LA  VIENA, PE URMELE LUI MOZART, BEETHOVEN, BRAHMS, STRAUSS, HAYDN, SCHUBERT

            O călătorie la Viena, fără îndoială unul dintre cele mai frumoase orașe ale lumii, poate să aibă ca ,,ținte” urmele marilor compozitori. Poate cel mai însemnat centru al culturii europene și universale în a doua jumătate a sec.al XIX-lea, capitală a muzicii nu doar atunci, ci și în secolul al XIX-lea, Viena păstrează locuri în care au trăit, pe unde au trecut și unde se odihnesc somnul de veci cei mai importanți compozitori ai omenirii. Am fost pe urmele unora dintre ei, în centrul vechi al orașului, la Catedrala Sfântul Ștefan, unde Mozart a fost kapellmeister și unde i s-a făcut slujba de înmormântare, am vizitat clădirea în care a locuit ultimii ani din viață cel mai mare compozitor, clădire astăzi  muzeu; am trecut pe lângă casa în care Mozart a compus Răpirea din serai. Tot în centrul istoric, am văzut casele în care au locuit Vivaldi și Haydn. Am căutat mormântul lui Wolfgang Amadeus Mozart (1756-1791) în părăsitul (de aproape un secol și jumătate) cimitir Sankt Marxfriedhof. Ne-am recules în Zentralfriedhof la mormintele lui Johann Strauss Vater und Son (1804-1849, respectiv 1825-1899), Franz Schubert (1797-1828), Johannes Brahms (1833-1897) și Ludwig van Beethoven (1770-1827)-germani, dar trăitori la sfârșitul vieții în Viena. Tot acolo, alături de monumentele lor, am văzut un al doilea monument funerar al lui Mozart, de fapt un cenotaf.

                                           Mormantul lui Mozart, în Sankt Marxfriedhof

                                         Mormantul lui Beethoven și cenotaful lui Mozart

                                                          Mormantul lui Schubert

                                                      Mormintele lui Strauss fiul...

                                                                            și tatăl

                                                            Mormantul lui Beethoven

                                                               Mormantul lui Brahms

                                                                      Mozarthaus

                                                                        Haydnhaus

                                          Aici a compus Mozart celebra ,,Răpire din serai”

                     LA  MĂNĂSTIRILE DIN NORDUL OLTENIEI.

                                       BISTRIȚA ȘI HOREZU

        

         La Bistrița Olteniei ajungi dinspre Râmnicu-Vâlcii ținând drumul Tîrgu-Jiului, prin Căzănești-Bunești-Stoenești-Pietrari-Costești (lași în stânga rezervația geologică a trovanților), după care la dreapta urci pe valea Bistriței, către chei și munte. Mănăstirea, ctitorită de boierii Craiovești pe la anul 1500, era odinioară una dintre cele mai importante din Țara Românească, îndeosebi prin moșiile și privilegiile sale. Astăzi cred că are cea mai mare comunitate de călugărițe de la sud de Carpați și una dintre cele mai mari din țară, rivalizând cu Agapia și Văratec. Biserica mare, afectată de vreme și de oameni, a fost refăcută complet în stil neoclasic la mijlocul sec.al XIX-lea, la fel și cele două incinte. Practic, singura construcție medievală păstrată este biserica mică (a Bolniței), aflată pe deal, spre est, în afara incintei. Sus, dominând mănăstirea, se află peștera Sf.Grigore Decapolitul (moaștele acestuia sunt în biserica mare), la care se ajunge pe o potecă. Ieșind din mănăstire, un drum te duce la splendidele chei ale Bistriței, un alt drum urcă pe o culme, la Schitul Păpușa (mai mereu închis), iar un alt drum, de câțiva km, urcă la Mănăstirea Arnota. La Bistrița, două plăci comemorative ar trebui să menționeze că aici au locuit, în vremuri de restriște, mareșalul Ion Antonescu și literatul/teologul/arhiereul Valeriu (Bartolomeu) Anania.

         Revenind la drumul Târgu-Jiului, se merge alți câțiva km înainte, după care la dreapta, drumul către satul Romanii de Jos duce repede la Mănăstirea Horezu (Hurezi, Hurez). Binecunoscută ca monument UNESCO și pusă mai în valoare după canonizarea lui Constantin Brâncoveanu, mănăstirea (cu două incinte, biserica mare, paraclisul, Bolnița și alte două schituri, în vecinătate) ridicată în anii 1690-1693, se află într-o stare de invidiat. Astăzi se mai lucrează la pridvorul bisericii mari. În aceasta, pictura brâncovenească, incluzând cel mai cunoscut tablou al familiei voievodului Brâncoveanu, precum și cea mai completă galerie de voievozi, însoțește cenotaful voievodului martir, realizat din marmură albă, în dreapta pronaosului.

                          LA MĂNĂSTIRILE DIN NORDUL OLTENIEI.

                                                        GOVORA.

         Întotdeauna am considerat Mănăstirea Govora ca fiind unul dintre puținele locuri în care te întorci cu adevărat în timp. Este așezată pe o culme de deal, privind către altele, acoperite cu petice de pădure și fânețe. Satul la marginea căruia se află păstrează case vechi, în stilul tradițional al Olteniei de sub munte, florile inundă curtea mănăstirii, comunitatea de maici e mică și discretă (am experiența mănăstirilor mari, unde ești repezit dacă faci vreo fotografie ori nu te-ai închinat mai repede), biserica e în cel mai pur stil medieval românesc, iar istoria... Ce poți să spui despre o mănăstire ctitorită pe la 1440 în vremea lui Vlad Dracul, jefuită în a doua domnie al lui Vlad Țepeș, de către boierul ,,hiclean” Albu cel Mare, refăcută complet de către Radu cel Mare pe la anul 1500 (chipul său e în pronaos, alături de al Doamnei Cătălina, în dreapta intrării), jefuită de ungurii lui Gabriel Bathory în 1611, ocazie cu care călugării au fost trecuți prin foc și sabie, iarăși restaurată în vremea celor mai mari ctitori din istoria noastră, domnitorii Matei Basarab și Constantin Brâncoveanu. Astăzi arată minunat, ultimele restaurării fiind făcute prin grija fericitului de pomenire arhiepiscop Gherasim Cristea al Râmnicului (ialomițean de origine, din Munteni-Buzău).

         La Mănăstirea Govora ajungi dinspre Râmnicu-Vâlcii sau dinspre Pitești ținând drumul Târgu-Jiului, prin Râureni. Treci prin Căzănești și Buleta (lăsând în stânga imensa platformă chimică), apoi prin Bârsești și Govora Sat. Când drumul face o mare buclă spre dreapta, o intersecție (în drept cu biserica și școala) arată la câțiva km înainte Băile Govora, iar la stânga Mănăstirea Govora. Faci deci la stânga 1 km, apoi la dreapta 200 m către deal și ajungi în poarta mănăstirii. Liniște, frumusețe, credință, istorie...Govora!

                              LA MĂNĂSTIRILE DIN NORDUL OLTENIEI.

                                                   DINTR-UN LEMN.

         Mănăstirea Dintr-un lemn e prea cunoscută, ca să insist asupra istoriei sale. Ca și în alte dăți, am vizitat-o venind dinspre Râmnicu-Vâlcii, prin Băbeni, la dreapta câțiva km. Oază de istorie și de reculegere, rămâne și o grădină a florilor. Are două incinte, în cea dinspre deal, mai veche, aflându-se biserica de piatră, ridicată în sec.al XVII-lea de Matei Basarab și refăcută la 1715 de nefericitul văr al lui Brâncoveanu, voievodul Ștefan Cantacuzino. În afara incintelor, pe deal, biserica din lemn, înconjurată azi de cimitirul monahal, rămâne totuși monumentul primordial, tocmai prin simplitatea sa. Dintre stejarii multiseculari aflați în vecinătate (din lemnul unuia dintre ei s-a făcut biserica, în sec.al XVI-lea, zice tradiția) numai unul mai stă în picioare. Altul, putrezit, mai are puțin din trunchi, restul fiind căzut alături. Icoana Maicii Domnului, găsită în scorbura unui stejar, zice tradiția, se păstrează încă și atrage credincioși. În cimitir, în partea sudică, mormântul generalului Paul Teodorescu (1888-1981), fost ministru și secretar de stat în domnia lui Carol al II-lea (al cărui colaborator apropiat a fost), fost comandant al Școlii Superioare de Război, fost academician, fost deținut politic sub comuniști...

         Pare totul neschimbat de la ultima vizită, dar în vecinătatea nordică a primei incinte se ridică o a treia biserică (oare două, cu valoare istorică și arhitecturală erau puține?), cu acoperișul de tablă aurită și care deja parcă își propune să domine totul.