CÂTEVA STUDII ŞI ARTICOLE

STUDII ŞI ARTICOLE DE ISTORIE NAŢIONALĂ,PUBLICATE ÎN REVISTE DE SPECIALITATE Câteva studii şi articole publicate sub semnătura mea, în ultimii ani, în reviste de istorie/ de cultură: Fortificaţii medievale în Muntenia estică. Studiu de caz: Mănăstirea Slobozia. În ,,Studii şi articole de istorie”.Vol.LXXVII, 2010.ISSN 0585-749X. Stareţii Mânăstirii Sfinţii Voievozi din Slobozia, de la întemeiere până la secularizare. În ,,Almanah Bisericesc 2010. Sfânta Episcopie a Sloboziei şi Călăraşilor”, Slobozia, 2010, pp.130-134. ISSN 1583-1620. Chestiunea mănăstirilor închinate. O cronologie. În ,,Almanah Bisericesc 2011. Sfânta Episcopie a Sloboziei şi Călăraşilor”, Slobozia, 2011, pp.74-82. ISSN 1583-1620. Carol I în primii ani de domnie. Legăturile cu Biserica Naţională. În ,,Almanah Bisericesc 2012. Sfânta Episcopie a Sloboziei şi Călăraşilor”, Slobozia, 2012, pp.217-221. ISSN 1583-1620. Asupra începuturilor Mănăstirii Cârnu. În ,,Tezaur”.Revista Societăţii de Ştiinţe Istorice, Buzău, anul V, nr.7, decembrie 2010, pp.3-9.ISSN 1842-6832. Basarab al II-lea (1442-1443). Un domn efemer pe tronul Ţării Româneşti. În ,,Magister”. Revistă a Asociaţiei Profesorilor de Istorie din România. Editura Arves, Craiova, nr.10-11, aprilie-noiembrie 2010, pp.82-85. ISSN 1841-6209. Un episod din istoria Ţării Româneşti. Moartea voievodului Vlad Înecatul. În ,,Tezaur”, Revista Societăţii de Ştiinţe Istorice, Buzău, anul VI, nr.8, aprilie 2011, pp.70-76. ISSN 1842-6832. Domnia lui Radu-Bădica (1523-1524). În ,,Magister”. Revistă a Asociaţiei Profesorilor de Istorie din România. Editura Arves, Craiova, nr.12-13, aprilie-noiembrie 2011, pp.3-8. ISSN 1841-6209. Originea lui Ştefan-Răzvan, voievod al Moldovei (1595). O controversă istoriografică. În ,,Tezaur”, Revista Societăţii de Ştiinţe Istorice, Buzău, anul VI, nr.9, noiembrie 2011, pp.45-49. ISSN 1842-6832. Mihai Viteazul, senior de Konigsberg. În ,,Tezaur”, Revista Societăţii de Ştiinţe Istorice, Buzău, anul VII, nr.10, aprilie 2012, pp.44-48. ISSN 1842-6832. Incidentele de la Huedin (iulie-august 1600). Un episod al epocii lui Mihai Viteazul.În ,,Tezaur”, Revista Societăţii de Ştiinţe Istorice, Buzău, anul VII, nr.11, noiembrie 2012, pp.20-25. ISSN 1842-6832. Catastiful oştirii lui Mihai Viteazul. În ,,Magister”. Revistă a Asociaţiei Profesorilor de Istorie din România. Editura Arves, Craiova, nr.15-16, aprilie-noiembrie 2012, pp.3-6. ISSN 1841-6209. Domnia voievodului Vlad Înecatul şi conflictul cu Craioveştii. În ,,Historica”. Revistă de Cultură Istorică şi Pedagogică, Craiova, anul X, nr.1 (15), 2012, pp.38-42.ISSN 1583-4816.

MĂNĂSTIREA VIFORÂTA

MĂNĂSTIREA VIFORÂTA (JUD.DÂMBOVIŢA)


În satul Viforâta, veche aşezare dâmboviţeană din vecinătatea fostei cetăţi de scaun a voievozilor munteni, se ajunge repede, fie dinspre Târgovişte, fie dinspre Mănăstirea Dealu. Din vechea capitală a Ţării Româneşti, se urmează şoseaua spre nord, către Pucioasa, câţiva km, prima localitate în dreapta fiind tocmai Viforâta, aparţinând comunei Aninoasa. Pe de altă parte, când se coboară de la Dealu sau se vine dinspre Ploieşti, un drum recent asfaltat face la dreapta, într-o zonă unde s-au ridica construcţii noi, drumul de câţiva km ajungând repede la Viforâta. Mănăstirea Viforâta (sau, în vechime, Vihorâta sau Vihorăşti) este cea care a dat numele satului, la marginea de sus a căruia se află. A fost ridicată între anii 1530-1532 de către voievodul Vlad al VII-lea, zis Înecatul şi este singura ctitorie rămasă de la acest fiu al lui Vlăduţ Voievod şi nepot de frate al lui Radu cel Mare, ctitorii Mănăstirii Dealului, aflată nu departe, spre sud-est. Viforâta a trecut de-a lungul secolelor existenţei sale prin dese şi grele încercări, mănăstirea fiind distrusă şi reparată în câteva rânduri, astfel încât astăzi nu mai are aspectul original. Între anii 1611-1619, după ce a suferit stricăciunile oştirii invadatoare a lui Gabriel Bathory, mănăstirea a fost restaurată prin grija lui Radu-Mihnea Vodă, iar în anul 1635, marele protector al culturii, care a fost voievodul Matei Basarab, a reparat-o din nou, transformând-o în mănăstire de maici. Constantin Brâncoveanu s-a îngrijit şi el de Viforâta, pardosind biserica cu piatră, refăcând pictura originală, reînălţând zidurile de incintă şi construind noi chilii. La începutul secolului XIX, unul dintre urmaşii voievodului martir, banul Grigore Brâncoveanu, a făcut reparaţii noi şi a ridicat biserica Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, din cimitirul mănăstiresc.În anul 1914, mitropolitul primat Konon Arămescu-Donici a restaurat biserica şi a reînnoit pictura, aducând-o în starea de astăzi. Cutremurul din toamna anului 1940 a distrus turnul clopotniţă şi o parte a chiliilor, în anii 1960-1962 având loc reparaţii radicale, prilej cu care mănăstirea a fost transformată în Casă Sanatorială a Patriarhiei Române. După cutremurul din 1977 s-au efectuat alte reparaţii la corpurile chiliilor. Ultimele reparaţii la aşezământ au fost efectuate în 1990-1994, aducând aşezământul la aspectul actual. Până în anul 2000 aparţinând direct de Patriarhia Română, mănăstirea a trecut apoi sub jurisdicţia Arhiepiscopiei Târgoviştei.
Mănăstirea Viforâta, care datorită repetatelor distrugeri şi restaurări şi-a pierdut aspectul din prima jumătate a secolului al XVI-lea, cuprinde astăzi biserica mare, corpul patrulater al chiliilor (incluzând paraclisul Sfântul Proroc Ilie şi turnul clopotniţă), casele Brâncoveanu, anexele gospodăreşti şi cimitirul mănăstiresc, cu biserica mică. Edificiul principal este biserica Sfântul Gheorghe, aflată în mijlocul incintei patrulatere. Departe de aspectul original, are un plan trilobat şi dispune de pridvor şi cele trei încăperi clasice de cult. Biserica are trei turle circulare ca plan, dintre care două încununează pronaosul, iar turla mare naosul. În pridvor se păstrează pictura de la începutul sec.XX, precum şi pisania pusă atunci, deasupra intrării în pronaos. Separaţia dintre pronaos şi naos este realizată prin stâlpi de cărămidă, legaţi prin arcade, iar naosul este separat de altar printr-o splendidă catapeteasmă sculptată în anul 1864, de celebrul Karl Storck. În pronaos, pe peretele vestic, se păstrează tabloul marelui ban Grigore Brâncoveanu şi al soţiei sale, Safta, în plan secundar fiind conturate (cu vopsea galbenă) chipurile ctitorilor dintâi, Vlad-Voevod şi Doamna Ana (Ancuţa). În interiorul bisericii se păstrează icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, lucrată în argint masiv de meşterul grec Mavros şi dăruită de voievodul Leon Tomşa, în anul 1632.
În curtea mănăstirii, la est de biserică se află ,,Fântâna mitropolitului Ghenadie, fost al Ungro-Vlachiei, primat al României, 1904”, iar spre sud, mormântul ieromonahului Macarie de la Perieţi, teolog, traducător şi compozitor de muzică bisericească, la începutul secolului XIX. În afara incintei se află casele construite de banul Grigore Brâncoveanu, în jurul anului 1830, precum şi cimitirul, cu biserica mică,Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, restaurată în anul 2005. În cimitir se află şi o creaţie a sculptorului Carol Storck, monumentul funerar al generalului Matei Vlădescu (1835-1901), participant la Războiul de independenţă, fost ministru de război şi colaborator apropiat al regelui Carol I.