CĂRŢILE MELE

CĂRŢILE MELE

Am fost întrebat despre ce am scris, altfel spus, despre cele publicate. Ca tânăr profesor de istorie, m-am apucat să scriu acum vreo zece ani. Până acum, sunt peste 300 (trei sute) de studii şi articole de istorie, apărute sub semnătura mea, în publicaţii judeţene şi naţionale. Ca istoric, am bucuria astăzi de a vedea 11 (unsprezece) volume de autor sau coautor, care au pe copertă sau pe pagina de gardă, numele Ştefan Grigorescu. Până acum, n-a scris nimeni atât de mult despre ţinutul Ialomiţei, această realizare culturală, istoriografică, fiind tributul meu adus memoriei pământului natal şi înaintaşilor mei. Sunt acestea nu doar lucrări de istorie locală, ci mai ales de aşezare a trecutului Bărăganului ialomiţean în ansamblul istoriei naţionale. Unele sunt, în acelaşi timp, apreciate ca lucrări de istorie regională, da şi naţională. Vorbesc aici despre prima carte privind judeţul Ialomiţa în vremurile medievale, despre prima monografie a celei mai mari mănăstiri din cuprinsul Bărăganului, despre primul ghid al aşezărilor şi monumentelor ialomiţene (mai multe decât cele din aşa-zisa Lista a monumentelor istorice…), despre prima lucrare care adună tezaurul epigrafic ialomiţean (când nu sunt decât câteva judeţe unde s-au publicat inscripţiile) etc. Sunt mai multe de spus; unele au fost surprinse în recenziile care s-au făcut cărţilor mele. Aşa că mă mulţumesc doar cu o trecere în revistă a volumelor de autor sau coautor, după cum urmează:

1.Ştefan Grigorescu,IALOMIŢA MEDIEVALĂ.
Editura Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, Slobozia, 2004, 239 pag.
Carte dedicată iubitei mele fiice, Ileana-Ancuţa Grigorescu.

2.Ştefan Grigorescu,AŞEZĂRI ŞI MONUMENTE IALOMIŢENE.
Editura Helis, Slobozia, 2006, 312 pag.

3.Ştefan Grigorescu,ISTORIA MĂNĂSTIRII BALACIU.
Editura Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, Slobozia, 2007, 164 pag.

4.Ştefan Grigorescu,MÂNĂSTIREA ,,SFINŢII VOIEVOZI” SLOBOZIA.
Editura Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, Slobozia, 2009, 48 pag.

5.Ştefan Grigorescu,NOTIŢE ISTORICE IALOMIŢENE.
Editura Pro Transilvania, Bucureşti, 2009, 144 pag.

6.Ştefan Grigorescu,INSCRIPŢII DIN JUDEŢUL IALOMIŢA.
Editura Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, Slobozia, 2009, 216 pag.

7.SLOBOZIA CULTURALĂ. Coautor.
Editura Star Tipp, Slobozia, 2006, 252 pag.

8.STUDII ŞI ARTICOLE DE ISTORIE. Vol.LXXII. Coautor.
Grup Editorial ROTTARYMOND-ROTAREXIM S.A.,Râmnic-Vâlcea, 2007, 288 pag.

9.AŞEZĂMINTE BISEICEŞTI CREŞTIN-ORTODOXE DIN URZICENI. Coautor.
Editura Anca, Urziceni, 2008, 102 pag.

10.MONOGRAFIA INSPECTORATULUI ŞCOLAR AL JUDEŢULUI IALOMIŢA ŞI A CASEI CORPULUI DIDACTIC IALOMIŢA. Coautor şi coordonator.
Editura Star Tipp, Slobozia, 2008, 158 pag.

11.DOMNITORII ŞI ARHIEREII ŢĂRII ROMÂNEŞTI. CTITORIILE ŞI MORMINTELE LOR. Coautor.
Editura Cuvântul Vieţii a Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei, Bucureşti, 2009, 1328 pag.

MĂNĂSTIREA VIFORÂTA

MĂNĂSTIREA VIFORÂTA (JUD.DÂMBOVIŢA)


În satul Viforâta, veche aşezare dâmboviţeană din vecinătatea fostei cetăţi de scaun a voievozilor munteni, se ajunge repede, fie dinspre Târgovişte, fie dinspre Mănăstirea Dealu. Din vechea capitală a Ţării Româneşti, se urmează şoseaua spre nord, către Pucioasa, câţiva km, prima localitate în dreapta fiind tocmai Viforâta, aparţinând comunei Aninoasa. Pe de altă parte, când se coboară de la Dealu sau se vine dinspre Ploieşti, un drum recent asfaltat face la dreapta, într-o zonă unde s-au ridica construcţii noi, drumul de câţiva km ajungând repede la Viforâta. Mănăstirea Viforâta (sau, în vechime, Vihorâta sau Vihorăşti) este cea care a dat numele satului, la marginea de sus a căruia se află. A fost ridicată între anii 1530-1532 de către voievodul Vlad al VII-lea, zis Înecatul şi este singura ctitorie rămasă de la acest fiu al lui Vlăduţ Voievod şi nepot de frate al lui Radu cel Mare, ctitorii Mănăstirii Dealului, aflată nu departe, spre sud-est. Viforâta a trecut de-a lungul secolelor existenţei sale prin dese şi grele încercări, mănăstirea fiind distrusă şi reparată în câteva rânduri, astfel încât astăzi nu mai are aspectul original. Între anii 1611-1619, după ce a suferit stricăciunile oştirii invadatoare a lui Gabriel Bathory, mănăstirea a fost restaurată prin grija lui Radu-Mihnea Vodă, iar în anul 1635, marele protector al culturii, care a fost voievodul Matei Basarab, a reparat-o din nou, transformând-o în mănăstire de maici. Constantin Brâncoveanu s-a îngrijit şi el de Viforâta, pardosind biserica cu piatră, refăcând pictura originală, reînălţând zidurile de incintă şi construind noi chilii. La începutul secolului XIX, unul dintre urmaşii voievodului martir, banul Grigore Brâncoveanu, a făcut reparaţii noi şi a ridicat biserica Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, din cimitirul mănăstiresc.În anul 1914, mitropolitul primat Konon Arămescu-Donici a restaurat biserica şi a reînnoit pictura, aducând-o în starea de astăzi. Cutremurul din toamna anului 1940 a distrus turnul clopotniţă şi o parte a chiliilor, în anii 1960-1962 având loc reparaţii radicale, prilej cu care mănăstirea a fost transformată în Casă Sanatorială a Patriarhiei Române. După cutremurul din 1977 s-au efectuat alte reparaţii la corpurile chiliilor. Ultimele reparaţii la aşezământ au fost efectuate în 1990-1994, aducând aşezământul la aspectul actual. Până în anul 2000 aparţinând direct de Patriarhia Română, mănăstirea a trecut apoi sub jurisdicţia Arhiepiscopiei Târgoviştei.
Mănăstirea Viforâta, care datorită repetatelor distrugeri şi restaurări şi-a pierdut aspectul din prima jumătate a secolului al XVI-lea, cuprinde astăzi biserica mare, corpul patrulater al chiliilor (incluzând paraclisul Sfântul Proroc Ilie şi turnul clopotniţă), casele Brâncoveanu, anexele gospodăreşti şi cimitirul mănăstiresc, cu biserica mică. Edificiul principal este biserica Sfântul Gheorghe, aflată în mijlocul incintei patrulatere. Departe de aspectul original, are un plan trilobat şi dispune de pridvor şi cele trei încăperi clasice de cult. Biserica are trei turle circulare ca plan, dintre care două încununează pronaosul, iar turla mare naosul. În pridvor se păstrează pictura de la începutul sec.XX, precum şi pisania pusă atunci, deasupra intrării în pronaos. Separaţia dintre pronaos şi naos este realizată prin stâlpi de cărămidă, legaţi prin arcade, iar naosul este separat de altar printr-o splendidă catapeteasmă sculptată în anul 1864, de celebrul Karl Storck. În pronaos, pe peretele vestic, se păstrează tabloul marelui ban Grigore Brâncoveanu şi al soţiei sale, Safta, în plan secundar fiind conturate (cu vopsea galbenă) chipurile ctitorilor dintâi, Vlad-Voevod şi Doamna Ana (Ancuţa). În interiorul bisericii se păstrează icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, lucrată în argint masiv de meşterul grec Mavros şi dăruită de voievodul Leon Tomşa, în anul 1632.
În curtea mănăstirii, la est de biserică se află ,,Fântâna mitropolitului Ghenadie, fost al Ungro-Vlachiei, primat al României, 1904”, iar spre sud, mormântul ieromonahului Macarie de la Perieţi, teolog, traducător şi compozitor de muzică bisericească, la începutul secolului XIX. În afara incintei se află casele construite de banul Grigore Brâncoveanu, în jurul anului 1830, precum şi cimitirul, cu biserica mică,Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, restaurată în anul 2005. În cimitir se află şi o creaţie a sculptorului Carol Storck, monumentul funerar al generalului Matei Vlădescu (1835-1901), participant la Războiul de independenţă, fost ministru de război şi colaborator apropiat al regelui Carol I.