DIATA MAICII TEOFANA

          Diata (testamentul) Maicii Teofana, fosta Doamnă Tudora (Teodora, Theodora), mama lui Mihai Viteazul, se găsește la Arhivele Istorice Centrale, în fondul Mănăstirii Cozia, atât în original, cât și în câteva copii din veacurile trecute. A fost publicat întâia oară în anul 1862, de către A.Papiu-Ilarian, în tomul I al Tesaurului de monumente istorice pentru România (cu caractere slavone). Textul de mai jos îl reproduc așa cum apare în lucrarea mea,Ialomița medievală (Editura Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, Slobozia, 2004, doc.8, pp.220-222.). Diata grăiește următoarele:

        ,,În numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh, ami(n). Eu, roaba Domnului Iisus Hristos, călugărița Teofana, muma roposatului Mihail Voevoda din Țeara Rumânească, viețuit-am viața ceștii lumi deșartă, cum zice și premo(d)ru Solomon:Deșarta deșartelor și de toate deșartă și înșelătoare și furătoare de suflete. Și am petrecut lumenește destul în tot chipul în viața mea, până ajunsei la neputința bătrâneațelor meale și la slăbiciunea mea, în sfânta mănăstire în Cozia, la lăcuința Sventei Troițe și la răpausul roposatului Mircei Voevoda. Și trăiiu de ajuns de luaiu și svântul cin călugăresc derept plângerea păcatelor meale. Aciiș mă ajunse și vestea de săvârșirea zilelor drag fiiului mieu Mihail Voevoda și de sărăcia doamnă-sa și a coconilor Domniei lui prin țările streine. Fuiu de plângere și de suspine ziua și noaptea. Drep aceea, cu vrerea și cu ajutoriul Domnului din ceriu și cu rugăciunea cinstiților părinți în zi și în noapte și plângerea mea și suspinele sărăciei lor de țărâle streine doară Svenția Lui din naltul ceriului au auzit și s-au milostivit de i-au scos din țărâle streine în țeara de moștenie. Și mai vârtos au cugetat la svânta mănăstire în Cozia, pentru bătrâna și jalnica lor maică. Și deaca să adunară unii cu alalți, mare plângere și suspini fu între ei de jalea fiiu-său Mihail Vodă și pentru patima lor ce-au pățit prin țărâle striine doamna Stanca și fiiu-său Io Nicola Vodă și fie-sa, doamna Florica. Fu după aceea întrebare între eale, cine, cum au petrecut. Grăi doamna Stanca: Cum am pățit noi, maică, să nu pață nime de ruda noastră. Dară molitva ta, maică, cum ai petrecut?Maica zise:Cu mult foc de moartea fiiu mieu și de jalea domniilor voastre; iar de cătră svânta mănăstire am har dragului Domn din cer și mulțemesc părinților din svânta mănăstire c-am avut pace, răpaus și căutare de molitvele lor la nevoia mea.Ziseră domnialor:Mulțemim și noi molitvelor lor pentru molitva ta, căci ai avut căutare de ei. Zise maica Teofana: Pentru aceaea, featele meale, am făgăduit sventei mănăstiri doauo sate din Romanați, Frăsinetul și Studenița, pentru sufletul răposatului Mihail Vodă și pentru sănătatea fiiu-său Nicolei Voevod și pentru pomeana noastră și a tot neamului nostru, să fim pomeaniți la toate sventele pomeanice și la dumnezeiasca liturghie în vecie.Dumnialor ziseră:Noi, bucuroase. Cum ți le-au dat roposatul Mihail Vodă, volnică ești; fie date și de noi și de Nicola Vodă și de tot neamul nostru în vecie pentru pomeană, ca să aibi molitva ta și de icea înainte milă și căutare pân la moarte de molitvele lor.

         Eu, călugărița Teofana, am dat 2 sate ce-s mai sus scrise în sventa mănăstire, cu toate hotarăle, pentru pomeana de vecie. Iar cine se va ispiti de ruda noastră sau alți streini să strice pomeana mea de la svânta mănăstire, ce-am dat eu de bună voie, aceia să fie blăstemați de 318 ote(ci) ce-au fost în Nicheiu. Și iar zic: cine se va afla din părinți cine sunt acmu ori să vor premeni pân la moartea mea, ori din părinții igumeni, ori din alalți frați, și vor înceape a nu mă căuta și a nu mă milui și a nu mă socoti la nevoia mea și când va fi frică între noi de bogate răutăți și mă vor părăsii înainte de preastavlenia mea, să părăsească Dumnezeu pre ei și să fie în blestem, cum e zis mai sus.

         Și mărturie am pus: părintele episcop Efrem de Ri(mnic) și ai lui călugări, proegumenul Onufrie și Veniamin proegumen și Arsenie și egumenu Teodor din Cozia cu tot săborul și Andonie bătrânul de la Piatră și slugile doamnelor, Balea spătar, Dumitrachi vistiar, Miho neguțător, Stan Borcioiul, Pătru pârcălab, Barbul postelnic, Badea al doamnei bătrâne, boieri megiiași Vladul logofăt din Olănești și postelnicul Dragomir Dolofanul din Stoienești și logofătul Stoica din Berislăvești și pârcălabul Stan Hudea din Călimănești și popa Jipa cu tot satul și popa Stan din Jiblea cu tot satul și toți poslușnicii sventei mănăstiri. Scris-am ceastă carte în svânta mănăstire în Coziia, eu, călugărașul Gavriil Lotreanul de la schit, în zilele lui Șerban Vodă, vu le(t) 7111 <1602> noe 8 dni”.

         Pentru că nu s-a analizat foarte mult acest act, socotesc potrivite câteva precizări. Diata maicii Teofana reprezintă singurul act care s-a păstrat de la mama lui Mihai Viteazul. Apoi, reprezintă singura mărturie istorică în care sunt consemnate în scris simțămintele (de durere, evident) ale mamei Viteazului, la aflarea morții lui tragice, în Transilvania. Nu în ultimul rând, actul reprezintă primul veritabil monument de limbă veche românească, prin însemnătate, emitent, subiect, formulare, expresivitate etc., cu mult peste scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung către Johannes Benckner (1521), altfel doar o notă informativă despre mișcările turcilor, de la un orășean muntean către unul transilvănean.

         Despre maica Teofana, răposată la anul 1606 (biata noră, doamna Stanca, amintită în diată, a murit de ciumă, în Râmnicul Vâlcii, la 1603), pe blogul acesta sau în cartea mea,Ialomița medievală, pp.155-158.

CÂTEVA STUDII ŞI ARTICOLE

STUDII ŞI ARTICOLE DE ISTORIE NAŢIONALĂ,PUBLICATE ÎN REVISTE DE SPECIALITATE Câteva studii şi articole publicate sub semnătura mea, în ultimii ani, în reviste de istorie/ de cultură: Fortificaţii medievale în Muntenia estică. Studiu de caz: Mănăstirea Slobozia. În ,,Studii şi articole de istorie”.Vol.LXXVII, 2010.ISSN 0585-749X. Stareţii Mânăstirii Sfinţii Voievozi din Slobozia, de la întemeiere până la secularizare. În ,,Almanah Bisericesc 2010. Sfânta Episcopie a Sloboziei şi Călăraşilor”, Slobozia, 2010, pp.130-134. ISSN 1583-1620. Chestiunea mănăstirilor închinate. O cronologie. În ,,Almanah Bisericesc 2011. Sfânta Episcopie a Sloboziei şi Călăraşilor”, Slobozia, 2011, pp.74-82. ISSN 1583-1620. Carol I în primii ani de domnie. Legăturile cu Biserica Naţională. În ,,Almanah Bisericesc 2012. Sfânta Episcopie a Sloboziei şi Călăraşilor”, Slobozia, 2012, pp.217-221. ISSN 1583-1620. Asupra începuturilor Mănăstirii Cârnu. În ,,Tezaur”.Revista Societăţii de Ştiinţe Istorice, Buzău, anul V, nr.7, decembrie 2010, pp.3-9.ISSN 1842-6832. Basarab al II-lea (1442-1443). Un domn efemer pe tronul Ţării Româneşti. În ,,Magister”. Revistă a Asociaţiei Profesorilor de Istorie din România. Editura Arves, Craiova, nr.10-11, aprilie-noiembrie 2010, pp.82-85. ISSN 1841-6209. Un episod din istoria Ţării Româneşti. Moartea voievodului Vlad Înecatul. În ,,Tezaur”, Revista Societăţii de Ştiinţe Istorice, Buzău, anul VI, nr.8, aprilie 2011, pp.70-76. ISSN 1842-6832. Domnia lui Radu-Bădica (1523-1524). În ,,Magister”. Revistă a Asociaţiei Profesorilor de Istorie din România. Editura Arves, Craiova, nr.12-13, aprilie-noiembrie 2011, pp.3-8. ISSN 1841-6209. Originea lui Ştefan-Răzvan, voievod al Moldovei (1595). O controversă istoriografică. În ,,Tezaur”, Revista Societăţii de Ştiinţe Istorice, Buzău, anul VI, nr.9, noiembrie 2011, pp.45-49. ISSN 1842-6832. Mihai Viteazul, senior de Konigsberg. În ,,Tezaur”, Revista Societăţii de Ştiinţe Istorice, Buzău, anul VII, nr.10, aprilie 2012, pp.44-48. ISSN 1842-6832. Incidentele de la Huedin (iulie-august 1600). Un episod al epocii lui Mihai Viteazul.În ,,Tezaur”, Revista Societăţii de Ştiinţe Istorice, Buzău, anul VII, nr.11, noiembrie 2012, pp.20-25. ISSN 1842-6832. Catastiful oştirii lui Mihai Viteazul. În ,,Magister”. Revistă a Asociaţiei Profesorilor de Istorie din România. Editura Arves, Craiova, nr.15-16, aprilie-noiembrie 2012, pp.3-6. ISSN 1841-6209. Domnia voievodului Vlad Înecatul şi conflictul cu Craioveştii. În ,,Historica”. Revistă de Cultură Istorică şi Pedagogică, Craiova, anul X, nr.1 (15), 2012, pp.38-42.ISSN 1583-4816.

ALTE CĂRŢI

ALTE CĂRŢI În ultimii ani, am cercetat şi am scris, când timpul mi-a permis, îndatoririle carierei fiind multe, câteva cărţi, care s-au adăugat articolelor şi studiilor ştiinţifice publicate în reviste de istorie/cultură, unele amintite cu altă ocazie. Dau mai jos câteva titluri de autor sau coautor. 12.Ştefan Grigorescu,CĂPITANII LUI MIHAI VITEAZUL. Editura Univers Ştiinţific, Bucureşti, 2011, 184 pag. Cu o Prefaţă de Comandor (retr.) Prof. Univ.Dr.Jipa Rotaru. 13.AUTOCEFALIE ŞI RESPONSABILITATE. Coautor.Editura Basilica a Patriarhiei Române, Bucureşti, 2010, 1096 pag. 14.RETRĂIRI ISTORICE ÎN VEACUL XXI.Vol.VI. 65 DE ANI DE LA ÎNCHEIEREA CELUI DE-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL. Ediţie coordonată de Comandor (retr.)Prof.Univ.Dr. Jipa Rotaru şi Cpt.Dr.Luiza Lazăr Rotaru. Editura Karta-Graphic, Ploieşti, 2011, 616 pag. Studiul meu,Misiunea ortodoxă română în Transnistria (1941-1944). 15. RETRĂIRI ISTORICE ÎN VEACUL XXI.Vol.VII. 70 DE ANI DE LA INTRAREA ROMÂNIEI ÎN RĂZBOIUL DE REÎNTREGIRE NAŢIONALĂ. Ediţie coordonată de Comandor (retr.)Prof.Univ.Dr. Jipa Rotaru şi Cpt.Dr.Luiza Lazăr Rotaru. Editura Anca, Urziceni, 2012, 578 pag. Studiul meu,Destrămarea Cehoslovaciei (1938-1939) şi atitudinea României.

CĂPITANI DE LEGENDĂ ÎN OASTEA LUI MIHAI VITEAZUL. RADU CALOMFIRESCU, DELI MARCU ŞI POPA STOICA DIN FĂRCAŞELE.

CĂPITANI DE LEGENDĂ ÎN OASTEA LUI MIHAI VITEAZUL. RADU CALOMFIRESCU, DELI MARCU ŞI POPA STOICA DIN FĂRCAŞELE. În umbra lui Mihai Viteazul, unii dintre căpitanii săi au intrat în legendele românilor (sau ale balcanicilor), ca unii care şi-au legat numele de epopeea marilor lupte cu turcii, pentru apărarea Ţărilor Române şi a creştinătăţii. Între aceştia, s-au numărat Radu Calomfirescu, Deli Marcu şi popa Stoica din Fărcaşele Romanaţilor. RADU CALOMFIRESCU. Mare căpitan şi mare boier muntean, înrudit cu fraţii Buzeşti, a participat la războiul antiotoman al lui Mihai Viteazul, încă de la declanşarea acestuia, având însemnate sarcini militare, dar şi diplomatice. Cronica Buzeştilor menţionează că el, împreună cu fraţii Buzeşti, a plecat din tabăra de la Hulubeşti, la porunca lui Mihai Viteazul, cu ,,o seamă de oşti alese”, comandând oştile învingătoare în bătăliile de la Putinei (4/14 ianuarie 1595) şi Stăneşti (6/16 ianuarie 1595). Şi cronica ţării menţionează că Mihai-Vodă ,,trimese străji asupra tătariloru, pre Radulu Buzesculu cu fraţii lui, Preda Postelniculu şi Stroe Postelniculu, şi Radulu Calomfiresculu, cu o seamă de oşti alese”. În luna mai 1595, Radu Calomfirescu şi Radu Buzescu l-au reprezentat pe Mihai Viteazul la nunta principelui Sigismund Bathory cu Maria-Cristiana, la Alba-Iulia. Cu ocazia bătăliei de la Călugăreni, s-a crezut greşit că Radu Calomfirescu ar fi complotat alături de alţi boieri şi că ar fi fost ucis de Mihai Viteazul. Peste câţiva ani, în primăvara anului 1600, a participat la campania din Moldova. Peste secole, faptele de vitejie din luptele cu turcii au făcut din Radu Calomfirescu personaj de baladă şi de cântec epic istoric. În a doua jumătate a sec.al XIX-lea, dramaturgul Ion Dumitrescu a făcut din acest căpitan personajul principal al dramei istorice intitulată chiar Radu Calomfirescu. Şi aceasta, ca şi creaţiile populare, arată fapte denaturate, ca şi viziunea asupra sfârşitului său. Poezia populară Radu Calomfirescu, pe care a cules-o Vasile Alecsandri, socoteşte greşit că acest căpitan a trăit pe vremea lui Mircea-Vodă şi că, fiind pretendent la tronul ţării, fusese ucis de boierii Buzeşti şi de Căpleşti. Imaginaţia populară, pe lângă atâtea fapte denaturate, a reţinut însă pentru posteritate că acest viteaz căpitan luptase cu tătarii, numindu-l ,,Radul din Calomfireşti/ Zmeul ţerii Româneşti”. DELI MARCU. Căpitan de origine raguzană, din Dalmaţia, era considerat de unele surse de epocă sârb sau albanez. Porecla turcească ,,Deli” (,,Nebunul”), care i-a devenit nume, a primit-o în legătură cu vitejia şi curajul nebunesc de care dădea dovadă în lupte. A intrat în oastea lui Mihai Viteazul încă de la începutul războiului antiotoman, prima luptă la care a participat fiind bătălia de la Craiova, în martie 1595, în care a rezistat turcilor cu doar 160 de oşteni. În lunile aprilie-iunie 1595, Deli Marcu a condus atacurile asupra cetăţilor Turnu şi Nicopole, la 1/11 iunie 1595 distrugând un pod de vase făcut de turci peste Dunăre. A participat apoi la bătălia de la Călugăreni, precum şi la bătăliile din toamna anului 1595. La 21 mai 1596, cu o oaste din 1500 de haiduci sârbi, Deli Marcu a atacat ţinuturile din sudul Dunării, ajungând până la oraşul Plevna, de unde a luat o pradă bogată, valorând 400 000 taleri, precum şi numeroşi ostatici, între care 70 de evrei bogaţi, 400 de turci şi copiii dregătorului otoman al oraşului. A fost atacat de o oaste otomană pe drumul înapoi, spre Ţara Românească, reuşind însă să se întoarcă cu bine. În anii următori, Deli Marcu şi oştenii săi au trecut sub porunca lui Sigismund Bathory, luptând împotriva turcilor din părţile Timişoarei, după care a revenit în oastea lui Mihai Viteazul. În toamna anului 1599 a participat la campania din Transilvania, fiind subordonat lui Baba Novac, comandantul general al cavaleriei Viteazului. În primăvara anului 1600, Deli Marcu a intrat în fruntea oştenilor săi în Moldova, alături de Mihai Viteazul şi Baba Novac având rolul cel mai însemnat în aducerea acestei ţări române sub ascultarea lui Mihai-Vodă. A pătruns în cetatea Sucevei alături de voievod şi de Baba Novac; la 9 mai 1600 se afla în tabăra de la Iaşi, în fruntea celor 3500 de oşteni ai săi, iar în luna iunie 1600 a desfăşurat acţiuni în ţinutul Cernăuţilor, ameninţând graniţa cu Polonia.Împreună cu Baba Novac, Deli Marcu a luptat la cetatea Hotin, unde se refugiase Ieremia Movilă, unele surse poloneze arătând că el condusese şi un atac asupra Colomeii. Într-o scrisoare poloneză din 21 iunie 1600, se menţiona că Mihai-Vodă trimisese pe un ,,căpitan Deli Marcu, cu 3500 de oameni, care s-au aşezat la doar o milă de Sniatyn”. În fruntea haiducilor săi, Deli Marcu a atacat şi raiaua Tighinei, astfel că, prin acţiunea lui, ,,Mihai restabilea vechile hotare moldoveneşti, închizând în ele teritoriul răpit de turci”. La începutul lunii septembrie 1600, Deli Marcu a revenit în Transilvania, luptând în Ţara Bârsei împotriva saşilor care încercau să se opună lui Mihai Viteazul, refuzând să-i mai recunoască autoritatea. După înfrângere, a rămas credincios voievodului său, respingând ferm propunerile de trădare, făcute lui şi lui Baba Novac, de către Ştefan Csaky, la 1 octombrie 1600. Câteva zile mai târziu, pe când se afla la Râşnov, a fost trimis de Mihai Viteazul să-i protejeze fiul venit zălog în Transilvania. Misiunea fiindu-i dată, mai târziu, vistiernicului Stoica, Deli Maracu a coborât împreună cu Mihai Viteazul şi Baba Novac, pe valea Buzăului, în încercarea de a opri invazia poloneză. Deli Marcu a condus un atac prin surprindere, dat la Năeni, ,,supt muntele Slonului”, dar a fost respins de un asalt al cazacilor din oastea poloneză. Deli Marcu s-a retras apoi cu voievodul în Oltenia, luptând împotriva unor forţe turceşti care atacau acea parte a ţării. În luna noiembrie 1600, când Mihai Viteazul plecase în pribegie, iar Simion Movilă fusese deja instalat domn de către polonezi, turcii au efectuat o nouă incursiune la nord de Dunăre, poruncită de Mahmud Paşa. Încercând să se opună turcilor, în părţile Craiovei, Deli Marcu a fost rănit în bătălie şi făcut prizonier. O relatare din 9 decembrie 1600 a călugărului franciscan Eustachio Fontana, către cardinalul Cinzio Aldobrandini, menţiona că Deli Marcu, ,,om de origine sârbească şi de o mare valoare, căpitan de prim rang pe lângă Mihai”, fusese ,,prins împreună cu 18 sau 20 oameni de-ai săi, care au fost ucişi în timp ce se apărau”. La 12 noiembrie 1600, Mahmud Paşa, fără îndoială mândru de a fi prins un mare căpitan al Viteazului, l-a trimis pe Deli Marcu la Constantinopol. Un raport al agentului englez Henry Lello amintea că, un căpitan de frunte al lui Mihai-Vodă, trimis să-i iscodească pe turci, fusese prins şi adus la Sublima Poartă, unde fusese interogat asupra intenţiilor voievodului său. Se ştie că Deli Marcu s-a comportat curajos până la capăt, răspunzând cu dârzenie atât vizirilor, cât şi sultanului, care a dorit să-l interogheze în persoană. El ,,a răspuns că Mihai era un om de o mare valoare şi că Dumnezeu va pedepsi nedreptatea care i s-a făcut”. Remarcabil, Deli Marcu a respins toate propunerile de a-şi trăda voievodul şi de a-şi renega credinţa.,,Rămânând el devotat religiei creştine, îl vor omorî, tăindu-i capul”, spunea o sursă de epocă, ceea ce s-a şi întâmplat; turcii au vrut să-l atârne în furci, apoi s-au răzgândit, ,,i-au tăiat capul şi i-au aruncat trupul la câini”. Rămas credincios lui Mihai Viteazul până la sfârşitul vieţii, Deli Marcu a fost considerat de turci drept unul dintre cei mai de seamă duşmani ai lor. O dovedeşte şi un episod consemnat în epocă, potrivit căruia Mehmed Satârgi Paşa, cel pus în 1595 să cârmuiască Ţara Românească, arătase tuturor ,,o căpăţână cu pielea umplută cu paie, anunţând că era a lui Deli Marko, cu o notă ataşată, care spunea:<>, dar viteazul căpitan continuând să-i atace pe turci, pentru că era de fapt în viaţă, paşa fusese dovedit de mincinos”. Mare căpitan şi credincios al lui Mihai Viteazul, Deli Marcu a devenit personaj de legendă, amintit atât în folclorul românesc, cât şi în cel balcanic, prin balade sau poezii populare precum Deli Marcu şi Deli Marcu, fratele lui Negru-Vodă. Un frumos cântec de vitejie de pe Valea Timocului (Serbia), vorbeşte, de asemenea, elogios despre ,,Un Marcu Deli Marcu” viteaz şi curajos. STOICA din Fărcaşele. Mai cunoscut ca Popa Stoica din Fărcaşe (ori ,,Fărcăşanu”), era preot din judeţul Romanaţi, intrat în oastea lui Mihai Viteazul. Amintit ca popă şi logofăt, între anii 1593-1601, Stoica din Fărcaşe a participat la războiul antiotoman purtat de Mihai Viteazul, încă de la declanşarea acestuia. A participat la bătălia de la Călugăreni, unde a condus un corp de oaste cu 1200 de călăreţi, atacând din flanc turcii porniţi în urmărirea lui Mihai Viteazul şi zdrobindu-i. Prin faptele sale de vitejie, săvârşite şi în alte bătălii cu turcii, a devenit erou de baladă (iar Dimitrie Bolitineanu i-a dedicat o poezie). Istoria Generală a Daciei scrie despre el că ,,fusese preotu mireanu şi se numea Popa Stoica, din satulu Farcaşu, judeţulu Romanaţii; dar luăndu parte în resboae de bună voe, şi arătându talente ostăşeşti, Mihaiu Vodă l`a tunsu, l`a numit Agă şi l`au făcutu căpitanu peste pedestrime”. Popa Stoica a fost atestat şi după domnia lui Mihai Viteazul, ca logofăt, iar în anul 1624 ajunsese mare logofăt. A fost căsătorit cu Neacşa, având mai mulţi copii: viitorul mare stolnic Radu Fărcăşanu; Maria, căsătorită cu marele comis Conda; Tudosie; Vlad şi un al Vlad. (Fragmente din volumul Ştefan Grigorescu,Căpitanii lui Mihai Viteazul. Editura Univers Ştiinţific, Bucureşti, 2011, p.71-72, 94-97 şi 125. Premiul Naţional ,,A.D.Xenopol” al Societăţii de Ştiinţe Istorice din România.)