MONUMENTE TRANSILVĂNENE

MONUMENTE ISTORICE TRANSILVĂNENE Transilvania are nenumărate şi esenţiale monumente istorice, după cum este bine ştiut. Câteva dintre ele, demne de vizitat de către cei doritori să calce pe urmele istoriei sunt înfăţişate aici. Centrul istoric al Sibiului, văzut din Turnul Sfatului, apare remarcabil, cu sute de clădiri din sec.XIV-XVIII, între care se remarcă, desigur, Catedrala Evanghelică, monument gotic cu forma actuală după anul 1520 şi care reprezintă cea mai înaltă clădire medievală din România. Apoi, Catedrala Romano-Catolică din Alba-Iulia, ridicată în sec.XIII şi refăcută după invazia mongolă este cel mai important monument romanic din România şi adăposteşte mormintele lui Iancu de Hunedoara, Ioan (fratele său), Ladislau (fiul mai mare), Andrei Bathory (înhumat aici în 1599, deşi îşi pregătise un mormânt la Barzewo) etc. Cetatea Făgăraş, cel mai important monument al Ţării Făgăraşului, a fost ridicată şi extinsă între sec.XIV-XVIII, fiind legată de voievodul Ştefan Mailat, familia Bathoreştilor şi mai ales de familia lui Mihai Viteazul (singurul bust al Doamnei Stanca se află în faţa cetăţii). Mănăstirea Sâmbăta de Sus a fost ridicată la sfârşitul sec.XVII de voievodul Constantin Brâncoveanu, distrusă de austrieci în secolul următor şi refăcută între 1926-1946 de mitropolitul Nicolae Bălan. Este cea mai mare mănăstire din sudul Transilvaniei, amintind şi de marele duhovnic Arsenie Boca, strareţ acolo între anii 1940-1949. În sfârşit, Catedrala Încoronării (sau Catedrala Reîntregirii sau Catedrala Arhiepiscopală) din Alba-Iulia, ridicată în anii 1921-1922 pentru celebrarea încoronării primilor suverani ai României Mari, Regele Ferdinand I şi Regina Maria are celebrele tablouri murale ale unificatorilor naţionali, Mihai Viteazul şi Ferdinand I.

MĂNĂSTIREA DERVENT ŞI ÎNTEMEIETORUL EI

MĂNĂSTIREA DERVENT ŞI ÎNTEMEIETORUL EI, ARHIMANDRITUL ELEFTERIE MIHAIL Aşezată în colţul de sud-vest al Dobrogei, în apropierea Dunării, cam în dreptul Păcuiului lui Soare, Mănăstirea Dervent sau Mănăstirea de la ,,Crucea de leac” este astăzi renumită şi atrage numeroşi pelerin. Este fără îndoială ca zona are o încărcătură istorică deosebită şi că mărturiile arheologice sunt pretutindeni, după cum şi poziţia geografică este dominantă şi în acelaşi timp extraordinară, prin vecinătatea fluviului şi a lacurilor pe care plutesc nuferi şi lebede. S-a spus că istoria unui schit la Dervent se pierde în negura veacurilor; adevărul este că abia prin anii `20 ai secolului trecut s-a pus problema constituirii unui aşezământ monahal acolo, în jurul unor cruci dintr-un cimitir creştin părăsit, unele socotite tămăduitoare şi care atrăgeau pelerini. După anul 1930, în urma donaţiilor făcute de unii moşieri din Coslugea şi Ostrov, a început constituirea oficială a unei mănăstiri, sub tutela Episcopiei Tomisului şi prin grija Episcopului Gherontie Nicolau. Biserica mare, astăzi vizibilă de departe, a fost ridicată între anii 1936-1942, restul construcţiilor, care astăzi dau o frumuseţe deosebită aşezământului, fiind ridicate în ultimele două decenii, inclusiv construcţia sub formă de biserică realizată la izvorul considerat tămăduitor şi care este legat, prin tradiţie, de trecerea pe acolo a Sfântului Apostol Andrei. Într-o vreme în care singurele aşezăminte monahale din cuprinsul Episcopiei Tomisului erau cele de la Balaciu şi Tatlageac, Mănăstirea Dervent a apărut într-o parte de ţară cu tradiţii creştine de două ori milenare, adevăratul său întemeietor fiind Arhimandritul Elefterie. Părintele Elefterie Mihail, pe numele de botez Enache, s-a născut la 11 noiembrie 1900, în satul Leaskova din judeţul Filipopoli (Bulgaria). A intrat ca vieţuitor în obştea Mănăstirii Balaciu din judeţul Ialomiţa, în anul 1932, la 18 decembrie 1933 fiind tuns în monahism. În anul 1936 a fost trimis la Mănăstirea Dervent, pentru a contribui la revigorarea vieţii monahale în Dobrogea de sud. La 27 octombrie 1938 a fost numit stareţ al Derventului şi a păstorit acolo până în anul 1959, fiind adevăratul şi stăruitorul ctitor al acestei mănăstiri. Din 13 septembrie 1942 egumen protosinghel, vrednicul călugăr a fost multă vreme adevăratul stâlp duhovnicesc al acelor părţi dobrogene, până când, în anul 1959, pe fondul închiderii multor mănăstiri şi schituri, autorităţile comuniste l-au scos din viaţa monahală, trimiţându-l la Tulcea. În anul 1970, deja la o vârstă venerabilă, s-a retras la Mănăstirea Agapia Veche, unde a fost duhovnic, iar în anul 1985 s-a retras la Mănăstirea Secu, alături de alţi mari duhovnici. La două luni după prăbuşirea regimului comunist, s-a reîntors în Mănăstirea Dervent, unde a primit, la 19 aprilie 1990, rangul de arhimandrit şi unde a trecut la cele veşnice în ziua de 12 mai 1990, la o vârstă de adevărat patriarh. Mormântul său se află în incinta Mănăstirii Dervent, ctitoria sa, aşezat la sud-est de zidul altarului bisericii.(Vezi Ştefan Grigorescu,Istoria Mănăstirii Balaciu. Editura Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, Slobozia, 2007, p.117-118.)

CÂTEVA STUDII ŞI ARTICOLE

STUDII ŞI ARTICOLE DE ISTORIE NAŢIONALĂ,PUBLICATE ÎN REVISTE DE SPECIALITATE Câteva studii şi articole publicate sub semnătura mea, în ultimii ani, în reviste de istorie/ de cultură: Fortificaţii medievale în Muntenia estică. Studiu de caz: Mănăstirea Slobozia. În ,,Studii şi articole de istorie”.Vol.LXXVII, 2010.ISSN 0585-749X. Stareţii Mânăstirii Sfinţii Voievozi din Slobozia, de la întemeiere până la secularizare. În ,,Almanah Bisericesc 2010. Sfânta Episcopie a Sloboziei şi Călăraşilor”, Slobozia, 2010, pp.130-134. ISSN 1583-1620. Chestiunea mănăstirilor închinate. O cronologie. În ,,Almanah Bisericesc 2011. Sfânta Episcopie a Sloboziei şi Călăraşilor”, Slobozia, 2011, pp.74-82. ISSN 1583-1620. Carol I în primii ani de domnie. Legăturile cu Biserica Naţională. În ,,Almanah Bisericesc 2012. Sfânta Episcopie a Sloboziei şi Călăraşilor”, Slobozia, 2012, pp.217-221. ISSN 1583-1620. Asupra începuturilor Mănăstirii Cârnu. În ,,Tezaur”.Revista Societăţii de Ştiinţe Istorice, Buzău, anul V, nr.7, decembrie 2010, pp.3-9.ISSN 1842-6832. Basarab al II-lea (1442-1443). Un domn efemer pe tronul Ţării Româneşti. În ,,Magister”. Revistă a Asociaţiei Profesorilor de Istorie din România. Editura Arves, Craiova, nr.10-11, aprilie-noiembrie 2010, pp.82-85. ISSN 1841-6209. Un episod din istoria Ţării Româneşti. Moartea voievodului Vlad Înecatul. În ,,Tezaur”, Revista Societăţii de Ştiinţe Istorice, Buzău, anul VI, nr.8, aprilie 2011, pp.70-76. ISSN 1842-6832. Domnia lui Radu-Bădica (1523-1524). În ,,Magister”. Revistă a Asociaţiei Profesorilor de Istorie din România. Editura Arves, Craiova, nr.12-13, aprilie-noiembrie 2011, pp.3-8. ISSN 1841-6209. Originea lui Ştefan-Răzvan, voievod al Moldovei (1595). O controversă istoriografică. În ,,Tezaur”, Revista Societăţii de Ştiinţe Istorice, Buzău, anul VI, nr.9, noiembrie 2011, pp.45-49. ISSN 1842-6832. Mihai Viteazul, senior de Konigsberg. În ,,Tezaur”, Revista Societăţii de Ştiinţe Istorice, Buzău, anul VII, nr.10, aprilie 2012, pp.44-48. ISSN 1842-6832. Incidentele de la Huedin (iulie-august 1600). Un episod al epocii lui Mihai Viteazul.În ,,Tezaur”, Revista Societăţii de Ştiinţe Istorice, Buzău, anul VII, nr.11, noiembrie 2012, pp.20-25. ISSN 1842-6832. Catastiful oştirii lui Mihai Viteazul. În ,,Magister”. Revistă a Asociaţiei Profesorilor de Istorie din România. Editura Arves, Craiova, nr.15-16, aprilie-noiembrie 2012, pp.3-6. ISSN 1841-6209. Domnia voievodului Vlad Înecatul şi conflictul cu Craioveştii. În ,,Historica”. Revistă de Cultură Istorică şi Pedagogică, Craiova, anul X, nr.1 (15), 2012, pp.38-42.ISSN 1583-4816.

ALTE CĂRŢI

ALTE CĂRŢI În ultimii ani, am cercetat şi am scris, când timpul mi-a permis, îndatoririle carierei fiind multe, câteva cărţi, care s-au adăugat articolelor şi studiilor ştiinţifice publicate în reviste de istorie/cultură, unele amintite cu altă ocazie. Dau mai jos câteva titluri de autor sau coautor. 12.Ştefan Grigorescu,CĂPITANII LUI MIHAI VITEAZUL. Editura Univers Ştiinţific, Bucureşti, 2011, 184 pag. Cu o Prefaţă de Comandor (retr.) Prof. Univ.Dr.Jipa Rotaru. 13.AUTOCEFALIE ŞI RESPONSABILITATE. Coautor.Editura Basilica a Patriarhiei Române, Bucureşti, 2010, 1096 pag. 14.RETRĂIRI ISTORICE ÎN VEACUL XXI.Vol.VI. 65 DE ANI DE LA ÎNCHEIEREA CELUI DE-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL. Ediţie coordonată de Comandor (retr.)Prof.Univ.Dr. Jipa Rotaru şi Cpt.Dr.Luiza Lazăr Rotaru. Editura Karta-Graphic, Ploieşti, 2011, 616 pag. Studiul meu,Misiunea ortodoxă română în Transnistria (1941-1944). 15. RETRĂIRI ISTORICE ÎN VEACUL XXI.Vol.VII. 70 DE ANI DE LA INTRAREA ROMÂNIEI ÎN RĂZBOIUL DE REÎNTREGIRE NAŢIONALĂ. Ediţie coordonată de Comandor (retr.)Prof.Univ.Dr. Jipa Rotaru şi Cpt.Dr.Luiza Lazăr Rotaru. Editura Anca, Urziceni, 2012, 578 pag. Studiul meu,Destrămarea Cehoslovaciei (1938-1939) şi atitudinea României.

...ŞI DOUĂ RĂSPUNSURI

...ŞI DOUĂ RĂSPUNSURI La scrisorile lui Ştefan cel Mare, boierii, ,,judecii” şi ,,săracii” din Brăila, Buzău şi Râmnic au răspuns, cel mai probabil la sfârşitul aceleiaşi luni martie 1481. Nedatate, cele două răspunsuri au fost scrise chiar pe ,,dosul” scrisorilor domneşti (pe care adresanţii nu le-au păstrat, apropo de ,,stricarea” hârtiei, cum aveau să scrie!), de către aceeaşi mână de grămatic, sigur cu ştiinţa şi din porunca voievodului Basarab cel Tânăr. Cuprinsul celor două scrisori muntene, adresate lui Ştefan cel Mare este identic, încât se poate vorbi de un singur răspuns şi îl vom da mai jos pe al brăilenilor. Epistola este memorabilă, atât prin vechimea ei (peste şase sute de ani!), cât mai ales prin notele de zeflemea şi sarcasm pe care le arată. Nici pomeneală de teamă, ci nuanţe de ironie în răspunsul dat unui voievod de temut, care-i făcuse pe maghiari, turci şi tătari să-l ştie de frică şi care deja invadase şi pustiise în mai multe rânduri tocmai acele părţi răsăritene ale Ţării Româneşti. Dacă tot ţinea ca la un fiu al său la acel Mircea, căruia ei îi ziceau ,,fiu de curvă”, Ştefan-Voievod era îndemnat să o ia de soţie pe mama aceluia, o Călţuna, femeie de o moralitate îndoielnică, despre care ei ştiau că ,,au ţinut-o în ţara noastră toţi pescarii din Brăila”(!), adică o tagmă de jos, din care nu mai ieşea mirosul de peşte, cu alte cuvinte. Făcut om fără minte (,,ai tu minte, ai tu creieri”), domnul Moldovei era îndemnat, în batjocură, să îl lase urmaş la tron, dacă tot ţinea atât la el. Scrisoarea glăsuia:,,De la toţi boerii brăileni şi de la toţi cnejii şi de la toţi românii, scriem ţie, domnului Moldovei, Ştefan Voevod. Ai tu oare omenie, ai tu minte, ai tu creieri, de-ţi prăpădeşti cerneala şi hârtia pentru un copil de curvă, fiul Călţunei, şi zici că-ţi este fiu? Dacă ţi-e fiu şi vrei să-i faci bine, atunci lasă-l să-ţi fie după moartea ta domn în locul tău, iar pe mumă-sa ia-o şi ţine-o să-ţi fie doamnă; cum au ţinut-o în ţara noastră toţi pescarii din Brăila, ţine-o şi tu să-ţi fie doamnă. Şi învaţă-ţi ţara ta cum să te slujească, iar de noi să te fereşti, căci de cauţi duşman, ai să-l găseşti. Şi aşa să ştii: domn avem, mare şi bun, şi avem pace din toate părţile, şi să ştii că toţi pe capete vom veni asupra ta şi vom sta lângă domnul nostru Basaraba voevod, măcar de-ar fi să ne pierdem capetele”. Urmarea? Peste trei luni, Ştefan cel Mare a invadat încă o dată Ţara Românească, izgonindu-l pe Basarab cel Tânăr şi punându-l pe tron, pentru scurtă vreme, pe acel pretendent Mircea. Domnia a fost însă luată (şi ţinută până în 1495) de un fiu adevărat al lui Vlad Dracul, anume Vlad-Vodă Călugărul, sprijinit de transilvăneni, maghiari şi turci. Soarta acelui Mircea, fiul Călţunei, pe care un istoric o numea ,,o curioasă heteră printre pescarii brăileni”, a rămas necunoscută.

DOUĂ SCRISORI ALE LUI ŞTEFAN CEL MARE

DOUĂ SCRISORI ALE LUI ŞTEFAN CEL MARE… În Arhivele Braşovului au ajuns, nu se ştie prin ce împrejurări, două scrisori ale lui Ştefan cel Mare, datate în 1481 şi adresate unor locuitori ai Ţării Româneşti. Acolo le-a găsit şi le-a publicat, în urmă cu peste un secol, istoricul Ioan Bogdan. Începând cu anul 1470, marele voievod al Ţării Moldovei s-a amestecat în luptele pentru tronul Ţării Româneşti, purtând un adevărat război cu Radu cel Frumos, care îi era văr, dar şi supus turcilor. După înlăturarea lui Radu-Vodă, Ştefan cel Mare a impus pe tronul Ţării Româneşti, pe rând, pe Laiotă Basarab, trecut apoi de partea turcilor (alături de care s-a aflat în bătălia de la Vaslui, în 1475), pe Vlad Ţepeş, ucis de boierii înţeleşi cu Laiotă (după cum mărturisea chiar Ştefan-Vodă, într-o scrisoare către veneţieni) şi pe Basarab cel Tânăr (zis şi Ţepeluş), trecut şi el de partea turcilor. Cu alte cuvinte, nu i-a ţinut socoteala! La 15 martie 1481, aflat la Roman (,,Târgul de Jos”), Ştefan cel Mare se pregătea să intervină iarăşi în Ţara Românească, unde dorea să-l întroneze pe un alt pretendent, un Mircea, socotit fiu al voievodului Vlad Dracul. [Istoricul I.Bogdan l-a socotit primul (apoi şi alţi istorici) pe acest Mircea drept ,,falşul fiu al lui Vlad Dracul”. Adevăratul Mircea fusese ucis încă din anul 1446, alături de tatăl său, din porunca lui Iancu de Hunedoara.] Cu acea ocazie, el a trimis două scrisori locuitorilor din judeţele muntene aflate în imediata vecinătate a Moldovei, anume Slam-Râmnic, Buzău şi Brăila, cerându-le tuturor, boieri, ,,judeci” şi ,,săraci” să-şi vadă de ale lor şi să îl primească ca domn pe acel Mircea voievod, pe care îl considera ,,fiul domniei mele”. Scrisoarea adresată brăilenilor, în slavonă (după tipicul vremii), glăsuia:,,Io Ştefan, cu mila lui Dumnezeu voevod şi domn a toată Ţara Moldovlahiei. Scrie domnia mea tuturor boerilor, şi mari şi mici, şi tuturor judecilor şi judecătorilor şi tuturor săracilor, de la mic până la mare, din tot ţinutul Brăilei. Şi după aceasta, aşa să va fie de ştire: că am luat domnia mea pe lângă mine pe fiul domniei mele, Mircea voevod şi nu-l voi lăsa de lângă mine, ci voi stărui pentru binele lui ca şi pentru al meu, însumi cu capul meu şi cu boerii mei şi cu toată ţara mea, ca să-şi dobândească baştina sa, Ţara Românească, căci îi este baştină dreaptă, cum Dumnezeu ştie şi voi ştiţi. Deci vă grăesc vouă: în ceasul în care veţi vedea această scrisoare a domniei mele, în acel ceas să vă întoarceţi înapoi la locurile voastre, fiecare pe unde aţi fost şi pe unde aţi şezut şi mai înainte, cu tot avutul vostru, cât va avea fiecare, şi să vă păstraţi avutul, şi să araţi pe unde aţi arat şi mai înainte, fără nici o frică sau grijă sau temere. Căci aşa să ştiţi, că nu mă gândesc să vă fac nici un rău şi nici o pagubă, ci să vă hrăniţi şi să trăiţi în pace. Aşijderea, cine va vrea să vie la domnia mea şi la fiul domniei mele, Mircea voevod, domnia mea şi fiul domniei mele, Mircea voevod, îl vom milui pe acela şi-l vom hrăni şi-l vom cinsti. Şi spre aceasta este credinţa domniei mele şi credinţa boerilor domniei mele, mari şi mici. Scrisă în Târgul de Jos, martie în 15”.O scrisoare identică în conţinut, adresată boierilor, judecilor şi ,,săracilor” din Buzău şi Râmnic, a fost trimisă din porunca voievodului, odată cu aceasta.

DE PRIN ŢARĂ ADUNATE (I)

DE PRIN ŢARĂ ADUNATE Până la primăvara viitoare, câteva imagini din primăvara trecută, culese de prin Ţara Moldovei. Pe rând, un copac căzut pe valea Horaiţei, iazul de la Vovidenia-Neamţ, casă tradiţională la Vovidenia-Neamţ, un zimbru la rezervaţia Dragoş-Vodă de lângă Mănăstirea Neamţ, un căprior şi un cerb lopătar tot acolo, covor de flori la Grădina Botanică din Iaşi, precum şi teiul lui Eminescu în Copou.