LA  MĂNĂSTIRILE DIN NORDUL OLTENIEI.

                                       BISTRIȚA ȘI HOREZU

        

         La Bistrița Olteniei ajungi dinspre Râmnicu-Vâlcii ținând drumul Tîrgu-Jiului, prin Căzănești-Bunești-Stoenești-Pietrari-Costești (lași în stânga rezervația geologică a trovanților), după care la dreapta urci pe valea Bistriței, către chei și munte. Mănăstirea, ctitorită de boierii Craiovești pe la anul 1500, era odinioară una dintre cele mai importante din Țara Românească, îndeosebi prin moșiile și privilegiile sale. Astăzi cred că are cea mai mare comunitate de călugărițe de la sud de Carpați și una dintre cele mai mari din țară, rivalizând cu Agapia și Văratec. Biserica mare, afectată de vreme și de oameni, a fost refăcută complet în stil neoclasic la mijlocul sec.al XIX-lea, la fel și cele două incinte. Practic, singura construcție medievală păstrată este biserica mică (a Bolniței), aflată pe deal, spre est, în afara incintei. Sus, dominând mănăstirea, se află peștera Sf.Grigore Decapolitul (moaștele acestuia sunt în biserica mare), la care se ajunge pe o potecă. Ieșind din mănăstire, un drum te duce la splendidele chei ale Bistriței, un alt drum urcă pe o culme, la Schitul Păpușa (mai mereu închis), iar un alt drum, de câțiva km, urcă la Mănăstirea Arnota. La Bistrița, două plăci comemorative ar trebui să menționeze că aici au locuit, în vremuri de restriște, mareșalul Ion Antonescu și literatul/teologul/arhiereul Valeriu (Bartolomeu) Anania.

         Revenind la drumul Târgu-Jiului, se merge alți câțiva km înainte, după care la dreapta, drumul către satul Romanii de Jos duce repede la Mănăstirea Horezu (Hurezi, Hurez). Binecunoscută ca monument UNESCO și pusă mai în valoare după canonizarea lui Constantin Brâncoveanu, mănăstirea (cu două incinte, biserica mare, paraclisul, Bolnița și alte două schituri, în vecinătate) ridicată în anii 1690-1693, se află într-o stare de invidiat. Astăzi se mai lucrează la pridvorul bisericii mari. În aceasta, pictura brâncovenească, incluzând cel mai cunoscut tablou al familiei voievodului Brâncoveanu, precum și cea mai completă galerie de voievozi, însoțește cenotaful voievodului martir, realizat din marmură albă, în dreapta pronaosului.