s-a îngrijit şi el de Viforâta, pardosind biserica cu piatră, refăcând pictura originală, reînălţând zidurile de incintă şi construind noi chilii. La începutul secolului XIX, unul dintre urmaşii voievodului martir, banul Grigore Brâncoveanu, a făcut reparaţii noi şi a ridicat biserica Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, din cimitirul mănăstiresc.În anul 1914, mitropolitul primat Konon Arămescu-Donici a restaurat biserica şi a reînnoit pictura, aducând-o în starea de astăzi. Cutremurul din toamna anului 1940 a distrus turnul clopotniţă şi o parte a chiliilor, în anii 1960-1962 având loc reparaţii radicale, prilej cu care mănăstirea a fost transformată în Casă Sanatorială a Patriarhiei Române. După cutremurul din 1977 s-au efectuat alte reparaţii la corpurile chiliilor. Ultimele reparaţii la aşezământ au fost efectuate în 1990-1994, aducând aşezământul la aspectul actual. Până în anul 2000 aparţinând direct de Patriarhia Română, mănăstirea a trecut apoi sub jurisdicţia Arhiepiscopiei Târgoviştei.
Mănăstirea Viforâta, care datorită repetatelor distrugeri şi restaurări şi-a pierdut aspectul din prima jumătate a secolului al XVI-lea, cuprinde astăzi biserica mare, corpul patrulater al chiliilor (incluzând paraclisul Sfântul Proroc Ilie şi turnul clopotniţă), casele Brâncoveanu, anexele gospodăreşti şi cimitirul mănăstiresc, cu biserica mică. Edificiul principal este biserica Sfântul Gheorghe, aflată în mijlocul incintei patrulatere. Departe de aspectul original, are un plan trilobat şi dispune de pridvor şi cele trei încăperi clasice de cult. Biserica are trei turle circulare ca plan, dintre care două încununează pronaosul, iar turla mare naosul. În pridvor se păstrează pictura de la începutul sec.XX, precum şi pisania pusă atunci, deasupra intrării în pronaos. Separaţia dintre pronaos şi naos este realizată prin stâlpi de cărămidă, legaţi prin arcade, iar naosul este separat de altar printr-o splendidă catapeteasmă sculptată în anul 1864, de celebrul Karl Storck. În pronaos, pe peretele vestic, se păstrează tabloul marelui ban Grigore Brâncoveanu şi al soţiei sale, Safta, în plan secundar fiind conturate (cu vopsea galbenă) chipurile ctitorilor dintâi, Vlad-Voevod şi Doamna Ana (Ancuţa). În interiorul bisericii se păstrează icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, lucrată în argint masiv de meşterul grec Mavros şi dăruită de voievodul Leon Tomşa, în anul 1632.
În curtea mănăstirii, la est de biserică se află ,,Fântâna mitropolitului Ghenadie, fost al Ungro-Vlachiei, primat al României, 1904”, iar spre sud, mormântul ieromonahului Macarie de la Perieţi, teolog, traducător şi compozitor de muzică bisericească, la începutul secolului XIX. În afara incintei se află casele construite de banul Grigore Brâncoveanu, în jurul anului 1830, precum şi cimitirul, cu biserica mică,Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, restaurată în anul 2005. În cimitir se află şi o creaţie a sculptorului Carol Storck, monumentul funerar al generalului Matei Vlădescu (1835-1901), participant la Războiul de independenţă, fost ministru de război şi colaborator apropiat al regelui Carol I.

IUBITI-VĂ ŢARA (VI)

Din câteva mii de fotografii pe care le-am făcut de curând în ţinutul Neamţului şi în cel al Sucevei, am ales câteva.Fără vreun criteriu deosebit şi poate nu cele mai bune.Oricum, am vrut să arăt doar o picătură din ce înseamnă ţara moşilor şi strămoşilor noştri. Vedeţi Mausoleul de la Mărăşeşti, cu oasele a mii de oştaşi români şi opriţi-vă la mormântul copilului erou Măriuca Zaharia şi la sarcofagul generalului Eremia Grigorescu. Apoi, poposiţi la cetăţile Sucevei şi Neamţului, între zidurile cărora s-a scris atâta istorie românească.Vedeţi mănăstiri după mănăstiri; am aşezat aici doar ceva din Agapia, Văratic,Humor, Voroneţ şi Râşca.Având cultul marilor noştri literaţi, vă invit să vedeţi casa Vlahuţă de la Agapia, casa Sadoveanu de la Vovidenia Neamţului, casa Labiş de la Mălini, casa Hogaş de la Piatra-Neamţ şi casa marelui nostru povestitor, Ion Creangă, de la Humuleşti.IUBIŢI-VĂ ŢARA!

IUBIŢI-VĂ ŢARA (V)

Din câteva mii de fotografii pe care le-am făcut de curând în ţinutul Neamţului şi în cel al Sucevei, am ales câteva.Fără vreun criteriu deosebit şi poate nu cele mai bune.Oricum, am vrut să arăt doar o picătură din ce înseamnă ţara moşilor şi strămoşilor noştri. Vedeţi Mausoleul de la Mărăşeşti, cu oasele a mii de oştaşi români şi opriţi-vă la mormântul copilului erou Măriuca Zaharia şi la sarcofagul generalului Eremia Grigorescu. Apoi, poposiţi la cetăţile Sucevei şi Neamţului, între zidurile cărora s-a scris atâta istorie românească.Vedeţi mănăstiri după mănăstiri; am aşezat aici doar ceva din Agapia, Văratic,Humor, Voroneţ şi Râşca.Având cultul marilor noştri literaţi, vă invit să vedeţi casa Vlahuţă de la Agapia, casa Sadoveanu de la Vovidenia Neamţului, casa Labiş de la Mălini, casa Hogaş de la Piatra-Neamţ şi casa marelui nostru povestitor, Ion Creangă, de la Humuleşti.IUBIŢI-VĂ ŢARA!

IUBIŢI-VĂ ŢARA (IV)

Din câteva mii de fotografii pe care le-am făcut de curând în ţinutul Neamţului şi în cel al Sucevei, am ales câteva.Fără vreun criteriu deosebit şi poate nu cele mai bune.Oricum, am vrut să arăt doar o picătură din ce înseamnă ţara moşilor şi strămoşilor noştri. Vedeţi Mausoleul de la Mărăşeşti, cu oasele a mii de oştaşi români şi opriţi-vă la mormântul copilului erou Măriuca Zaharia şi la sarcofagul generalului Eremia Grigorescu. Apoi, poposiţi la cetăţile Sucevei şi Neamţului, între zidurile cărora s-a scris atâta istorie românească.Vedeţi mănăstiri după mănăstiri; am aşezat aici doar ceva din Agapia, Văratic,Humor, Voroneţ şi Râşca.Având cultul marilor noştri literaţi, vă invit să vedeţi casa Vlahuţă de la Agapia, casa Sadoveanu de la Vovidenia Neamţului, casa Labiş de la Mălini, casa Hogaş de la Piatra-Neamţ şi casa marelui nostru povestitor, Ion Creangă, de la Humuleşti.IUBIŢI-VĂ ŢARA!

IUBIŢI-VĂ ŢARA (III)

Din câteva mii de fotografii pe care le-am făcut de curând în ţinutul Neamţului şi în cel al Sucevei, am ales câteva.Fără vreun criteriu deosebit şi poate nu cele mai bune.Oricum, am vrut să arăt doar o picătură din ce înseamnă ţara moşilor şi strămoşilor noştri. Vedeţi Mausoleul de la Mărăşeşti, cu oasele a mii de oştaşi români şi opriţi-vă la mormântul copilului erou Măriuca Zaharia şi la sarcofagul generalului Eremia Grigorescu. Apoi, poposiţi la cetăţile Sucevei şi Neamţului, între zidurile cărora s-a scris atâta istorie românească.Vedeţi mănăstiri după mănăstiri; am aşezat aici doar ceva din Agapia, Văratic,Humor, Voroneţ şi Râşca.Având cultul marilor noştri literaţi, vă invit să vedeţi casa Vlahuţă de la Agapia, casa Sadoveanu de la Vovidenia Neamţului, casa Labiş de la Mălini, casa Hogaş de la Piatra-Neamţ şi casa marelui nostru povestitor, Ion Creangă, de la Humuleşti.IUBIŢI-VĂ ŢARA!

IUBIŢI-VĂ ŢARA (II)

Din câteva mii de fotografii pe care le-am făcut de curând în ţinutul Neamţului şi în cel al Sucevei, am ales câteva.Fără vreun criteriu deosebit şi poate nu cele mai bune.Oricum, am vrut să arăt doar o picătură din ce înseamnă ţara moşilor şi strămoşilor noştri. Vedeţi Mausoleul de la Mărăşeşti, cu oasele a mii de oştaşi români şi opriţi-vă la mormântul copilului erou Măriuca Zaharia şi la sarcofagul generalului Eremia Grigorescu. Apoi, poposiţi la cetăţile Sucevei şi Neamţului, între zidurile cărora s-a scris atâta istorie românească.Vedeţi mănăstiri după mănăstiri; am aşezat aici doar ceva din Agapia, Văratic,Humor, Voroneţ şi Râşca.Având cultul marilor noştri literaţi, vă invit să vedeţi casa Vlahuţă de la Agapia, casa Sadoveanu de la Vovidenia Neamţului, casa Labiş de la Mălini, casa Hogaş de la Piatra-Neamţ şi casa marelui nostru povestitor, Ion Creangă, de la Humuleşti.IUBIŢI-VĂ ŢARA!

IUBIŢI-VĂ ŢARA.

Din câteva mii de fotografii pe care le-am făcut de curând în ţinutul Neamţului şi în cel al Sucevei, am ales câteva.Fără vreun criteriu deosebit şi poate nu cele mai bune.Oricum, am vrut să arăt doar o picătură din ce înseamnă ţara moşilor şi strămoşilor noştri. Vedeţi Mausoleul de la Mărăşeşti, cu oasele a mii de oştaşi români şi opriţi-vă la mormântul copilului erou Măriuca Zaharia şi la sarcofagul generalului Eremia Grigorescu. Apoi, poposiţi la cetăţile Sucevei şi Neamţului, între zidurile cărora s-a scris atâta istorie românească.Vedeţi mănăstiri după mănăstiri; am aşezat aici doar ceva din Agapia, Văratic,Humor, Voroneţ şi Râşca.Având cultul marilor noştri literaţi, vă invit să vedeţi casa Vlahuţă de la Agapia, casa Sadoveanu de la Vovidenia Neamţului, casa Labiş de la Mălini, casa Hogaş de la Piatra-Neamţ şi casa marelui nostru povestitor, Ion Creangă, de la Humuleşti.IUBIŢI-VĂ ŢARA!

MĂNĂSTIREA NĂMĂEŞTI (ARGEŞ)

MĂNĂSTIREA NĂMĂEŞTI (JUD.ARGEŞ) Este un aşezământ cunoscut în primul rând prin vestita icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului, socotită a fi fost zugrăvită chiar de către Sfântul Evanghelist Luca. Apoi, biserica rupestră, ca şi cele de la Corbii de Piatră şi Cetăţuia lui Negru-Vodă, amândouă tot din judeţul Argeşului, a adus faima Nămăeştilor. Mănăstirea se afla odinioară în judeţul Muscelului, iar astăzi se găseşte în partea de nord-est a judeţului Argeş, nu departe de Câmpulungul în care odihnesc Basarabii întemeietori de ţară. Se ajunge la Nămăeşti, sat aparţinător de comuna Valea Mare-Pravăţ, venind dinspre Câmpulung-Muscel, aflat la 3 km sud-vest, ori dinspre Mioveni (aflat spre sud-sud-vest), Târgovişte (aflat la 62 km sud) sau dinspre Bran. Venind pe culoarul Rucăr-Bran, pe la Podu Dâmboviţei-Rucăr-Dragoslavele, se trece Culmea Mateiaşului, lăsând în stânga Mausoleul Eroilor de la 1916, iar la intrarea în Valea Mare-Pravăţ, adică la intersecţia cu drumurile către Stoeneşti-Târgovişte şi Boteni-Mioveni, un indicator spre dreapta arată doar 1 km până la mănăstire. După tradiţie, trei ciobani ar fi avut acelaşi vis, în care Maica Domnului le-a arătat unde să găsească icoana ei, iar în acea stâncă s-a săpat mai apoi biserica. S-a afirmat eronat că prima atestare documentară a Mănăstirii Nămăeşti datează din anul 1386, într-un hrisov al lui Mircea cel Bătrân; numai că din anul respectiv, cel în care marele voievod a urcat pe tronul Ţării Româneşti, nu se păstrează nici u hrisov, darămite să mai menţioneze Nămăeştii. Cu adevărat, prima atestare a ,,sfintei, dumnezeieştii biserici care este de piatră în satul Nămăeşti” o avem de la 1 iulie 1547, într-o carte domnească a lui Mircea Ciobanul. Târziu, în anul 1843, bisericii rupestre i s-a adăugat pridvorul de zid. În toamna anului 1916, cu ocazia marilor lupte din zona Câmpulungului, mănăstirea a suferit mari stricăciuni, fiind reparată în anii interbelici, apoi între anii 1957-1968. Biserica mănăstirii are hramurile Intrarea în Biserică a Maicii Domnului şi Izvorul Tămăduirii şi este încadrată categoriei bisericilor rupestre din spaţiul românesc, precum cele două amintite mai sus, apoi precum cele din Munţii Buzăului, de la Basarabi (Murfatlar), de la Turnu-Vâlcea etc. Ieşind parcă din stânca în care a fost săpată cu încăperile principale, are un pridvor iniţial deschis, iar astăzi închis prin ferestre între coloanele circulare. O singură turlă, rotundă ca plan, se ridică deasupra naosului, o gaură fiind săpată acolo, în tavanul stâncii. Pictură interioară există doar în pridvor, în rest fiind atârnate de pereţi icoane. În naos se remarcă vestita icoană a Maicii Domnului, datată după tradiţie din sec.I d.Hr. Două ferestre săpate în stâncă, spre sud şi nord, asigură iluminatul natural. Zidurile sunt zugrăvite la exterior în alb; lângă cel sudic sunt aşezate mai multe cruci şi lespezi de mormânt ale unor călugăriţe şi duhovnici, răposaţi în sec.al XIX-lea şi la începutul sec.XX. La est de biserică se află un corp al chiliilor călugăriţelor, precum şi clopotniţa, ridicată din zid şi lemn. Spre vest, ceva mai sus de biserică, se află clădirea neoromânească a stăreţiei şi chiliilor. Lângă aşezământul de maici, iubitorul de cultură românească poate să poposească, măcar puţin, la casa memorială a poetului Rapsodiilor şi al Baladelor vesele şi triste, nemuritorul George Topârceanu.

MĂNĂSTIREA BISTRIŢA (NEAMŢ)

MĂNĂSTIREA BISTRIŢA (JUD.NEAMŢ) Monument esenţial al istoriei românilor, această mănăstire se află la 6 km vest de Piatra-Neamţ, pe valea Bistriţei. Se ajunge acolo pe drumul Bicazului, din reşedinţa nemţeană, în prima localitate, care poartă numele marelui voievod Alexandru cel Bun, un drum urcă 2 km spre dreapta, puţin către dealuri, până spre marginea de sus a satului Bistriţa. Turlele bisericii şi ale clopotniţelor sunt vizibile de departe, la fel acoperişurile noi ale caselor monahale; o parcare mare marchează partea sudică a incintei, iar în dreapta ei, cimitirul mănăstirii şi al satului. Socotită cea mai mare ctitorie muşatină a Moldovei, rivală a Neamţului, faţă de care este mai veche, Mănăstirea Bistriţa te coboară sigur în vremurile voievozilor Alexandru cel Bun, Ştefan cel Mare, Petru Rareş şi Alexandru Lăpuşneanu. După tradiţie, îşi are începuturile pe la 1390, când voievodul Petru I Muşat a trimis aici un călugăr, Pafnutie, însoţit de doi discipoli, pentru a ridica un schitişor de lemn. E sigur că cel care a întemeiat mănăstirea şi care aici este parcă mai prezent ca oriunde în Ţara Moldovei a fost Alexandru cel Bun, domn al Moldovei şi binefăcător al ei între anii 1400-1432; anii lui au fost anii celei mai liniştite şi mai prospere domnii din istoria Ţării Moldovei. Prin grija lui Alexandru-Voievod, hotărât să facă aici necropola familie sale, la Bistriţa s-au construit prima biserică de piatră, turnul clopotniţă, chilii şi o casă domnească. În anul 1488, Ştefan cel Mare şi Sfânt, care şi-a înmormântat aici doi copii, Alexăndrel şi Ana, a ridicat un nou turn şi i-a adăugat paraclis, dăruind mănăstirii şi două clopote. Aici, la Bistriţa, s-a refugiat în anul 1538, după ce şi-a pierdut tronul şi în drum spre refugiul transilvănean, voievodul Petru Rareş, care deja mărise (în 1529) paraclisul ridicat de părintele său şi care, în a doua domnie, avea să refacă zidul de incintă, să ridice alt turn de intrare (păstrat şi astăzi), în care a dispus un mic paraclis şi să edifice o şcoală domnească, în incinta mănăstirii. În forma de astăzi, biserica Mănăstirii Bistriţa a fost ctitorită în anul 1554 de voievodul Alexandru Lăpuşneanu, nu sângerosul domn prezentat eronat de literatul Costache Negruzzi, ci mare protector de cultură, ctitor şi restaurator la Pângăraţi, Bistriţa, Slatina, Rădăuţi şi în alte părţi. Edificiul central al Mănăstirii Bistriţa, biserica Adormirea Maicii Domnului, se ridică zveltă şi maiestuoasă prin albul zidurilor sale, în mijlocul incintei. Este un monument etalon pentru arhitectura religioasă moldovenească, imitaţiile sale putând fi văzută aiurea, în toată vechea ţară a românilor de la est de Carpaţi. Biserica are cinci încăperi şi o singură turlă, cu acoperiş în fleşă. Intrarea dinspre sud este încununată de frumosul tablou al Maicii Domnului, puţin în lateral păstrându-se pisania şi stema Ţării Moldovei, puse în vremea lui Vodă-Lăpuşneanu. Biserica păstrează, mai mult sau mai puţin sigure (refacerile repetate şi jafurile pierzându-le uneori locul) numeroase morminte voievodale şi arhiereşti. În prima încăpere se păstrează mormintele a trei arhierei ai Moldovei sec.XVI-XVII, iar în cea de-a doua se păstrează mormintul mitropolitului Iosif, primul vlădică al Moldovei, cel al marelui vornic Ivaşcu Golescu, venit din Ţara Românească şi răposat aici şi cel al marelui cronicar Grigore Ureche (în stânga), îngropat în mormântul pregătit pentru părintele său (înhumat însă la ctitoria sa de la Secu). În cea de-a treia încăpere, gropniţa voievodală, mormântul din stânga păstrează osemintele marelui voievod Alexandru cel Nun şi ale soţiei sale Ana, iar cel din dreapta pe cele ale fiului favorit al lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, Alexăndrel-Vodă şi ale surorii acestuia, Ana. De asemenea, gropniţa păstrează mormintele a doi dintre copii lui Alexandru cel Bun, anume Roman şi Vasilisa, precum şi pe cel al Doamnei Maria (răposată în 1542), soţia voievodului Ştefan ,,Lăcustă”.În interior, pe lângă picturile murale mai vechi sau mai noi, se remarcă splendida icoană făcătoare de minuni a Sfintei Ana, datată din sec.al XIV-lea şi dăruită voievodului Alexandru cel Bun de un basileu, poate Manuil al II-lea sau Ioan al VIII-lea Paleologos. Portalul de intrare în pronaos, splendidă realizare gotică, atrage de asemenea privirea vizitatorului. În afara bisericii, atrage privirea turnul de intrare, ridicat în vremea lui Petru Rareş şi care păstrează o deosebită pictură a hramului, datată pe la 1545 şi redescoperită cu ocazia restaurărilor făcute în anul 1983. În vecinătatea dreaptă (vestică) a acestui turn, vechea şcoală domnească, ctitorie a aceluiaşi Rareş-Vodă, adăposteşte astăzi o preţioasă colecţie de artă medievală. Amintind în mod deosebit de Ştefan cel Mare şi Sfânt, turnul clopotniţă aflat la nord-vest de biserică şi la care este alipit un paraclis, se remarcă prin păstrarea pisaniei din vremea marelui voievod, precum şi prin tabloul votiv pictat pe zidul sudic şi care înfăţişează pe voievozii Ştefan-Vodă şi Petru Rareş, cu doamnele lor, de o parte şi de alta a tronului Mântuitorului. De amintit şi clopotul păstrat de la marele Ştefan, dăruit mănăstirii în anul 1494 şi care înfăţişează stema Moldovei împreună cu valorosul însemn heraldic al marelui voievod.