DIATA MAICII TEOFANA

          Diata (testamentul) Maicii Teofana, fosta Doamnă Tudora (Teodora, Theodora), mama lui Mihai Viteazul, se găsește la Arhivele Istorice Centrale, în fondul Mănăstirii Cozia, atât în original, cât și în câteva copii din veacurile trecute. A fost publicat întâia oară în anul 1862, de către A.Papiu-Ilarian, în tomul I al Tesaurului de monumente istorice pentru România (cu caractere slavone). Textul de mai jos îl reproduc așa cum apare în lucrarea mea,Ialomița medievală (Editura Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, Slobozia, 2004, doc.8, pp.220-222.). Diata grăiește următoarele:

        ,,În numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh, ami(n). Eu, roaba Domnului Iisus Hristos, călugărița Teofana, muma roposatului Mihail Voevoda din Țeara Rumânească, viețuit-am viața ceștii lumi deșartă, cum zice și premo(d)ru Solomon:Deșarta deșartelor și de toate deșartă și înșelătoare și furătoare de suflete. Și am petrecut lumenește destul în tot chipul în viața mea, până ajunsei la neputința bătrâneațelor meale și la slăbiciunea mea, în sfânta mănăstire în Cozia, la lăcuința Sventei Troițe și la răpausul roposatului Mircei Voevoda. Și trăiiu de ajuns de luaiu și svântul cin călugăresc derept plângerea păcatelor meale. Aciiș mă ajunse și vestea de săvârșirea zilelor drag fiiului mieu Mihail Voevoda și de sărăcia doamnă-sa și a coconilor Domniei lui prin țările streine. Fuiu de plângere și de suspine ziua și noaptea. Drep aceea, cu vrerea și cu ajutoriul Domnului din ceriu și cu rugăciunea cinstiților părinți în zi și în noapte și plângerea mea și suspinele sărăciei lor de țărâle streine doară Svenția Lui din naltul ceriului au auzit și s-au milostivit de i-au scos din țărâle streine în țeara de moștenie. Și mai vârtos au cugetat la svânta mănăstire în Cozia, pentru bătrâna și jalnica lor maică. Și deaca să adunară unii cu alalți, mare plângere și suspini fu între ei de jalea fiiu-său Mihail Vodă și pentru patima lor ce-au pățit prin țărâle striine doamna Stanca și fiiu-său Io Nicola Vodă și fie-sa, doamna Florica. Fu după aceea întrebare între eale, cine, cum au petrecut. Grăi doamna Stanca: Cum am pățit noi, maică, să nu pață nime de ruda noastră. Dară molitva ta, maică, cum ai petrecut?Maica zise:Cu mult foc de moartea fiiu mieu și de jalea domniilor voastre; iar de cătră svânta mănăstire am har dragului Domn din cer și mulțemesc părinților din svânta mănăstire c-am avut pace, răpaus și căutare de molitvele lor la nevoia mea.Ziseră domnialor:Mulțemim și noi molitvelor lor pentru molitva ta, căci ai avut căutare de ei. Zise maica Teofana: Pentru aceaea, featele meale, am făgăduit sventei mănăstiri doauo sate din Romanați, Frăsinetul și Studenița, pentru sufletul răposatului Mihail Vodă și pentru sănătatea fiiu-său Nicolei Voevod și pentru pomeana noastră și a tot neamului nostru, să fim pomeaniți la toate sventele pomeanice și la dumnezeiasca liturghie în vecie.Dumnialor ziseră:Noi, bucuroase. Cum ți le-au dat roposatul Mihail Vodă, volnică ești; fie date și de noi și de Nicola Vodă și de tot neamul nostru în vecie pentru pomeană, ca să aibi molitva ta și de icea înainte milă și căutare pân la moarte de molitvele lor.

         Eu, călugărița Teofana, am dat 2 sate ce-s mai sus scrise în sventa mănăstire, cu toate hotarăle, pentru pomeana de vecie. Iar cine se va ispiti de ruda noastră sau alți streini să strice pomeana mea de la svânta mănăstire, ce-am dat eu de bună voie, aceia să fie blăstemați de 318 ote(ci) ce-au fost în Nicheiu. Și iar zic: cine se va afla din părinți cine sunt acmu ori să vor premeni pân la moartea mea, ori din părinții igumeni, ori din alalți frați, și vor înceape a nu mă căuta și a nu mă milui și a nu mă socoti la nevoia mea și când va fi frică între noi de bogate răutăți și mă vor părăsii înainte de preastavlenia mea, să părăsească Dumnezeu pre ei și să fie în blestem, cum e zis mai sus.

         Și mărturie am pus: părintele episcop Efrem de Ri(mnic) și ai lui călugări, proegumenul Onufrie și Veniamin proegumen și Arsenie și egumenu Teodor din Cozia cu tot săborul și Andonie bătrânul de la Piatră și slugile doamnelor, Balea spătar, Dumitrachi vistiar, Miho neguțător, Stan Borcioiul, Pătru pârcălab, Barbul postelnic, Badea al doamnei bătrâne, boieri megiiași Vladul logofăt din Olănești și postelnicul Dragomir Dolofanul din Stoienești și logofătul Stoica din Berislăvești și pârcălabul Stan Hudea din Călimănești și popa Jipa cu tot satul și popa Stan din Jiblea cu tot satul și toți poslușnicii sventei mănăstiri. Scris-am ceastă carte în svânta mănăstire în Coziia, eu, călugărașul Gavriil Lotreanul de la schit, în zilele lui Șerban Vodă, vu le(t) 7111 <1602> noe 8 dni”.

         Pentru că nu s-a analizat foarte mult acest act, socotesc potrivite câteva precizări. Diata maicii Teofana reprezintă singurul act care s-a păstrat de la mama lui Mihai Viteazul. Apoi, reprezintă singura mărturie istorică în care sunt consemnate în scris simțămintele (de durere, evident) ale mamei Viteazului, la aflarea morții lui tragice, în Transilvania. Nu în ultimul rând, actul reprezintă primul veritabil monument de limbă veche românească, prin însemnătate, emitent, subiect, formulare, expresivitate etc., cu mult peste scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung către Johannes Benckner (1521), altfel doar o notă informativă despre mișcările turcilor, de la un orășean muntean către unul transilvănean.

         Despre maica Teofana, răposată la anul 1606 (biata noră, doamna Stanca, amintită în diată, a murit de ciumă, în Râmnicul Vâlcii, la 1603), pe blogul acesta sau în cartea mea,Ialomița medievală, pp.155-158.

SCHITUL OSTROV (JUD.VÂLCEA)

SCHITUL OSTROV
(JUD. VÂLCEA)


Aşezat pe un ostrov al râului Olt, după care a şi primit numele, lângă oraşul Călimăneşti, schitul Ostrov a fost, după surse medievale, cea mai veche comunitate de călugăriţe, din cuprinsul Ţării Româneşti. Cea dintâi biserică exista în sec.al XIV-lea – al XV-lea, poate chiar din vremea lui Mircea cel Bătrân; oricum, apare menţionată într-o carte domnească din anul 1500, a voievodului Radu cel Mare. În anii 1521-1522, Neagoe Basarab şi soţia sa, Doamna Despina, au ctitorit biserica păstrată până astăzi, cu hramul Naşterea Maicii Domnului. Cândva după anul 1522, Doamna Despina s-a şi călugărit aici, luând numele de Maica Platonida. În anul 1599, tot la Ostrov s-a călugărit Doamna Tudora, mama lui Mihai Viteazul, luând numele de Maica Teofana. Biserica a fost pictată în interior între anii 1752 (altarul)- 1760 (restul încăperilor). A funcţionat ca aşezământ de călugăriţe până în anul 1890, recăpătând acest statut în urmă cu câţiva ani, după ce o vreme a fost aşezământ de monahi. Un incendiu a devastat în anul 1838 stăreţia şi chiliile, refacerea acestora, ca şi a bisericii, făcându-se în anii 1940, 1956-1957, 1962-1963, 1978-1980. Pictura a fost restaurată în anii 1987-1988 şi este în curs de restaurare şi în prezent.
Aşezământul de la Schitul Ostrov, la care se ajunge din centrul oraşului Călimăneşti, un pod de beton făcând legătura cu insula, în partea sudică a căreia se află schitul, cuprinde incinta de zid, turnul-clopotniţă, casele monahale, stăreţia şi biserica. Edificiul cel mai important şi cel mai vechi, biserica, are dimensiuni modeste, dar valoarea sa istorică şi artistică este nemăsurată. Clădirea prezintă un pridvor închis recent cu termopan, pentru protejarea splendidei picturi de pe zidul despărţitor de pronaos. În această din urmă încăpere se păstrează tablourile votive ale ctitorilor, Neagoe Basarab şi Doamna Despina. Tâmpla bisericii datează de la începuturile lăcaşului şi este realizată din lemn de tei (poate adus din Munţii Coziei) aurit, mai multe icoane dăruite pe la 1522 de ctitori aflându-se astăzi la Muzeul Naţional de Artă. O singură turlă, octogonală pe o bază pătrată, încununează biserica, deasupra naosului. Iluminatul natural este asigurat prin ferestre înguste şi înalte, cu ancadrament de piatră sculptată, câte una la fiecare încăpere, atât spre sud, cât şi spre nord, precum şi la altar, către est.