LA  VIENA, PE URMELE LUI MOZART, BEETHOVEN, BRAHMS, STRAUSS, HAYDN, SCHUBERT

            O călătorie la Viena, fără îndoială unul dintre cele mai frumoase orașe ale lumii, poate să aibă ca ,,ținte” urmele marilor compozitori. Poate cel mai însemnat centru al culturii europene și universale în a doua jumătate a sec.al XIX-lea, capitală a muzicii nu doar atunci, ci și în secolul al XIX-lea, Viena păstrează locuri în care au trăit, pe unde au trecut și unde se odihnesc somnul de veci cei mai importanți compozitori ai omenirii. Am fost pe urmele unora dintre ei, în centrul vechi al orașului, la Catedrala Sfântul Ștefan, unde Mozart a fost kapellmeister și unde i s-a făcut slujba de înmormântare, am vizitat clădirea în care a locuit ultimii ani din viață cel mai mare compozitor, clădire astăzi  muzeu; am trecut pe lângă casa în care Mozart a compus Răpirea din serai. Tot în centrul istoric, am văzut casele în care au locuit Vivaldi și Haydn. Am căutat mormântul lui Wolfgang Amadeus Mozart (1756-1791) în părăsitul (de aproape un secol și jumătate) cimitir Sankt Marxfriedhof. Ne-am recules în Zentralfriedhof la mormintele lui Johann Strauss Vater und Son (1804-1849, respectiv 1825-1899), Franz Schubert (1797-1828), Johannes Brahms (1833-1897) și Ludwig van Beethoven (1770-1827)-germani, dar trăitori la sfârșitul vieții în Viena. Tot acolo, alături de monumentele lor, am văzut un al doilea monument funerar al lui Mozart, de fapt un cenotaf.

                                           Mormantul lui Mozart, în Sankt Marxfriedhof

                                         Mormantul lui Beethoven și cenotaful lui Mozart

                                                          Mormantul lui Schubert

                                                      Mormintele lui Strauss fiul...

                                                                            și tatăl

                                                            Mormantul lui Beethoven

                                                               Mormantul lui Brahms

                                                                      Mozarthaus

                                                                        Haydnhaus

                                          Aici a compus Mozart celebra ,,Răpire din serai”

                     LA  MĂNĂSTIRILE DIN NORDUL OLTENIEI.

                                       BISTRIȚA ȘI HOREZU

        

         La Bistrița Olteniei ajungi dinspre Râmnicu-Vâlcii ținând drumul Tîrgu-Jiului, prin Căzănești-Bunești-Stoenești-Pietrari-Costești (lași în stânga rezervația geologică a trovanților), după care la dreapta urci pe valea Bistriței, către chei și munte. Mănăstirea, ctitorită de boierii Craiovești pe la anul 1500, era odinioară una dintre cele mai importante din Țara Românească, îndeosebi prin moșiile și privilegiile sale. Astăzi cred că are cea mai mare comunitate de călugărițe de la sud de Carpați și una dintre cele mai mari din țară, rivalizând cu Agapia și Văratec. Biserica mare, afectată de vreme și de oameni, a fost refăcută complet în stil neoclasic la mijlocul sec.al XIX-lea, la fel și cele două incinte. Practic, singura construcție medievală păstrată este biserica mică (a Bolniței), aflată pe deal, spre est, în afara incintei. Sus, dominând mănăstirea, se află peștera Sf.Grigore Decapolitul (moaștele acestuia sunt în biserica mare), la care se ajunge pe o potecă. Ieșind din mănăstire, un drum te duce la splendidele chei ale Bistriței, un alt drum urcă pe o culme, la Schitul Păpușa (mai mereu închis), iar un alt drum, de câțiva km, urcă la Mănăstirea Arnota. La Bistrița, două plăci comemorative ar trebui să menționeze că aici au locuit, în vremuri de restriște, mareșalul Ion Antonescu și literatul/teologul/arhiereul Valeriu (Bartolomeu) Anania.

         Revenind la drumul Târgu-Jiului, se merge alți câțiva km înainte, după care la dreapta, drumul către satul Romanii de Jos duce repede la Mănăstirea Horezu (Hurezi, Hurez). Binecunoscută ca monument UNESCO și pusă mai în valoare după canonizarea lui Constantin Brâncoveanu, mănăstirea (cu două incinte, biserica mare, paraclisul, Bolnița și alte două schituri, în vecinătate) ridicată în anii 1690-1693, se află într-o stare de invidiat. Astăzi se mai lucrează la pridvorul bisericii mari. În aceasta, pictura brâncovenească, incluzând cel mai cunoscut tablou al familiei voievodului Brâncoveanu, precum și cea mai completă galerie de voievozi, însoțește cenotaful voievodului martir, realizat din marmură albă, în dreapta pronaosului.

                          LA MĂNĂSTIRILE DIN NORDUL OLTENIEI.

                                                        GOVORA.

         Întotdeauna am considerat Mănăstirea Govora ca fiind unul dintre puținele locuri în care te întorci cu adevărat în timp. Este așezată pe o culme de deal, privind către altele, acoperite cu petice de pădure și fânețe. Satul la marginea căruia se află păstrează case vechi, în stilul tradițional al Olteniei de sub munte, florile inundă curtea mănăstirii, comunitatea de maici e mică și discretă (am experiența mănăstirilor mari, unde ești repezit dacă faci vreo fotografie ori nu te-ai închinat mai repede), biserica e în cel mai pur stil medieval românesc, iar istoria... Ce poți să spui despre o mănăstire ctitorită pe la 1440 în vremea lui Vlad Dracul, jefuită în a doua domnie al lui Vlad Țepeș, de către boierul ,,hiclean” Albu cel Mare, refăcută complet de către Radu cel Mare pe la anul 1500 (chipul său e în pronaos, alături de al Doamnei Cătălina, în dreapta intrării), jefuită de ungurii lui Gabriel Bathory în 1611, ocazie cu care călugării au fost trecuți prin foc și sabie, iarăși restaurată în vremea celor mai mari ctitori din istoria noastră, domnitorii Matei Basarab și Constantin Brâncoveanu. Astăzi arată minunat, ultimele restaurării fiind făcute prin grija fericitului de pomenire arhiepiscop Gherasim Cristea al Râmnicului (ialomițean de origine, din Munteni-Buzău).

         La Mănăstirea Govora ajungi dinspre Râmnicu-Vâlcii sau dinspre Pitești ținând drumul Târgu-Jiului, prin Râureni. Treci prin Căzănești și Buleta (lăsând în stânga imensa platformă chimică), apoi prin Bârsești și Govora Sat. Când drumul face o mare buclă spre dreapta, o intersecție (în drept cu biserica și școala) arată la câțiva km înainte Băile Govora, iar la stânga Mănăstirea Govora. Faci deci la stânga 1 km, apoi la dreapta 200 m către deal și ajungi în poarta mănăstirii. Liniște, frumusețe, credință, istorie...Govora!

                              LA MĂNĂSTIRILE DIN NORDUL OLTENIEI.

                                                   DINTR-UN LEMN.

         Mănăstirea Dintr-un lemn e prea cunoscută, ca să insist asupra istoriei sale. Ca și în alte dăți, am vizitat-o venind dinspre Râmnicu-Vâlcii, prin Băbeni, la dreapta câțiva km. Oază de istorie și de reculegere, rămâne și o grădină a florilor. Are două incinte, în cea dinspre deal, mai veche, aflându-se biserica de piatră, ridicată în sec.al XVII-lea de Matei Basarab și refăcută la 1715 de nefericitul văr al lui Brâncoveanu, voievodul Ștefan Cantacuzino. În afara incintelor, pe deal, biserica din lemn, înconjurată azi de cimitirul monahal, rămâne totuși monumentul primordial, tocmai prin simplitatea sa. Dintre stejarii multiseculari aflați în vecinătate (din lemnul unuia dintre ei s-a făcut biserica, în sec.al XVI-lea, zice tradiția) numai unul mai stă în picioare. Altul, putrezit, mai are puțin din trunchi, restul fiind căzut alături. Icoana Maicii Domnului, găsită în scorbura unui stejar, zice tradiția, se păstrează încă și atrage credincioși. În cimitir, în partea sudică, mormântul generalului Paul Teodorescu (1888-1981), fost ministru și secretar de stat în domnia lui Carol al II-lea (al cărui colaborator apropiat a fost), fost comandant al Școlii Superioare de Război, fost academician, fost deținut politic sub comuniști...

         Pare totul neschimbat de la ultima vizită, dar în vecinătatea nordică a primei incinte se ridică o a treia biserică (oare două, cu valoare istorică și arhitecturală erau puține?), cu acoperișul de tablă aurită și care deja parcă își propune să domine totul.

RĂZVAN-VODĂ

Zilele trecute, ultimul volum al subsemnatului, intitulat Răzvan-Vodă. O figură tragică din cronica Țării Moldovei, a văzut lumina tiparului, după o așteptare de trei ani. Este volumul cu numărul 26 pe care îl semnez ca autor sau coautor și mărturisesc că am așteptat cu bucurie apariția sa, întârziată prin lipsa posibilităților financiare. Volumul, fundamentat pe mai mult de 150 de surse istoriografice românești și străine, cele mai multe de la sfârșitul secolului al XVI-lea și din secolele al XVII-lea-al XIX-lea, reprezintă prima lucrare din istoriografia noastră dedicată acestui voievod de la sfârșitul sec. al XVI-lea, participant la bătăliile cu turcii în toamna anului 1595 și singurul care a sfârșit tragic, prin tragere în țeapă, în întreaga noastră istorie. Răzvan-Vodă a apărut în condiții frumoase, la S.C.Lumina Tipo Srl din București, sub egida unei edituri de prestigiu, cu recunoaștere academică, Valahia University Press din Târgoviște. Prefața aparține distinsului secretar general al Societății de Științe Istorice din România, dl.Prof.Dr.Bogdan Teodorescu. Ca aprecieri și cu mulțumiri, amintesc din recenzarea domnului Prof.Univ.Dr.Carol Căpiță, care apreciază: ,,Lucrare excelentă, atât prin tema aleasă, cât mai ales prin capacitatea de utilizare a unui personaj istoric în recompunerea unei epoci istorice. De apreciat soliditatea documentației, constantul apel la sursele primare, claritatea demersului de cercetare și soliditatea concluziilor. Demers maieutic, va fi de un real folos atât specialiștilor, cât și celor care se formează în domeniu”.

DIATA MAICII TEOFANA

          Diata (testamentul) Maicii Teofana, fosta Doamnă Tudora (Teodora, Theodora), mama lui Mihai Viteazul, se găsește la Arhivele Istorice Centrale, în fondul Mănăstirii Cozia, atât în original, cât și în câteva copii din veacurile trecute. A fost publicat întâia oară în anul 1862, de către A.Papiu-Ilarian, în tomul I al Tesaurului de monumente istorice pentru România (cu caractere slavone). Textul de mai jos îl reproduc așa cum apare în lucrarea mea,Ialomița medievală (Editura Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, Slobozia, 2004, doc.8, pp.220-222.). Diata grăiește următoarele:

        ,,În numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh, ami(n). Eu, roaba Domnului Iisus Hristos, călugărița Teofana, muma roposatului Mihail Voevoda din Țeara Rumânească, viețuit-am viața ceștii lumi deșartă, cum zice și premo(d)ru Solomon:Deșarta deșartelor și de toate deșartă și înșelătoare și furătoare de suflete. Și am petrecut lumenește destul în tot chipul în viața mea, până ajunsei la neputința bătrâneațelor meale și la slăbiciunea mea, în sfânta mănăstire în Cozia, la lăcuința Sventei Troițe și la răpausul roposatului Mircei Voevoda. Și trăiiu de ajuns de luaiu și svântul cin călugăresc derept plângerea păcatelor meale. Aciiș mă ajunse și vestea de săvârșirea zilelor drag fiiului mieu Mihail Voevoda și de sărăcia doamnă-sa și a coconilor Domniei lui prin țările streine. Fuiu de plângere și de suspine ziua și noaptea. Drep aceea, cu vrerea și cu ajutoriul Domnului din ceriu și cu rugăciunea cinstiților părinți în zi și în noapte și plângerea mea și suspinele sărăciei lor de țărâle streine doară Svenția Lui din naltul ceriului au auzit și s-au milostivit de i-au scos din țărâle streine în țeara de moștenie. Și mai vârtos au cugetat la svânta mănăstire în Cozia, pentru bătrâna și jalnica lor maică. Și deaca să adunară unii cu alalți, mare plângere și suspini fu între ei de jalea fiiu-său Mihail Vodă și pentru patima lor ce-au pățit prin țărâle striine doamna Stanca și fiiu-său Io Nicola Vodă și fie-sa, doamna Florica. Fu după aceea întrebare între eale, cine, cum au petrecut. Grăi doamna Stanca: Cum am pățit noi, maică, să nu pață nime de ruda noastră. Dară molitva ta, maică, cum ai petrecut?Maica zise:Cu mult foc de moartea fiiu mieu și de jalea domniilor voastre; iar de cătră svânta mănăstire am har dragului Domn din cer și mulțemesc părinților din svânta mănăstire c-am avut pace, răpaus și căutare de molitvele lor la nevoia mea.Ziseră domnialor:Mulțemim și noi molitvelor lor pentru molitva ta, căci ai avut căutare de ei. Zise maica Teofana: Pentru aceaea, featele meale, am făgăduit sventei mănăstiri doauo sate din Romanați, Frăsinetul și Studenița, pentru sufletul răposatului Mihail Vodă și pentru sănătatea fiiu-său Nicolei Voevod și pentru pomeana noastră și a tot neamului nostru, să fim pomeaniți la toate sventele pomeanice și la dumnezeiasca liturghie în vecie.Dumnialor ziseră:Noi, bucuroase. Cum ți le-au dat roposatul Mihail Vodă, volnică ești; fie date și de noi și de Nicola Vodă și de tot neamul nostru în vecie pentru pomeană, ca să aibi molitva ta și de icea înainte milă și căutare pân la moarte de molitvele lor.

         Eu, călugărița Teofana, am dat 2 sate ce-s mai sus scrise în sventa mănăstire, cu toate hotarăle, pentru pomeana de vecie. Iar cine se va ispiti de ruda noastră sau alți streini să strice pomeana mea de la svânta mănăstire, ce-am dat eu de bună voie, aceia să fie blăstemați de 318 ote(ci) ce-au fost în Nicheiu. Și iar zic: cine se va afla din părinți cine sunt acmu ori să vor premeni pân la moartea mea, ori din părinții igumeni, ori din alalți frați, și vor înceape a nu mă căuta și a nu mă milui și a nu mă socoti la nevoia mea și când va fi frică între noi de bogate răutăți și mă vor părăsii înainte de preastavlenia mea, să părăsească Dumnezeu pre ei și să fie în blestem, cum e zis mai sus.

         Și mărturie am pus: părintele episcop Efrem de Ri(mnic) și ai lui călugări, proegumenul Onufrie și Veniamin proegumen și Arsenie și egumenu Teodor din Cozia cu tot săborul și Andonie bătrânul de la Piatră și slugile doamnelor, Balea spătar, Dumitrachi vistiar, Miho neguțător, Stan Borcioiul, Pătru pârcălab, Barbul postelnic, Badea al doamnei bătrâne, boieri megiiași Vladul logofăt din Olănești și postelnicul Dragomir Dolofanul din Stoienești și logofătul Stoica din Berislăvești și pârcălabul Stan Hudea din Călimănești și popa Jipa cu tot satul și popa Stan din Jiblea cu tot satul și toți poslușnicii sventei mănăstiri. Scris-am ceastă carte în svânta mănăstire în Coziia, eu, călugărașul Gavriil Lotreanul de la schit, în zilele lui Șerban Vodă, vu le(t) 7111 <1602> noe 8 dni”.

         Pentru că nu s-a analizat foarte mult acest act, socotesc potrivite câteva precizări. Diata maicii Teofana reprezintă singurul act care s-a păstrat de la mama lui Mihai Viteazul. Apoi, reprezintă singura mărturie istorică în care sunt consemnate în scris simțămintele (de durere, evident) ale mamei Viteazului, la aflarea morții lui tragice, în Transilvania. Nu în ultimul rând, actul reprezintă primul veritabil monument de limbă veche românească, prin însemnătate, emitent, subiect, formulare, expresivitate etc., cu mult peste scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung către Johannes Benckner (1521), altfel doar o notă informativă despre mișcările turcilor, de la un orășean muntean către unul transilvănean.

         Despre maica Teofana, răposată la anul 1606 (biata noră, doamna Stanca, amintită în diată, a murit de ciumă, în Râmnicul Vâlcii, la 1603), pe blogul acesta sau în cartea mea,Ialomița medievală, pp.155-158.

ȘCOALA ISTORICĂ DE LA MAIA CATARGI

ȘCOALA ISTORICĂ DE TOAMNĂ DE LA MAIA-CATARGI În zilele de 5 și 6 septembrie 2014, în localitatea Maia Catargi, s-a desfășurat cea de-a X-a ediție a Sesiunii de comunicări științifice (istoriografice) MAIA CATARGI-,,Retrăiri istorice în veacul XXI”. Această adevărată Școală istorică de toamnă, care a reunit în ultimul deceniu probabil cei mai importanți istorici militari români, reprezintă inițiativa distinsului istoric militar, Prof.Univ.Dr.Comandor (r) JIPA ROTARU, coordonatorul și gazda fiecărei ediții, practic, omul de cultură care fără sprijinul autorităților (cu excepția Primăriei Maia) realizează cea mai importantă acțiune culturală din cuprinsul județului Ialomița, de zece ani încoace. Ediția din anul acesta a avut ca temă ,,23 august 1944-2014.70 de ani de la întoarcerea armelor și realinierea României la Națiunile Unite” și a reunit, în cele două zile de comunicări importante și dezbateri, nume importante (peste 85 de invitați numai în prima zi!), precum: prof.univ.dr.Ioan Scurtu, prof.univ. dr.George Potra, prof.univ.dr.Petre Țurlea, prof.univ.dr.Cristian Troncotă, prof.univ.dr.Valentin Ciorbea, prof.univ.dr.Ion Giurcă,prof.univ.dr.Leonida Moise, prof.univ.dr.Gavriil Preda, dr.Alin Spânu, comandor dr.Olimpiu Glodarenco, conf.univ.dr.Ion Damaschin, comandor dr.Jănel Tănase, dr.Costin Scurtu, mr.dr.Luiza Lazăr, prof.univ.dr.Gheorghe Palade, etc. (lista fiind foarte lungă, scuze pentru cei neamintiți aici). O adevărată școală de istoriografie și de patriotism, unde s-au prezentat li dezbătut subiecte deosebit de interesante; subsemnatul a prezentat studiul ,,Mareșalul Ion Antonescu în presa transnistreană”. P.S.Localitatea Maia, căreia i-am dedicat în scrierile mele istoriografice mai multe pagini, exista încă din vremea lui Mihai Viteazul și are astăzi ca patron spiritual pe Barbu Catargiu (1807-1862), distinsul om politic și de stat din vremea unirii Principatelor Române, înmormântat acolo.