joi, 5 august 2010

MĂNĂSTIREA BISTRIŢA (NEAMŢ)





MĂNĂSTIREA BISTRIŢA (JUD.NEAMŢ) Monument esenţial al istoriei românilor, această mănăstire se află la 6 km vest de Piatra-Neamţ, pe valea Bistriţei. Se ajunge acolo pe drumul Bicazului, din reşedinţa nemţeană, în prima localitate, care poartă numele marelui voievod Alexandru cel Bun, un drum urcă 2 km spre dreapta, puţin către dealuri, până spre marginea de sus a satului Bistriţa. Turlele bisericii şi ale clopotniţelor sunt vizibile de departe, la fel acoperişurile noi ale caselor monahale; o parcare mare marchează partea sudică a incintei, iar în dreapta ei, cimitirul mănăstirii şi al satului. Socotită cea mai mare ctitorie muşatină a Moldovei, rivală a Neamţului, faţă de care este mai veche, Mănăstirea Bistriţa te coboară sigur în vremurile voievozilor Alexandru cel Bun, Ştefan cel Mare, Petru Rareş şi Alexandru Lăpuşneanu. După tradiţie, îşi are începuturile pe la 1390, când voievodul Petru I Muşat a trimis aici un călugăr, Pafnutie, însoţit de doi discipoli, pentru a ridica un schitişor de lemn. E sigur că cel care a întemeiat mănăstirea şi care aici este parcă mai prezent ca oriunde în Ţara Moldovei a fost Alexandru cel Bun, domn al Moldovei şi binefăcător al ei între anii 1400-1432; anii lui au fost anii celei mai liniştite şi mai prospere domnii din istoria Ţării Moldovei. Prin grija lui Alexandru-Voievod, hotărât să facă aici necropola familie sale, la Bistriţa s-au construit prima biserică de piatră, turnul clopotniţă, chilii şi o casă domnească. În anul 1488, Ştefan cel Mare şi Sfânt, care şi-a înmormântat aici doi copii, Alexăndrel şi Ana, a ridicat un nou turn şi i-a adăugat paraclis, dăruind mănăstirii şi două clopote. Aici, la Bistriţa, s-a refugiat în anul 1538, după ce şi-a pierdut tronul şi în drum spre refugiul transilvănean, voievodul Petru Rareş, care deja mărise (în 1529) paraclisul ridicat de părintele său şi care, în a doua domnie, avea să refacă zidul de incintă, să ridice alt turn de intrare (păstrat şi astăzi), în care a dispus un mic paraclis şi să edifice o şcoală domnească, în incinta mănăstirii. În forma de astăzi, biserica Mănăstirii Bistriţa a fost ctitorită în anul 1554 de voievodul Alexandru Lăpuşneanu, nu sângerosul domn prezentat eronat de literatul Costache Negruzzi, ci mare protector de cultură, ctitor şi restaurator la Pângăraţi, Bistriţa, Slatina, Rădăuţi şi în alte părţi. Edificiul central al Mănăstirii Bistriţa, biserica Adormirea Maicii Domnului, se ridică zveltă şi maiestuoasă prin albul zidurilor sale, în mijlocul incintei. Este un monument etalon pentru arhitectura religioasă moldovenească, imitaţiile sale putând fi văzută aiurea, în toată vechea ţară a românilor de la est de Carpaţi. Biserica are cinci încăperi şi o singură turlă, cu acoperiş în fleşă. Intrarea dinspre sud este încununată de frumosul tablou al Maicii Domnului, puţin în lateral păstrându-se pisania şi stema Ţării Moldovei, puse în vremea lui Vodă-Lăpuşneanu. Biserica păstrează, mai mult sau mai puţin sigure (refacerile repetate şi jafurile pierzându-le uneori locul) numeroase morminte voievodale şi arhiereşti. În prima încăpere se păstrează mormintele a trei arhierei ai Moldovei sec.XVI-XVII, iar în cea de-a doua se păstrează mormintul mitropolitului Iosif, primul vlădică al Moldovei, cel al marelui vornic Ivaşcu Golescu, venit din Ţara Românească şi răposat aici şi cel al marelui cronicar Grigore Ureche (în stânga), îngropat în mormântul pregătit pentru părintele său (înhumat însă la ctitoria sa de la Secu). În cea de-a treia încăpere, gropniţa voievodală, mormântul din stânga păstrează osemintele marelui voievod Alexandru cel Nun şi ale soţiei sale Ana, iar cel din dreapta pe cele ale fiului favorit al lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, Alexăndrel-Vodă şi ale surorii acestuia, Ana. De asemenea, gropniţa păstrează mormintele a doi dintre copii lui Alexandru cel Bun, anume Roman şi Vasilisa, precum şi pe cel al Doamnei Maria (răposată în 1542), soţia voievodului Ştefan ,,Lăcustă”.În interior, pe lângă picturile murale mai vechi sau mai noi, se remarcă splendida icoană făcătoare de minuni a Sfintei Ana, datată din sec.al XIV-lea şi dăruită voievodului Alexandru cel Bun de un basileu, poate Manuil al II-lea sau Ioan al VIII-lea Paleologos. Portalul de intrare în pronaos, splendidă realizare gotică, atrage de asemenea privirea vizitatorului. În afara bisericii, atrage privirea turnul de intrare, ridicat în vremea lui Petru Rareş şi care păstrează o deosebită pictură a hramului, datată pe la 1545 şi redescoperită cu ocazia restaurărilor făcute în anul 1983. În vecinătatea dreaptă (vestică) a acestui turn, vechea şcoală domnească, ctitorie a aceluiaşi Rareş-Vodă, adăposteşte astăzi o preţioasă colecţie de artă medievală. Amintind în mod deosebit de Ştefan cel Mare şi Sfânt, turnul clopotniţă aflat la nord-vest de biserică şi la care este alipit un paraclis, se remarcă prin păstrarea pisaniei din vremea marelui voievod, precum şi prin tabloul votiv pictat pe zidul sudic şi care înfăţişează pe voievozii Ştefan-Vodă şi Petru Rareş, cu doamnele lor, de o parte şi de alta a tronului Mântuitorului. De amintit şi clopotul păstrat de la marele Ştefan, dăruit mănăstirii în anul 1494 şi care înfăţişează stema Moldovei împreună cu valorosul însemn heraldic al marelui voievod.

2 comentarii:

  1. Felicitari pentru blog!
    Sondaj pe http://eroii-neamului.blogspot.com/ despre erou eroii neamului.
    Votati intre diferite personaje istorice:Burebista,Decebal,Mircea cel Batran,Stefan Cel Mare,Vlad Tepes, Mihai Viteazul ,Constantin Brancoveanu,Alexandru Ioan Cuza,Carol i,Ferdinand,Maresal Ion Antonescu,Corneliu Zelea Codreanu Sondaj pe http://eroii-neamului.blogspot.com/ despre erou eroii neamului.

    RăspundețiȘtergere