LA MĂNĂSTIRILE DIN NORDUL OLTENIEI.

                                                   DINTR-UN LEMN.

         Mănăstirea Dintr-un lemn e prea cunoscută, ca să insist asupra istoriei sale. Ca și în alte dăți, am vizitat-o venind dinspre Râmnicu-Vâlcii, prin Băbeni, la dreapta câțiva km. Oază de istorie și de reculegere, rămâne și o grădină a florilor. Are două incinte, în cea dinspre deal, mai veche, aflându-se biserica de piatră, ridicată în sec.al XVII-lea de Matei Basarab și refăcută la 1715 de nefericitul văr al lui Brâncoveanu, voievodul Ștefan Cantacuzino. În afara incintelor, pe deal, biserica din lemn, înconjurată azi de cimitirul monahal, rămâne totuși monumentul primordial, tocmai prin simplitatea sa. Dintre stejarii multiseculari aflați în vecinătate (din lemnul unuia dintre ei s-a făcut biserica, în sec.al XVI-lea, zice tradiția) numai unul mai stă în picioare. Altul, putrezit, mai are puțin din trunchi, restul fiind căzut alături. Icoana Maicii Domnului, găsită în scorbura unui stejar, zice tradiția, se păstrează încă și atrage credincioși. În cimitir, în partea sudică, mormântul generalului Paul Teodorescu (1888-1981), fost ministru și secretar de stat în domnia lui Carol al II-lea (al cărui colaborator apropiat a fost), fost comandant al Școlii Superioare de Război, fost academician, fost deținut politic sub comuniști...

         Pare totul neschimbat de la ultima vizită, dar în vecinătatea nordică a primei incinte se ridică o a treia biserică (oare două, cu valoare istorică și arhitecturală erau puține?), cu acoperișul de tablă aurită și care deja parcă își propune să domine totul.

RĂZVAN-VODĂ

Zilele trecute, ultimul volum al subsemnatului, intitulat Răzvan-Vodă. O figură tragică din cronica Țării Moldovei, a văzut lumina tiparului, după o așteptare de trei ani. Este volumul cu numărul 26 pe care îl semnez ca autor sau coautor și mărturisesc că am așteptat cu bucurie apariția sa, întârziată prin lipsa posibilităților financiare. Volumul, fundamentat pe mai mult de 150 de surse istoriografice românești și străine, cele mai multe de la sfârșitul secolului al XVI-lea și din secolele al XVII-lea-al XIX-lea, reprezintă prima lucrare din istoriografia noastră dedicată acestui voievod de la sfârșitul sec. al XVI-lea, participant la bătăliile cu turcii în toamna anului 1595 și singurul care a sfârșit tragic, prin tragere în țeapă, în întreaga noastră istorie. Răzvan-Vodă a apărut în condiții frumoase, la S.C.Lumina Tipo Srl din București, sub egida unei edituri de prestigiu, cu recunoaștere academică, Valahia University Press din Târgoviște. Prefața aparține distinsului secretar general al Societății de Științe Istorice din România, dl.Prof.Dr.Bogdan Teodorescu. Ca aprecieri și cu mulțumiri, amintesc din recenzarea domnului Prof.Univ.Dr.Carol Căpiță, care apreciază: ,,Lucrare excelentă, atât prin tema aleasă, cât mai ales prin capacitatea de utilizare a unui personaj istoric în recompunerea unei epoci istorice. De apreciat soliditatea documentației, constantul apel la sursele primare, claritatea demersului de cercetare și soliditatea concluziilor. Demers maieutic, va fi de un real folos atât specialiștilor, cât și celor care se formează în domeniu”.

DIATA MAICII TEOFANA

          Diata (testamentul) Maicii Teofana, fosta Doamnă Tudora (Teodora, Theodora), mama lui Mihai Viteazul, se găsește la Arhivele Istorice Centrale, în fondul Mănăstirii Cozia, atât în original, cât și în câteva copii din veacurile trecute. A fost publicat întâia oară în anul 1862, de către A.Papiu-Ilarian, în tomul I al Tesaurului de monumente istorice pentru România (cu caractere slavone). Textul de mai jos îl reproduc așa cum apare în lucrarea mea,Ialomița medievală (Editura Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, Slobozia, 2004, doc.8, pp.220-222.). Diata grăiește următoarele:

        ,,În numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh, ami(n). Eu, roaba Domnului Iisus Hristos, călugărița Teofana, muma roposatului Mihail Voevoda din Țeara Rumânească, viețuit-am viața ceștii lumi deșartă, cum zice și premo(d)ru Solomon:Deșarta deșartelor și de toate deșartă și înșelătoare și furătoare de suflete. Și am petrecut lumenește destul în tot chipul în viața mea, până ajunsei la neputința bătrâneațelor meale și la slăbiciunea mea, în sfânta mănăstire în Cozia, la lăcuința Sventei Troițe și la răpausul roposatului Mircei Voevoda. Și trăiiu de ajuns de luaiu și svântul cin călugăresc derept plângerea păcatelor meale. Aciiș mă ajunse și vestea de săvârșirea zilelor drag fiiului mieu Mihail Voevoda și de sărăcia doamnă-sa și a coconilor Domniei lui prin țările streine. Fuiu de plângere și de suspine ziua și noaptea. Drep aceea, cu vrerea și cu ajutoriul Domnului din ceriu și cu rugăciunea cinstiților părinți în zi și în noapte și plângerea mea și suspinele sărăciei lor de țărâle streine doară Svenția Lui din naltul ceriului au auzit și s-au milostivit de i-au scos din țărâle streine în țeara de moștenie. Și mai vârtos au cugetat la svânta mănăstire în Cozia, pentru bătrâna și jalnica lor maică. Și deaca să adunară unii cu alalți, mare plângere și suspini fu între ei de jalea fiiu-său Mihail Vodă și pentru patima lor ce-au pățit prin țărâle striine doamna Stanca și fiiu-său Io Nicola Vodă și fie-sa, doamna Florica. Fu după aceea întrebare între eale, cine, cum au petrecut. Grăi doamna Stanca: Cum am pățit noi, maică, să nu pață nime de ruda noastră. Dară molitva ta, maică, cum ai petrecut?Maica zise:Cu mult foc de moartea fiiu mieu și de jalea domniilor voastre; iar de cătră svânta mănăstire am har dragului Domn din cer și mulțemesc părinților din svânta mănăstire c-am avut pace, răpaus și căutare de molitvele lor la nevoia mea.Ziseră domnialor:Mulțemim și noi molitvelor lor pentru molitva ta, căci ai avut căutare de ei. Zise maica Teofana: Pentru aceaea, featele meale, am făgăduit sventei mănăstiri doauo sate din Romanați, Frăsinetul și Studenița, pentru sufletul răposatului Mihail Vodă și pentru sănătatea fiiu-său Nicolei Voevod și pentru pomeana noastră și a tot neamului nostru, să fim pomeaniți la toate sventele pomeanice și la dumnezeiasca liturghie în vecie.Dumnialor ziseră:Noi, bucuroase. Cum ți le-au dat roposatul Mihail Vodă, volnică ești; fie date și de noi și de Nicola Vodă și de tot neamul nostru în vecie pentru pomeană, ca să aibi molitva ta și de icea înainte milă și căutare pân la moarte de molitvele lor.

         Eu, călugărița Teofana, am dat 2 sate ce-s mai sus scrise în sventa mănăstire, cu toate hotarăle, pentru pomeana de vecie. Iar cine se va ispiti de ruda noastră sau alți streini să strice pomeana mea de la svânta mănăstire, ce-am dat eu de bună voie, aceia să fie blăstemați de 318 ote(ci) ce-au fost în Nicheiu. Și iar zic: cine se va afla din părinți cine sunt acmu ori să vor premeni pân la moartea mea, ori din părinții igumeni, ori din alalți frați, și vor înceape a nu mă căuta și a nu mă milui și a nu mă socoti la nevoia mea și când va fi frică între noi de bogate răutăți și mă vor părăsii înainte de preastavlenia mea, să părăsească Dumnezeu pre ei și să fie în blestem, cum e zis mai sus.

         Și mărturie am pus: părintele episcop Efrem de Ri(mnic) și ai lui călugări, proegumenul Onufrie și Veniamin proegumen și Arsenie și egumenu Teodor din Cozia cu tot săborul și Andonie bătrânul de la Piatră și slugile doamnelor, Balea spătar, Dumitrachi vistiar, Miho neguțător, Stan Borcioiul, Pătru pârcălab, Barbul postelnic, Badea al doamnei bătrâne, boieri megiiași Vladul logofăt din Olănești și postelnicul Dragomir Dolofanul din Stoienești și logofătul Stoica din Berislăvești și pârcălabul Stan Hudea din Călimănești și popa Jipa cu tot satul și popa Stan din Jiblea cu tot satul și toți poslușnicii sventei mănăstiri. Scris-am ceastă carte în svânta mănăstire în Coziia, eu, călugărașul Gavriil Lotreanul de la schit, în zilele lui Șerban Vodă, vu le(t) 7111 <1602> noe 8 dni”.

         Pentru că nu s-a analizat foarte mult acest act, socotesc potrivite câteva precizări. Diata maicii Teofana reprezintă singurul act care s-a păstrat de la mama lui Mihai Viteazul. Apoi, reprezintă singura mărturie istorică în care sunt consemnate în scris simțămintele (de durere, evident) ale mamei Viteazului, la aflarea morții lui tragice, în Transilvania. Nu în ultimul rând, actul reprezintă primul veritabil monument de limbă veche românească, prin însemnătate, emitent, subiect, formulare, expresivitate etc., cu mult peste scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung către Johannes Benckner (1521), altfel doar o notă informativă despre mișcările turcilor, de la un orășean muntean către unul transilvănean.

         Despre maica Teofana, răposată la anul 1606 (biata noră, doamna Stanca, amintită în diată, a murit de ciumă, în Râmnicul Vâlcii, la 1603), pe blogul acesta sau în cartea mea,Ialomița medievală, pp.155-158.

ȘCOALA ISTORICĂ DE LA MAIA CATARGI

ȘCOALA ISTORICĂ DE TOAMNĂ DE LA MAIA-CATARGI În zilele de 5 și 6 septembrie 2014, în localitatea Maia Catargi, s-a desfășurat cea de-a X-a ediție a Sesiunii de comunicări științifice (istoriografice) MAIA CATARGI-,,Retrăiri istorice în veacul XXI”. Această adevărată Școală istorică de toamnă, care a reunit în ultimul deceniu probabil cei mai importanți istorici militari români, reprezintă inițiativa distinsului istoric militar, Prof.Univ.Dr.Comandor (r) JIPA ROTARU, coordonatorul și gazda fiecărei ediții, practic, omul de cultură care fără sprijinul autorităților (cu excepția Primăriei Maia) realizează cea mai importantă acțiune culturală din cuprinsul județului Ialomița, de zece ani încoace. Ediția din anul acesta a avut ca temă ,,23 august 1944-2014.70 de ani de la întoarcerea armelor și realinierea României la Națiunile Unite” și a reunit, în cele două zile de comunicări importante și dezbateri, nume importante (peste 85 de invitați numai în prima zi!), precum: prof.univ.dr.Ioan Scurtu, prof.univ. dr.George Potra, prof.univ.dr.Petre Țurlea, prof.univ.dr.Cristian Troncotă, prof.univ.dr.Valentin Ciorbea, prof.univ.dr.Ion Giurcă,prof.univ.dr.Leonida Moise, prof.univ.dr.Gavriil Preda, dr.Alin Spânu, comandor dr.Olimpiu Glodarenco, conf.univ.dr.Ion Damaschin, comandor dr.Jănel Tănase, dr.Costin Scurtu, mr.dr.Luiza Lazăr, prof.univ.dr.Gheorghe Palade, etc. (lista fiind foarte lungă, scuze pentru cei neamintiți aici). O adevărată școală de istoriografie și de patriotism, unde s-au prezentat li dezbătut subiecte deosebit de interesante; subsemnatul a prezentat studiul ,,Mareșalul Ion Antonescu în presa transnistreană”. P.S.Localitatea Maia, căreia i-am dedicat în scrierile mele istoriografice mai multe pagini, exista încă din vremea lui Mihai Viteazul și are astăzi ca patron spiritual pe Barbu Catargiu (1807-1862), distinsul om politic și de stat din vremea unirii Principatelor Române, înmormântat acolo.

ALTE CĂRȚI ALE MELE

La sfârșitul anului 2013 și începutul anului curent, pentru a contribui la sărbătorirea două decenii de la înființarea Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, mi-am adus alte contribuții istoriografice, realizând monografiile celor trei Protopopiate din cuprinsul județului Ialomița, precum și un nou volum, album-monografic, despre Mănăstirea Sfinții Voievozi din Slobozia. Astfel, am adăugat pe lista cărților de autor/coautor următoarele titluri semnate Ștefan Grigorescu, în perioada menționată: 16.RETRĂIRI ISTORICE ÎN VEACUL XXI. VOL. VIII.1812-2012, 200 DE ANI DE LA RĂPIREA BASARABIEI DE CĂTRE IMPERIUL RUS.Ediție coordonată și îngrijită de Comandor (retr.) Prof. Univ. Dr. Jipa Rotaru și Cpt.Dr. Luiza Lazăr Rotaru. Editura Anca, Urziceni, 2013, 588 pag. Coautor. Studiul meu, Guvernatorii Basarabiei între anii 1812-1856, pp.160-167. 17.MĂNĂSTIREA SFINȚII VOIEVOZI SLOBOZIA. UN RUG APRINS ÎN INIMA BĂRĂGANULUI. Editura Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, Slobozia, 2013, 160 pag.Coautor (autorul textului). 18.PROTOPOPIATUL FETEȘTI. Editura Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, Slobozia, 2013, 184 pag. 19.PROTOPOPIATUL SLOBOZIA. Editura Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, Slobozia, 2014, 384 pag. Sub tipar se află lucrarea de autor, PROTOPOPIATUL URZICENI.De asemenea, am finalizat de mai bine de 2 ani volumul despre Razvan-Voda, o premiera în istoriografia noastra, care așteaptă să fie publicat, deocamdată lipsind mijloacele financiare.

MĂNĂSTIREA ARGEŞULUI ŞI URMELE MEŞTERULUI MANOLE

MĂNĂSTIREA ARGEŞULUI ŞI URMELE MEŞTERULUI MANOLE Binecunoscuta legendă a Mănăstirii Argeşului îl pomeneşte drept ctitor, după cum se ştie, pe un Negru-Vodă, iar drept ,,meşter” (arhitect) pe un Manole, a cărui soţie era Ana. Adevăratul ctitor e cunoscut. Pornind întâi de la pisaniile săpate în piatră la anul 1517 şi fixate lângă intrarea în biserica mănăstirii şi continuând cu numeroase hrisoave şi cronici, numele lui Neagoe Basarab este cel legat de ridicarea minunatei creaţii arhitecturale de la Curtea de Argeş. În ceea ce-l priveşte pe arhitectul medieval al construcţiei, numele acestuia rămâne necunoscut, chiar dacă legendarul Manole a fost identificat ba cu un Manoli din Niaesia (Asia Mică), ba cu un Manea, pomenit însă drept meşter abia la începutul sec.al XVIII-lea, la Horezu, de unde poate a fost trecut în legenda mănăstirii. În mentalul colectiv, plecând de la amintita legendă, numele lui Manole şi cel al sacrificatei sale soţii Ana este legat de un loc din peretele mănăstirii, unde Ana ar fi fost sacrificată ritual (zidită), iar al lui Manole şi de o fântână apărută acolo unde el s-ar fi prăbuşit, încercând să scape de pe acoperişul edificiului religios. Dau aici, descifrând ca epigraf numeroase alte inscripţii din ţară şi fără dorinţa de a demitiza, inscripţia pictată pe peretele sudic exterior al bisericii Adormirea Maicii Domnului, în locul zis al zidirii Anei. Literele pictate cu vopsea roşie, în română şi slavonă menţionează:,,Stan zug[rav] i brat ego, Iacov zug[rav] sin popei Radul ot Răşinari. M[e]seţ[a] sep[tembrie] a d[ni] leat 7270. Pământ şi cenuşe…”, adică ,,Stan zugrav şi fratele lui, Iacov zugrav, fiii popei Radul din Răşinari. Luna septembrie 1 zile, anul 1761. Pământ şi cenuşe…”. Aşadar nici o legătură cu legenda, cei amintiţi fiind doi zugravi (pictori) transilvăneni, care au lucrat la pictura mănăstirii, în a doua jumătate a sec.al XVIII-lea. În ceea ce priveşte fântâna lui Manole, este de fapt o cişmea în frumosul stil al arhitecturii populare, ridicată în micul parc de peste drum de mănăstire. Inscripţia în româna veche, cu litere slavone, dă versuri şi numele celor ce au trudit pe la anii 1800-1805 pentru ridicarea cişmelei, anume episcopul Iosif al Argeşului şi egumenul Meletie al Mănăstirii Argeş. Altfel, legenda rămâne frumoasă, iar minunata Mănăstire a Argeşului, poate cea mai strălucitoare ctitorie religioasă de pe pământul românesc.

MONUMENTE TRANSILVĂNENE

MONUMENTE ISTORICE TRANSILVĂNENE Transilvania are nenumărate şi esenţiale monumente istorice, după cum este bine ştiut. Câteva dintre ele, demne de vizitat de către cei doritori să calce pe urmele istoriei sunt înfăţişate aici. Centrul istoric al Sibiului, văzut din Turnul Sfatului, apare remarcabil, cu sute de clădiri din sec.XIV-XVIII, între care se remarcă, desigur, Catedrala Evanghelică, monument gotic cu forma actuală după anul 1520 şi care reprezintă cea mai înaltă clădire medievală din România. Apoi, Catedrala Romano-Catolică din Alba-Iulia, ridicată în sec.XIII şi refăcută după invazia mongolă este cel mai important monument romanic din România şi adăposteşte mormintele lui Iancu de Hunedoara, Ioan (fratele său), Ladislau (fiul mai mare), Andrei Bathory (înhumat aici în 1599, deşi îşi pregătise un mormânt la Barzewo) etc. Cetatea Făgăraş, cel mai important monument al Ţării Făgăraşului, a fost ridicată şi extinsă între sec.XIV-XVIII, fiind legată de voievodul Ştefan Mailat, familia Bathoreştilor şi mai ales de familia lui Mihai Viteazul (singurul bust al Doamnei Stanca se află în faţa cetăţii). Mănăstirea Sâmbăta de Sus a fost ridicată la sfârşitul sec.XVII de voievodul Constantin Brâncoveanu, distrusă de austrieci în secolul următor şi refăcută între 1926-1946 de mitropolitul Nicolae Bălan. Este cea mai mare mănăstire din sudul Transilvaniei, amintind şi de marele duhovnic Arsenie Boca, strareţ acolo între anii 1940-1949. În sfârşit, Catedrala Încoronării (sau Catedrala Reîntregirii sau Catedrala Arhiepiscopală) din Alba-Iulia, ridicată în anii 1921-1922 pentru celebrarea încoronării primilor suverani ai României Mari, Regele Ferdinand I şi Regina Maria are celebrele tablouri murale ale unificatorilor naţionali, Mihai Viteazul şi Ferdinand I.