MĂNĂSTIREA VIFORÂTA

MĂNĂSTIREA VIFORÂTA (JUD.DÂMBOVIŢA)


În satul Viforâta, veche aşezare dâmboviţeană din vecinătatea fostei cetăţi de scaun a voievozilor munteni, se ajunge repede, fie dinspre Târgovişte, fie dinspre Mănăstirea Dealu. Din vechea capitală a Ţării Româneşti, se urmează şoseaua spre nord, către Pucioasa, câţiva km, prima localitate în dreapta fiind tocmai Viforâta, aparţinând comunei Aninoasa. Pe de altă parte, când se coboară de la Dealu sau se vine dinspre Ploieşti, un drum recent asfaltat face la dreapta, într-o zonă unde s-au ridica construcţii noi, drumul de câţiva km ajungând repede la Viforâta. Mănăstirea Viforâta (sau, în vechime, Vihorâta sau Vihorăşti) este cea care a dat numele satului, la marginea de sus a căruia se află. A fost ridicată între anii 1530-1532 de către voievodul Vlad al VII-lea, zis Înecatul şi este singura ctitorie rămasă de la acest fiu al lui Vlăduţ Voievod şi nepot de frate al lui Radu cel Mare, ctitorii Mănăstirii Dealului, aflată nu departe, spre sud-est. Viforâta a trecut de-a lungul secolelor existenţei sale prin dese şi grele încercări, mănăstirea fiind distrusă şi reparată în câteva rânduri, astfel încât astăzi nu mai are aspectul original. Între anii 1611-1619, după ce a suferit stricăciunile oştirii invadatoare a lui Gabriel Bathory, mănăstirea a fost restaurată prin grija lui Radu-Mihnea Vodă, iar în anul 1635, marele protector al culturii, care a fost voievodul Matei Basarab, a reparat-o din nou, transformând-o în mănăstire de maici. Constantin Brâncoveanu s-a îngrijit şi el de Viforâta, pardosind biserica cu piatră, refăcând pictura originală, reînălţând zidurile de incintă şi construind noi chilii. La începutul secolului XIX, unul dintre urmaşii voievodului martir, banul Grigore Brâncoveanu, a făcut reparaţii noi şi a ridicat biserica Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, din cimitirul mănăstiresc.În anul 1914, mitropolitul primat Konon Arămescu-Donici a restaurat biserica şi a reînnoit pictura, aducând-o în starea de astăzi. Cutremurul din toamna anului 1940 a distrus turnul clopotniţă şi o parte a chiliilor, în anii 1960-1962 având loc reparaţii radicale, prilej cu care mănăstirea a fost transformată în Casă Sanatorială a Patriarhiei Române. După cutremurul din 1977 s-au efectuat alte reparaţii la corpurile chiliilor. Ultimele reparaţii la aşezământ au fost efectuate în 1990-1994, aducând aşezământul la aspectul actual. Până în anul 2000 aparţinând direct de Patriarhia Română, mănăstirea a trecut apoi sub jurisdicţia Arhiepiscopiei Târgoviştei.
Mănăstirea Viforâta, care datorită repetatelor distrugeri şi restaurări şi-a pierdut aspectul din prima jumătate a secolului al XVI-lea, cuprinde astăzi biserica mare, corpul patrulater al chiliilor (incluzând paraclisul Sfântul Proroc Ilie şi turnul clopotniţă), casele Brâncoveanu, anexele gospodăreşti şi cimitirul mănăstiresc, cu biserica mică. Edificiul principal este biserica Sfântul Gheorghe, aflată în mijlocul incintei patrulatere. Departe de aspectul original, are un plan trilobat şi dispune de pridvor şi cele trei încăperi clasice de cult. Biserica are trei turle circulare ca plan, dintre care două încununează pronaosul, iar turla mare naosul. În pridvor se păstrează pictura de la începutul sec.XX, precum şi pisania pusă atunci, deasupra intrării în pronaos. Separaţia dintre pronaos şi naos este realizată prin stâlpi de cărămidă, legaţi prin arcade, iar naosul este separat de altar printr-o splendidă catapeteasmă sculptată în anul 1864, de celebrul Karl Storck. În pronaos, pe peretele vestic, se păstrează tabloul marelui ban Grigore Brâncoveanu şi al soţiei sale, Safta, în plan secundar fiind conturate (cu vopsea galbenă) chipurile ctitorilor dintâi, Vlad-Voevod şi Doamna Ana (Ancuţa). În interiorul bisericii se păstrează icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, lucrată în argint masiv de meşterul grec Mavros şi dăruită de voievodul Leon Tomşa, în anul 1632.
În curtea mănăstirii, la est de biserică se află ,,Fântâna mitropolitului Ghenadie, fost al Ungro-Vlachiei, primat al României, 1904”, iar spre sud, mormântul ieromonahului Macarie de la Perieţi, teolog, traducător şi compozitor de muzică bisericească, la începutul secolului XIX. În afara incintei se află casele construite de banul Grigore Brâncoveanu, în jurul anului 1830, precum şi cimitirul, cu biserica mică,Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, restaurată în anul 2005. În cimitir se află şi o creaţie a sculptorului Carol Storck, monumentul funerar al generalului Matei Vlădescu (1835-1901), participant la Războiul de independenţă, fost ministru de război şi colaborator apropiat al regelui Carol I.

MĂNĂSTIREA STELEA (JUD.DÂMBOVIŢA)

MĂNĂSTIREA STELEA
(JUD.DÂMBOVIŢA)


Aşezată în centrul istoric al cetăţii de scaun a Târgoviştei, mănăstirea se află pe Calea Domnească, puţin mai la sud de curtea domnească în care şi-au avut reşedinţa 33 de voievozi ai Ţării Româneşti.
În sec.al XVI-lea exista acolo o biserică, ridicată, după tradiţie, de către un neguţător Stelea, al cărui nume îl poartă şi astăzi. În acea biserică fusese înmormântat la începutul secolului următor vel aga Nicolae Cociu, tatăl lui Vasile Lupu, domnul Moldovei. După cum arată pisania, biserica păstrată până astăzi a fost ridicată în anul 1645, de către Vasile Lupu Voievod, ca semn al împăcării cu Matei Basarab, domnitorul Ţării Româneşti, care ridicase la rândul său, în Moldova, biserica de la Soveja.
Arsă de turci cu ocazia invaziei de la 1559, biserica Mănăstirii Stelea a fost refăcută în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu, când i s-a repictat interiorul. În sec.al XIX-lea a devenit biserică de mir şi a intrat într-o accentuată degradare. A fost reparată în mai multe rânduri, în 1881, 1943-1947, 1971-1976, 1982-1988, 1991-1999 şi 2002-2005. Din anul 1990 a redevenit mănăstirea.
Ansamblul de la Stelea cuprinde biserica, turnul-clopotniţă, casele egumeneşti, chiliile şi zidurile de incintă. În casa egumenească a fost înfiinţat un muzeu, în urmă cu câţiva ani.
Biserica Învierea Domnului are un plan trilobat şi este încununată de două turle octogonale, pe o bază pătrată. Exteriorul bisericii prezintă două registre de ocniţe oarbe, cel dintâi, cu ocniţe înguste şi lungi, cuprinzând cea mai mare parte. Zidurile sunt sprijinite de şapte contraforţi, care amintesc de bisericile moldoveneşti. Tot de bisericile din Moldova amintesc şi elementele ornamentale, precum şi bumbii exteriorului turlelor. Pictura a fost restaurată recent; în interior se păstrează şi obiecte de cult din sec.al XVI-lea – al XVII-lea, precum şi mai multe pietre tombale, cea mai veche datând din anul 1609.