MĂNĂSTIREA BARBU
(JUD.BUZĂU)
Aşezată pe Valea Nişcovului, la 30 km vest de municipiul Buzău, în satul Leiculeşti, comuna Tisău, mănăstirea poartă numele ctitorului său, vel căpitanul Barbu Bădeanu. Acesta a ridicat biserica mănăstirii între anii 1662-1669, ajutat fiind de soţia sa, jupâneasa Rada şi de fiii lor, Hrizea, Radu, Jipa, Andronic, Neagoe şi Badea, pentru sfârşirea lucrărilor dându-se bani şi din vistieria domnitorului Antonie-Vodă din Popeşti.
În sec.al XVIII-lea, Mănăstirea Barbu a devenit metoc al Mănăstirii Văcăreşti, închinată Sfântului Mormânt de la Ierusalim. După secularizarea din vremea lui Cuza, mănăstirea de călugări a fost desfiinţată, aşezământul monahal fiind reîntemeiat în anul 1871, dar ca mănăstire de maici, fiind aduse aici călugăriţe de la Schitul Sfântul Gheorghe de lângă Bozioru, căzut în ruinare. Biserica a fost reparată între anii 1894-1895, prin strădaniile stareţei Glafira Georgescu şi ale părintelui Visarion Ioan Hagiu de la Schitul Nifon. Cu acea ocazie a fost înlocuită pictura, retârnosirea lăcaşului făcându-se în anul 1896.
În anul 1931, cu sprijinul Comisiei Monumentelor Istorice şi al comunităţii locale, Biserica a fost refăcută, îndeosebi prin stăruinţele stareţei Xenia Dumitru şi a protosinghelului Ioasaf Grigorescu de la Mănăstirea Ciolanu. Tot atunci s-a refăcut pictura, de către Nicolae Şolescu din Buzău. În urma decretului de tristă amintire din anul 1959, autorităţile comuniste au desfiinţat mănăstirea, refăcută după anul 1989. Ultimele restaurări la biserică s-au făcut între anii 1981-1994.
Ansamblul Mănăstirii Barbu cuprinde biserica, paraclisul (de dată recentă), clopotniţa, stăreţia, corpurile de chilii şi o serie de anexe. Biserica are hramurile Sfinţii Voievozi Mihai şi Gavril şi Sfântul Mare Mucenic Gheorghe şi a avut iniţial un plan de navă, modificat la sfârşitul sec.al XIX-lea în planul triconc de astăzi, prin adăugarea absidelor naosului; tot atunci s-a adăugat şi pridvorul. Trei turle de tablă încununează biserica, dându-i aspectul pe care îl au, în general, bisericile din ţinutul Buzăului, cu două turle mai înguste deasupra pronaosului şi o turlă mai mare, deasupra naosului. Pridvorul este realizat în stil neoclasic şi este susţinut prin doi stâlpi circulari. La sud de încăperea altarului a fost lipită încăperea veşmintelor. În interior, pronaosul este separat de naos printr-o arcadă susţinută de doi stâlpi. Pictura interiorului este cea de la sfârşitul sec.al XIX-lea, refăcută în perioada interbelică; catapeteasma şi uşile împărăteşti sunt frumos sculptate în lemn şi vopsite cu bronz. La exterior, pe zidul sudic, în dreptul pronaosului, se păstrează încastrată pisania veche, pusă în anul 1669.
