MĂNĂSTIREA NĂMĂEŞTI (ARGEŞ)

MĂNĂSTIREA NĂMĂEŞTI (JUD.ARGEŞ) Este un aşezământ cunoscut în primul rând prin vestita icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului, socotită a fi fost zugrăvită chiar de către Sfântul Evanghelist Luca. Apoi, biserica rupestră, ca şi cele de la Corbii de Piatră şi Cetăţuia lui Negru-Vodă, amândouă tot din judeţul Argeşului, a adus faima Nămăeştilor. Mănăstirea se afla odinioară în judeţul Muscelului, iar astăzi se găseşte în partea de nord-est a judeţului Argeş, nu departe de Câmpulungul în care odihnesc Basarabii întemeietori de ţară. Se ajunge la Nămăeşti, sat aparţinător de comuna Valea Mare-Pravăţ, venind dinspre Câmpulung-Muscel, aflat la 3 km sud-vest, ori dinspre Mioveni (aflat spre sud-sud-vest), Târgovişte (aflat la 62 km sud) sau dinspre Bran. Venind pe culoarul Rucăr-Bran, pe la Podu Dâmboviţei-Rucăr-Dragoslavele, se trece Culmea Mateiaşului, lăsând în stânga Mausoleul Eroilor de la 1916, iar la intrarea în Valea Mare-Pravăţ, adică la intersecţia cu drumurile către Stoeneşti-Târgovişte şi Boteni-Mioveni, un indicator spre dreapta arată doar 1 km până la mănăstire. După tradiţie, trei ciobani ar fi avut acelaşi vis, în care Maica Domnului le-a arătat unde să găsească icoana ei, iar în acea stâncă s-a săpat mai apoi biserica. S-a afirmat eronat că prima atestare documentară a Mănăstirii Nămăeşti datează din anul 1386, într-un hrisov al lui Mircea cel Bătrân; numai că din anul respectiv, cel în care marele voievod a urcat pe tronul Ţării Româneşti, nu se păstrează nici u hrisov, darămite să mai menţioneze Nămăeştii. Cu adevărat, prima atestare a ,,sfintei, dumnezeieştii biserici care este de piatră în satul Nămăeşti” o avem de la 1 iulie 1547, într-o carte domnească a lui Mircea Ciobanul. Târziu, în anul 1843, bisericii rupestre i s-a adăugat pridvorul de zid. În toamna anului 1916, cu ocazia marilor lupte din zona Câmpulungului, mănăstirea a suferit mari stricăciuni, fiind reparată în anii interbelici, apoi între anii 1957-1968. Biserica mănăstirii are hramurile Intrarea în Biserică a Maicii Domnului şi Izvorul Tămăduirii şi este încadrată categoriei bisericilor rupestre din spaţiul românesc, precum cele două amintite mai sus, apoi precum cele din Munţii Buzăului, de la Basarabi (Murfatlar), de la Turnu-Vâlcea etc. Ieşind parcă din stânca în care a fost săpată cu încăperile principale, are un pridvor iniţial deschis, iar astăzi închis prin ferestre între coloanele circulare. O singură turlă, rotundă ca plan, se ridică deasupra naosului, o gaură fiind săpată acolo, în tavanul stâncii. Pictură interioară există doar în pridvor, în rest fiind atârnate de pereţi icoane. În naos se remarcă vestita icoană a Maicii Domnului, datată după tradiţie din sec.I d.Hr. Două ferestre săpate în stâncă, spre sud şi nord, asigură iluminatul natural. Zidurile sunt zugrăvite la exterior în alb; lângă cel sudic sunt aşezate mai multe cruci şi lespezi de mormânt ale unor călugăriţe şi duhovnici, răposaţi în sec.al XIX-lea şi la începutul sec.XX. La est de biserică se află un corp al chiliilor călugăriţelor, precum şi clopotniţa, ridicată din zid şi lemn. Spre vest, ceva mai sus de biserică, se află clădirea neoromânească a stăreţiei şi chiliilor. Lângă aşezământul de maici, iubitorul de cultură românească poate să poposească, măcar puţin, la casa memorială a poetului Rapsodiilor şi al Baladelor vesele şi triste, nemuritorul George Topârceanu.