MĂNĂSTIREA BALAMUCI (JUD.ILFOV)

MĂNĂSTIREA BALAMUCI (JUD.ILFOV)


La limita judeţului Ilfov cu Ialomiţa, la cca.40 km nord-est de capitală şi la cca.7 km vest de Fierbinţi-Târg, un drum pietruit duce din satul Sitaru, com.Grădiştea, către nord, cale de 2 km, în pădurea unde se află un splendid aşezământ ridicat în sec.al XVII-lea şi refăcut în secolul următor. Cunoscută ca Mănăstirea Sfântul Nicolae Balamuci sau Mănăstirea Sitaru (după satul pe teritoriul căruia se află), mănăstirea a fost ridicată în anii 1626-1627 de către marele logofăt Papa Greceanu, străbunic matern al domnitorului Constantin Brâncoveanu. Cea mai veche atestare a sa datează din 15 aprilie 1631, când domnitorul Leon Tomşa îi întărea ca metoc Mănăstirea Pârvuleşti. În anul 1656, mănăstirea a fost vizitată de Patriarhul Macarie al Antiohiei, însoţit de cronicarul Paul de Alep. În sec.al XVIII-lea, Mănăstirea Balamuci devenise metoc al Mănăstirii Sărindaru din Bucureşti, amândouă fiind închinate Mănăstirii Sfinţii Părinţi din Ianina. Intrată în ruinare, biserica a fost refăcută în forma de astăzi, în anii 1751-1752, de către jupan Gheorghe Greceanu şi Ieromonahul Antim, egumenul Sărindarului. Cu averile secularizate în anul 1864, a intrat în declin, în anii 1868-1872 adăpostind şi un penitenciar. În anul 1915 a fost părăsită, iar din 1928 a reînceput să fie locuită de călugări, devenind şi schit al Mănăstirii Căldăruşani, aflată la cca.5 km către vest, prin pădure. În anul 1944 a primit numeroşi călugări refugiaţi din Basarabia, de la Mănăstirea Noul Neamţ. Reparată în anii 1960-1962, prin grija Direcţiei Monumentelor Istorice, aşezământul a supravieţuit cu greu perioadei comuniste. După ce mai multe decenii fusese schit, a redevenit mănăstire în anul 1991, prin strădaniile stareţului Damian Bogdan, prin grija căruia s-au construit corpurile de chilii, turnul-clopotniţă, zidul de incintă, anexele gospodăreşti ş.a.
În mijlocul incintei se află biserica, splendid monument românesc de sec.XVIII, cu vădite influenţe brâncoveneşti târzii. Edificiul are un plan triconc, fiind încununat de două turle, deasupra pronaosului şi a naosului. Pridvorul deschis se remarcă prin stâlpii legaţi prin acolade, iar ancadramentele uşii şi ale ferestrelor sunt sculptate cu măiestrie. Deasupra intrării se păstrează pisania săpată în piatră în anul 1752. Atât pereţii pridvorului, cât şi ai celorlalte încăperi, păstrează frumoase picturi realizate la mijlocul sec.al XVIII-lea de către preoţii Dima şi Necşa din Braşov. Încăperea pronaosului, separată de naos tot prin coloane legate cu acolade, păstrează, în partea stângă, lespedea de mormânt a lui Fota spătar (1640), fiul ctitorului Papa Greceanu.