...ŞI DOUĂ RĂSPUNSURI

...ŞI DOUĂ RĂSPUNSURI La scrisorile lui Ştefan cel Mare, boierii, ,,judecii” şi ,,săracii” din Brăila, Buzău şi Râmnic au răspuns, cel mai probabil la sfârşitul aceleiaşi luni martie 1481. Nedatate, cele două răspunsuri au fost scrise chiar pe ,,dosul” scrisorilor domneşti (pe care adresanţii nu le-au păstrat, apropo de ,,stricarea” hârtiei, cum aveau să scrie!), de către aceeaşi mână de grămatic, sigur cu ştiinţa şi din porunca voievodului Basarab cel Tânăr. Cuprinsul celor două scrisori muntene, adresate lui Ştefan cel Mare este identic, încât se poate vorbi de un singur răspuns şi îl vom da mai jos pe al brăilenilor. Epistola este memorabilă, atât prin vechimea ei (peste şase sute de ani!), cât mai ales prin notele de zeflemea şi sarcasm pe care le arată. Nici pomeneală de teamă, ci nuanţe de ironie în răspunsul dat unui voievod de temut, care-i făcuse pe maghiari, turci şi tătari să-l ştie de frică şi care deja invadase şi pustiise în mai multe rânduri tocmai acele părţi răsăritene ale Ţării Româneşti. Dacă tot ţinea ca la un fiu al său la acel Mircea, căruia ei îi ziceau ,,fiu de curvă”, Ştefan-Voievod era îndemnat să o ia de soţie pe mama aceluia, o Călţuna, femeie de o moralitate îndoielnică, despre care ei ştiau că ,,au ţinut-o în ţara noastră toţi pescarii din Brăila”(!), adică o tagmă de jos, din care nu mai ieşea mirosul de peşte, cu alte cuvinte. Făcut om fără minte (,,ai tu minte, ai tu creieri”), domnul Moldovei era îndemnat, în batjocură, să îl lase urmaş la tron, dacă tot ţinea atât la el. Scrisoarea glăsuia:,,De la toţi boerii brăileni şi de la toţi cnejii şi de la toţi românii, scriem ţie, domnului Moldovei, Ştefan Voevod. Ai tu oare omenie, ai tu minte, ai tu creieri, de-ţi prăpădeşti cerneala şi hârtia pentru un copil de curvă, fiul Călţunei, şi zici că-ţi este fiu? Dacă ţi-e fiu şi vrei să-i faci bine, atunci lasă-l să-ţi fie după moartea ta domn în locul tău, iar pe mumă-sa ia-o şi ţine-o să-ţi fie doamnă; cum au ţinut-o în ţara noastră toţi pescarii din Brăila, ţine-o şi tu să-ţi fie doamnă. Şi învaţă-ţi ţara ta cum să te slujească, iar de noi să te fereşti, căci de cauţi duşman, ai să-l găseşti. Şi aşa să ştii: domn avem, mare şi bun, şi avem pace din toate părţile, şi să ştii că toţi pe capete vom veni asupra ta şi vom sta lângă domnul nostru Basaraba voevod, măcar de-ar fi să ne pierdem capetele”. Urmarea? Peste trei luni, Ştefan cel Mare a invadat încă o dată Ţara Românească, izgonindu-l pe Basarab cel Tânăr şi punându-l pe tron, pentru scurtă vreme, pe acel pretendent Mircea. Domnia a fost însă luată (şi ţinută până în 1495) de un fiu adevărat al lui Vlad Dracul, anume Vlad-Vodă Călugărul, sprijinit de transilvăneni, maghiari şi turci. Soarta acelui Mircea, fiul Călţunei, pe care un istoric o numea ,,o curioasă heteră printre pescarii brăileni”, a rămas necunoscută.