EPISCOPUL ROMAN IALOMIŢEANUL

EPISCOPUL
ROMAN IALOMIŢEANUL


Într-un spaţiu istoric şi geografic în care cea dintâi învăţătură creştină a fost apostolică, răspândită încă de Sfântul Apostol Andrei, la mijlocul secolului I d.Hr., arhiereii bisericii naţionale s-au ridicat, de-a lungul veacurilor, din toate comunităţile şi de pe toate meleagurile româneşti. Vechiul şi actualul judeţ Ialomiţa, ţinutul Câmpiei Bărăganului şi al bălţilor dunărene ale Borcei, nu a făcut excepţie. O listă a arhiereilor Bisericii Ortodoxe Române, născuţi pe meleagurile ialomiţene, cuprinde nume de rezonanţă, anume pe: Episcopul-Vicar Dosithei Perieţeanu Botoşăneanul (născut în 1832 la Perieţi), Episcopul Sofronie Vulpescu (născut în 1856 la Lupşanu, azi în jud. Călăraşi-1923), Episcopul-Vicar Roman Stanciu Ialomiţeanul (născut în 1921 la Brătia-1994) şi P.S.Episcopul Gherasim Cristea (născut în 1914 la Munteni-Buzău).
Arhiereu al Arhiepiscopiei Bucureştilor, cârmuitor al comunităţilor monahale de la Cernica şi Căldăruşani, episcopul Roman Ialomiţeanul a fost, în ultima jumătate de secol, o personalitate de seamă a Bisericii Ortodoxe Române. Cu numele de mirean Radu Stanciu, viitorul episcop s-a născut la 3 martie 1921, în satul Brătia, comuna Frumuşica, din judeţul Ialomiţa. Naşterea sa a fost trecută în registrul Stării civile al comunei Frumuşica la nr.10 din 6 martie 1921. Părinţii săi erau Joiţa (de 35 de ani, atunci) şi Ioan Stanciu (de 36 de ani, atunci), din neamuri de moşneni localnici.Peste ani, resfinţind biserica din satul natal, arhiereul avea să-şi amintească cu emoţie despre înaintaşii săi:,,Aici, lângă biserică, am pe bunicul îngropat, pe fratele meu cel mai mare, de care abia îmi aduc aminte; aici am îngropat pe mama şi tot aici l-am adus şi pe tata”.
Chemarea bisericii a simţit-o din copilărie, prin tradiţia neamului său, iar după împlinirea vârstei de 10 ani şi-a urmat destinul, fiind primit pe lângă marea comunitate monahală de la Cernica. Oficial, a intrat în comunitatea cernicană în anul 1932, ca frate, fiind tuns în monahism în ziua de 5 august 1940, de către arhimandritul Chesarie Păunescu, naş fiindu-i părintele teolog Vespasian. Avea să primească numele de Roman, după Sfântul Cuvios Roman Melodul. A fost hirotonit în ierodiacon la 29 decembrie 1940 la Mănăstirea Cernica şi în ieromonah la 9 aprilie 1953; a devenit protosinghel în anul 1959, iar mai târziu arhimandrit.
După primele cursuri la şcoala din satul natal, viitorul arhiereu a învăţat carte la Cernica, în marele aşezământ de cultură românească. Dedicat cu totul monahismului, s-a dovedit un veritabil autodidact, studiind valorile bibliofile ale aşezământului şi învăţând deopotrivă de la arhiereii retraşi la Cernica în acei ani tulburi. Dintre aceştia, sunt de amintit mitropoliţii Gurie Grosu al Basarabiei, Nifon Criveanu al Olteniei şi Nicolae al Novgorodului. A urmat, firesc, cursurile cunoscutului Seminar Teologic, care funcţiona în mănăstire şi unde a avut distinşi profesori, între care: arhimandritul Chesarie (directorul Seminarului), arhimandritul Iuliu Scriban, Ion Ţuculescu, Theodor Pallady ş.a. La 18 iulie 1941, Diploma de absolvirea Seminarului Teologic, eliberată de Ministerul Instrucţiunii, al Cultelor şi Artelor, având semnătura preşedintelui comisiunii, arhimandritul Iuliu Scriban, şi cea a directorului seminarului, arhimandritul Chesarie Păunescu, conferea ,,Domnului Stanciu I.Roman (Radu), de naţionalitate română, de religiune ortodoxă, născut în comuna Frumuşica, plasa -, judeţul Ialomiţa, la anul 1921, luna Martie, în 3 zile, care a obţinut la studiu nota medie generală 8,33 %, la purtare nota medie generală Zece, fiind clasificat al IV-lea bis. între 9 candidaţi, această diplomă de absolvire a seminarului, spre a se bucura de toate drepturile şi prerogativele ce-i acordă legile”.Dintre colegii săi de seminar, se remarcă numele unor mari personalităţi ale bisericii naţionale, precum Patriarhul Teoctist Arăpaşu, Episcopul Gherasim Cristea al Râmnicului, Episcopul Eftimie Luca al Râmnicului ş.a.
Între anii 1941-1945, viitorul arhiereu a urmat cursurile Facultăţii de Teologie a Universităţii din Bucureşti, obţinând licenţa cu media 9 (nouă), conform procesului-verbal no.462 din 15 iulie 1946, cu specializarea teologie. A avut acolo ca profesori, pe părintele Dumitru Stăniloaie, Iorgu Ivan, Teodor M.Popescu ş.a. Între anii 1945-1950, a urmat cursurile Facultăţii de farmacie a Universităţii de Medicină şi Farmacie din Bucureşti, obţinând titlul de licenţiat în farmacie. Cărturarul de mai târziu avea să arate, alături de aplecarea către nevoile duhovniceşti ale semenilor săi şi o cunoaştere aparte şi o punere deosebită în valoare a proprietăţilor farmaceutice ale aşa-ziselor plante medicinale.
Ca vieţuitor, a trecut prin mănăstirile de la Cernica (1932-1952, 1 decembrie), în ascultările de elev la seminar, diacon slujitor (salariat al Ministerului) şi secretar (nesalariat); apoi Căldăruşani (1952, 1 decembrie- 1959, 1 aprilie), ca slujitor (salariat al Departamentului Cultelor), casier nesalariat şi egumen nesalariat. De la 1 aprilie 1959 a devenit stareţ al Mănăstirii Cernica.
Ca stareţ al marelui aşezământ duhovnicesc şi istoric de la Căldăruşani, s-a remarcat prin consolidarea prestigiului acestei mari comunităţi, unde a organizat biblioteca, a întemeiat muzeul, a păstrat, a inventariat şi a pus în valoare marile bunuri ale patrimoniului spiritual naţional, aflate acolo. Din anul 1959, devenind protosinghel şi stareţ al mănăstirii Cernica, prin încrederea Patriarhului Justinian, a determinat o perioadă de mare înflorire pentru acest al doilea mare aşezământ monastic din vecinătatea capitalei. La Cernica, stareţul Roman Stanciu s-a străduit pentru restaurarea bisericii mari (Sfântul Nicolae) şi a celor două biserici mai mici (Sfântul Lazăr şi Sfântul Gheorghe), a înfiinţat muzeul şi Casa memorială a Sfântului Calinic de la Cernica. A înfiinţat ateliere, s-a ocupat de cultivarea terenurilor mănăstirii, totul pentru nevoile comunităţii. A înfiinţat o bibliotecă bine înzestrată, pentru nevoile monahilor şi ale celor veniţi la studiu în mănăstire.
La 9 iunie 1973 a fost ales episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, fiind hirotonit întru arhiereu la 15 august 1973. S-a remarcat în calitate de colaborator apropiat al Patriarhilor Justinian Marina, Iustin Moisescu şi Teoctist Arăpaşu. După cum afirma Patriarhul Teoctist, vrednicul de pomenire arhiereu şi cărturar a ostenit în mod deosebit pentru realizarea cărţii Arhieraticon-ului, carte de căpătâi pentru toţi slujitorii bisericii. A sprijinit, în vremuri grele pentru credinţa strămoşească, restaurarea mai multor lăcaşuri de cult din eparhia Bucureştilor, nu puţine dintre ele monumente istorice de însemnătate naţională. Astăzi, pisaniile mai multor biserici din Bucureşti, Ilfov, Giurgiu, Ialomiţa ş.a. amintesc numele Episcopului-vicar Roman Ialomiţeanul, care fie le-a sprijinit, fie le-a (re)târnosit. Pe meleagurile natale, a sprijinit refacerile bisericilor din Brătia, Fierbinţii de Sus, Griviţa ş.a.
Teolog şi ctitor, Episcopul Roman Ialomiţeanul a fost deopotrivă şi istoric, publicând de-a lungul anilor mai multe studii istoriografice, referitoare la trecutul mănăstirii Cernica, pe care a condus-o mai mulţi ani. Lista acestora cuprinde studii precum: Zugravul Nicolae Polcovnicul la mănăstirile Cernica şi Pasărea (în ,,Biserica Ortodoxă Română”, anul XCI, 1973, nr.11-12, noiembrie-decembrie, pp.1290-1294), G.Tattarescu şi N.Grigorescu în arta bisericească românească (în ,,Biserica Ortodoxă Română”, anul XCIII, 1975, nr.5-6, mai-iunie, pp.712-728), Zugravi care au pregătit apariţia picturii laice şi maeştri ai picturii laice zugravi de biserici (în ,,Biserica Ortodoxă Română”, anul XVII, 1979, nr.9-12, septembrie-decembrie, pp.1141-1166), Stareţul Gheorghe şi mănăstirea Cernica (în ,,Biserica Ortodoxă Română”, anul C, 1982, nr.3-4, martie-aprilie, pp.332-339), în colaborare cu Prof.I.L.Georgescu, precum şi vol.Mănăstirea Cernica. Editura Meridiane, Bucureşti, 1969.
Arhiereul Roman Ialomiţeanul a trecut la cele veşnice la 12 februarie 1994, în Bucureşti. A fost înmormântat în cimitirul mănăstirii Cernica, în partea unde odihnesc mai mulţi dintre arhiereii neamului românesc, la sud de biserica Sfântul Lazăr, inscripţia lapidară menţionând:,,Arhiereu Roman Stanciu Ialomiţeanul, 1921-1994”.
Amintirea vrednicului arhiereu rămâne vie pe meleagurile sale natale şi îndeosebi în comunitatea de câmpie din care s-a ridicat. De la 1 septembrie 2008, şcoala din comuna natală îl cinsteşte pe cel mai de seamă dintre fiii săi, purtându-i numele. Odată cu deschiderea festivă a noului an şcolar, la 15 septembrie, s-a dezvelit acolo o placă comemorativă, care glăsuieşte: ,,În amintirea Episcopului ROMAN IALOMIŢEANU 1921-1994, vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, 1973-1994, teolog, istoric, ctitor, fiu al com.Axintele jud.Ialomiţa.15 IX 2008”.