MĂNĂSTIREA BALACIU (JUD.IALOMIŢA)

MĂNĂSTIREA BALACIU (JUD.IALOMIŢA)

Aşezată la mai bine de 20 km est de Urziceni, pe drumul Sloboziei către mare şi aproape de malul stâng al râului Ialomiţa, Mănăstirea Balaciu se ridică într-unul dintre cele mai frumoase şi mai încărcate de spiritualitate locuri din Bărăgan. Peste râu se înalţă Piscul Crăsani, acolo unde în secolele IV î.Hr.-I î.Hr. s-a aflat celebra davă, identificată de istorici fie cu Netindava lui Ptolemeu, fie cu Helis (,,Cetatea Soarelui”), unde Dromichaites l-a adus pe regele macedonean al Traciei, Lysimach. Într-o zonă în care existau în timpurile medievale aşezări de moşneni, la Balaciu de Jos aveau moşie, în jurul anului 1800, boierii Piteşteanu, originari din părţile argeşene. Pe moşia numită Piteşteanu sau Pitişteanu, a fost întemeiată Odaia Piteşteanului, aşezare de crescători de animale şi de agricultori. Biserica satului, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, a fost ridicată în locul unui lăcaş mai vechi (amintit de tradiţia locală) între anii 1821-1841, ctitorii săi fiind Neacşu Piteşteanu şi soţia sa, Ecaterina. Lăcaşul a fost reparat în anul 1869 de către nora acestora, Maria Piteşteanu, soţia fostului ocârmuitor (prefect) al judeţului Ialomiţa, Constantin Piteşteanu.
După mai multe revărsări ale râului Ialomiţa, locuitorii satului Piteşteanu sau Balaciu de Jos au hotărât strămutarea satului pe o vatră nouă (la circa 4 km spre nord), în vatra veche biserica rămânând singura construcţie. În vara anului 1927, cu ocazia unei vizite canonice în Bărăgan, P.S.Gherontie Nicolau, Episcopul Constanţei, aflând biserica părăsită, a hotărât întemeierea acolo a unei mănăstiri, cu atât mai mult cu cât în întreg Bărăganul nu mai exista vreo mănăstire, încă din vremea lui Cuza-Vodă. Pe baza consideraţiilor arhiereului, hotărârea privind întemeierea Mănăstirii Balaciu a fost luată la 24 septembrie 1927 de către Consiliul Economic al Mănăstirii Tatlageac, unde se afla atunci comunitatea monahală a Eparhiei Constanţei. Oficial, Mănăstirea Balaciu a fost întemeiată la 29 mai 1929, când Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat înfiinţarea sa. Ctitorul mănăstirii a fost, cu vorba şi cu fapta, P.S.Episcop Gherontie Nicolau (1867-1948), iar aşezământul i-a purtat o vreme numele, de la întemeiere şi până în anul 1942: Mânăstirea ,,Gherontie Episcopul” Balaciu. Din anul 1942, după ce Sfântul Sinod a interzis ca aşezămintele monahale să mai poarte numele unor arhierei în viaţă, aşezământului i s-a schimbat numele în Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului Balaciu, nume păstrat până la desfiinţarea din anul 1961 şi reluat odată cu reîntemeierea din anul 1991. Popular, aşezământului i s-a zis de către sătenii din împrejurimi, Mănăstirea Piteşteanu.
Între anii 1936-1939, în cadrul mănăstirii a funcţionat Şcoala de Cântăreţi Bisericeşti ,,Episcopul Gherontie”, venită de la Constanţa şi mutată ulterior la Medgidia.
Cutremurul din 10 noiembrie 1940 a afectat biserica şi casele mănăstireşti, reparate la sfârşitul anului următor, cu fonduri de la Ministerul Culturii Naţionale şi Cultelor. După război, mănăstirea a fost afectată de schimbările din ţară, vieţuitorii originari din Basarabia fiind nevoiţi să părăsească comunitatea. Au urmat seceta prelungită, cotele din recolte impuse de autorităţile comuniste şi pierderea treptată a domeniului mănăstiresc. Pe baza decretului no.510 din 1959 al regimului comunist, anticreştin şi antinaţional, în Vinerea Patimilor din anul 1961, Mănăstirea Balaciu a fost desfiinţată, ultimii vieţuitori strămutându-se la Mănăstirea Căldăruşani. Până în anul 1989, mănăstirea s-a aflat în patrimoniul cooperativei agricole din Balaciu, fiind transformată în ,,puierie”. Cu trecerea anilor, au dispărut toate construcţiile, singură biserică rămânând în câmp, monument al credinţei neamului.
În anul 1990 s-a constituit un comitet de iniţiativă, apoi a luat fiinţă Asociaţia ,,Prietenii Mănăstirii Piteşteanu”, în frunte cu foşti vieţuitori de la Balaciu. Aceasta a depus stăruinţe deosebite pentru reînfiinţarea mănăstirii, primindu-se fonduri de la Comisia Monumentelor Istorice, pentru refacerea bisericii. Oficial, Mănăstirea Balaciu a fost reîntemeiată la 28 august 1991, când a primit aprobarea P.F.Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Strădaniile pentru ridicarea unui aşezământ, care în strălucire îl întrece pe cel dinainte, au făcut astăzi din Mănăstirea Balaciu unul dintre cele mai mari aşezăminte monahale din Mitropolia Ungrovlahiei. Noul ctitor al acestei ,,Perle a Bărăganului”este P.C.Arhimandrit Teofil Belea, venit de pe Valea Teleajenului. Numit stareţ la 27 august 1991, şi-a legat numele cu totul ca nou ctitor al mănăstirii, unde până în anul 2000 s-au ridicat biserica mare, casele mănăstireşti, clopotniţa şi stăreţia, adăugându-se paraclisului adus din ţinutul Sucevei şi incintei cu poarta de lemn, ridicate în anul 1990. Sfinţirea bisericii mănăstirii s-a făcut după desăvârşirea picturii, la 15 august 2000, de către P.S.Dr.Damaschin Coravu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor şi de P.S.Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului.
Comunitatea monahală de la Balaciu duce astăzi viaţă de obşte sub păstorirea vrednicului său stareţ, în acelaşi timp exarhul mănăstirilor şi schiturilor din Eparhia Sloboziei şi Călăraşilor. Călătorului care merge sau vine dinspre mare i se înfăţişează în mijlocul Bărăganului, la Balaciu, către ,,coasta” ce însoţeşte malul râului Ialomiţa, silueta sveltă, albă şi reflectând prin acoperişurile sale razele soarelui, a bisericii mari a splendidului aşezământ ridicat pe temelia ctitoriei de odinioară a boierilor Piteşteanu: Mănăstirea Balaciu, cunună a Bărăganului.