vineri, 29 ianuarie 2010

SULTANA MARSIL SI MARSILIENII IALOMIŢEI


O figură aparte între proprietarii de mari domenii din judeţul Ialomiţa a fost cea a Sultanei Marsil, născută Colceag, rămasă în conştiinţa epocii ca filantropă, iar în cea a posterităţii ca cea după care s-a dat numele satului Marsilieni, de pe malul drept al Ialomiţei de Jos. Fiică a paharnicului Constantin Al.Colceag şi a Mariei Câmpineanu, descendentă aşadar din două însemnate familii boiereşti muntene, Sultana a fost căsătorită cu francezul Alphonse Constant De Marcilly (Marsil), medic de profesie iar una dintre fiicele ei, Maria, a fost căsătorită cu generalul doctor Carol Davila, sfârşind tânără, la 24 de ani, în urma unor complicaţii la o naştere. Sultana Marsil a avut în proprietate două mari moşii, anume Dâlga în judeţul Ialomiţa şi Albeşti, în judeţul Argeş. Prima moşie a fost numită după ea, întâi Marsilianca, apoi Marsilieni, nume care s-a dat şi satului, până astăzi. A ctitorit în anul 1836 biserica Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena din satul Marsilieni, unde i se păstrează încă tabloul votiv.În anul 1864 a renunţat la drepturile băneşti care i se cuveneau pentru împroprietăririle sătenilor de pe cele două foste moşii ale sale.A lăsat o rentă de 500 galbeni pentru Azilul Elena Doamna din Bucureşti,a sprijinit refacerea caselor fostei mănăstiri Colţea şi a ridicat în anul 1865 casele parohiale ale bisericii Enei, pentru pomenirea părinţilor săi. Mare donatoare la mănăstirea Pasărea, a dăruit acolo bijuterii, odăjdii, precum şi îmbrăcămintea pentru icoanele Mântuitorului şi Maicii Domnului.A încetat din viaţă la 22 august 1871 în Bucureşti şi a fost înmormântată la mănăstirea Pasărea, în apropierea bisericii mari.

Un comentariu:

  1. Multumesc tare mult pentru clarificare, ma intrebam de multi ani care e exact originea numelui satului bunicilor mei. Si felicitari pentru tot efortul de documentare a istoriei judetului Ialomita!
    Mihaela Matei

    RăspundețiȘtergere