CĂRŢILE MELE
Am fost întrebat despre ce am scris, altfel spus, despre cele publicate. Ca tânăr profesor de istorie, m-am apucat să scriu acum vreo zece ani. Până acum, sunt peste 300 (trei sute) de studii şi articole de istorie, apărute sub semnătura mea, în publicaţii judeţene şi naţionale. Ca istoric, am bucuria astăzi de a vedea 11 (unsprezece) volume de autor sau coautor, care au pe copertă sau pe pagina de gardă, numele Ştefan Grigorescu. Până acum, n-a scris nimeni atât de mult despre ţinutul Ialomiţei, această realizare culturală, istoriografică, fiind tributul meu adus memoriei pământului natal şi înaintaşilor mei. Sunt acestea nu doar lucrări de istorie locală, ci mai ales de aşezare a trecutului Bărăganului ialomiţean în ansamblul istoriei naţionale. Unele sunt, în acelaşi timp, apreciate ca lucrări de istorie regională, da şi naţională. Vorbesc aici despre prima carte privind judeţul Ialomiţa în vremurile medievale, despre prima monografie a celei mai mari mănăstiri din cuprinsul Bărăganului, despre primul ghid al aşezărilor şi monumentelor ialomiţene (mai multe decât cele din aşa-zisa Lista a monumentelor istorice…), despre prima lucrare care adună tezaurul epigrafic ialomiţean (când nu sunt decât câteva judeţe unde s-au publicat inscripţiile) etc. Sunt mai multe de spus; unele au fost surprinse în recenziile care s-au făcut cărţilor mele. Aşa că mă mulţumesc doar cu o trecere în revistă a volumelor de autor sau coautor, după cum urmează:
1.Ştefan Grigorescu,IALOMIŢA MEDIEVALĂ.
Editura Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, Slobozia, 2004, 239 pag.
Carte dedicată iubitei mele fiice, Ileana-Ancuţa Grigorescu.
2.Ştefan Grigorescu,AŞEZĂRI ŞI MONUMENTE IALOMIŢENE.
Editura Helis, Slobozia, 2006, 312 pag.
3.Ştefan Grigorescu,ISTORIA MĂNĂSTIRII BALACIU.
Editura Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, Slobozia, 2007, 164 pag.
4.Ştefan Grigorescu,MÂNĂSTIREA ,,SFINŢII VOIEVOZI” SLOBOZIA.
Editura Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, Slobozia, 2009, 48 pag.
5.Ştefan Grigorescu,NOTIŢE ISTORICE IALOMIŢENE.
Editura Pro Transilvania, Bucureşti, 2009, 144 pag.
6.Ştefan Grigorescu,INSCRIPŢII DIN JUDEŢUL IALOMIŢA.
Editura Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, Slobozia, 2009, 216 pag.
7.SLOBOZIA CULTURALĂ. Coautor.
Editura Star Tipp, Slobozia, 2006, 252 pag.
8.STUDII ŞI ARTICOLE DE ISTORIE. Vol.LXXII. Coautor.
Grup Editorial ROTTARYMOND-ROTAREXIM S.A.,Râmnic-Vâlcea, 2007, 288 pag.
9.AŞEZĂMINTE BISEICEŞTI CREŞTIN-ORTODOXE DIN URZICENI. Coautor.
Editura Anca, Urziceni, 2008, 102 pag.
10.MONOGRAFIA INSPECTORATULUI ŞCOLAR AL JUDEŢULUI IALOMIŢA ŞI A CASEI CORPULUI DIDACTIC IALOMIŢA. Coautor şi coordonator.
Editura Star Tipp, Slobozia, 2008, 158 pag.
11.DOMNITORII ŞI ARHIEREII ŢĂRII ROMÂNEŞTI. CTITORIILE ŞI MORMINTELE LOR. Coautor.
Editura Cuvântul Vieţii a Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei, Bucureşti, 2009, 1328 pag.
MĂNĂSTIREA DERVENT ŞI ÎNTEMEIETORUL EI,
ARHIMANDRITUL ELEFTERIE MIHAIL
Aşezată în colţul de sud-vest al Dobrogei, în apropierea Dunării, cam în dreptul Păcuiului lui Soare, Mănăstirea Dervent sau Mănăstirea de la ,,Crucea de leac” este astăzi renumită şi atrage numeroşi pelerin. Este fără îndoială ca zona are o încărcătură istorică deosebită şi că mărturiile arheologice sunt pretutindeni, după cum şi poziţia geografică este dominantă şi în acelaşi timp extraordinară, prin vecinătatea fluviului şi a lacurilor pe care plutesc nuferi şi lebede. S-a spus că istoria unui schit la Dervent se pierde în negura veacurilor; adevărul este că abia prin anii `20 ai secolului trecut s-a pus problema constituirii unui aşezământ monahal acolo, în jurul unor cruci dintr-un cimitir creştin părăsit, unele socotite tămăduitoare şi care atrăgeau pelerini. După anul 1930, în urma donaţiilor făcute de unii moşieri din Coslugea şi Ostrov, a început constituirea oficială a unei mănăstiri, sub tutela Episcopiei Tomisului şi prin grija Episcopului Gherontie Nicolau. Biserica mare, astăzi vizibilă de departe, a fost ridicată între anii 1936-1942, restul construcţiilor, care astăzi dau o frumuseţe deosebită aşezământului, fiind ridicate în ultimele două decenii, inclusiv construcţia sub formă de biserică realizată la izvorul considerat tămăduitor şi care este legat, prin tradiţie, de trecerea pe acolo a Sfântului Apostol Andrei. Într-o vreme în care singurele aşezăminte monahale din cuprinsul Episcopiei Tomisului erau cele de la Balaciu şi Tatlageac, Mănăstirea Dervent a apărut într-o parte de ţară cu tradiţii creştine de două ori milenare, adevăratul său întemeietor fiind Arhimandritul Elefterie.
Părintele Elefterie Mihail, pe numele de botez Enache, s-a născut la 11 noiembrie 1900, în satul Leaskova din judeţul Filipopoli (Bulgaria). A intrat ca vieţuitor în obştea Mănăstirii Balaciu din judeţul Ialomiţa, în anul 1932, la 18 decembrie 1933 fiind tuns în monahism. În anul 1936 a fost trimis la Mănăstirea Dervent, pentru a contribui la revigorarea vieţii monahale în Dobrogea de sud. La 27 octombrie 1938 a fost numit stareţ al Derventului şi a păstorit acolo până în anul 1959, fiind adevăratul şi stăruitorul ctitor al acestei mănăstiri. Din 13 septembrie 1942 egumen protosinghel, vrednicul călugăr a fost multă vreme adevăratul stâlp duhovnicesc al acelor părţi dobrogene, până când, în anul 1959, pe fondul închiderii multor mănăstiri şi schituri, autorităţile comuniste l-au scos din viaţa monahală, trimiţându-l la Tulcea. În anul 1970, deja la o vârstă venerabilă, s-a retras la Mănăstirea Agapia Veche, unde a fost duhovnic, iar în anul 1985 s-a retras la Mănăstirea Secu, alături de alţi mari duhovnici. La două luni după prăbuşirea regimului comunist, s-a reîntors în Mănăstirea Dervent, unde a primit, la 19 aprilie 1990, rangul de arhimandrit şi unde a trecut la cele veşnice în ziua de 12 mai 1990, la o vârstă de adevărat patriarh. Mormântul său se află în incinta Mănăstirii Dervent, ctitoria sa, aşezat la sud-est de zidul altarului bisericii.(Vezi Ştefan Grigorescu,Istoria Mănăstirii Balaciu. Editura Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, Slobozia, 2007, p.117-118.)
