CÂŢIVA STRĂINI, CĂPITANI ÎN OASTEA LUI MIHAI VITEAZUL. BRANIŢCHI, VELICICO ŞI WALENTYN WALAWSKY.

CÂŢIVA STRĂINI, CĂPITANI ÎN OASTEA LUI MIHAI VITEAZUL. BRANIŢCHI, VELICICO ŞI WALENTYN WALAWSKY. Monografiile dedicate lui Mihai Viteazul, eroul naţional, începând cu cea a lui Nicolae Bălcescu, de la mijlocul secolului al XIX-lea, apoi cea a lui Ion Sârbu, de la începutul secolului XX, continuând în perioada interbelică cu cele ale lui Nicolae Iorga şi P.P.Panaitescu ş.a.m.d., subliniază şi contribuţia căpitanilor săi la marile realizări istorice ale epocii. Unii dintre aceştia din urmă au fost români, alţii străini; unii au avut moarte de eroi, alţi au rămas în hrisoave şi cronici drept trădători ai marelui voievod. Câteva rânduri despre unii străini, doi polonezi şi un sârb, căpitani în oastea Viteazului. Altfel spus, pe scurt despre eroi şi trădători. BRANIŢCHI. Zis şi Branicky, căpitan de însemnătate secundară, polonez de origine, a fost comandantul unui polc de cazaci. A intrat în oastea lui Mihai Viteazul cel mai probabil în toamna anului 1598, odată cu Walentyn Walawsky. În vara anului 1599, se afla cu cazacii săi în tabăra de lângă râul Buzău, iar la începutul lunii octombrie 1599, în tabăra de la Ploieşti. A participat la bătălia de la Şelimbăr (18/28 oct.1599), Walawsky menţionând că, iniţial, Braniţchi fusese ţinut în rezervă, apoi că a intrat în luptă, la cererea voievodului. Sprijinindu-l pe Viteaz, cazacii lui Braniţchi au reuşit să oprească atacul maghiar, care dăduse peste cap asaltul oştenilor conduşi de Baba Novac şi Walawsky. Mihai Viteazul însuşi menţiona că ,,ne-am luptat mult şi, în sfârşit, rupând rândurile vrăjmaşilor” a intrat după ei, în tabăra lor, ,,cu cazacii lui Braniţchi şi cu secuii”. În fruntea polcului său, Braniţchi a participat apoi la campania din Moldova (primăvara 1600), de unde în septembrie 1600 s-a întors în Transilvania, cu restul oştirii voievodului. A murit în bătălia de la Mirăslău, la 18 septembrie 1600, în slujba lui Mihai Viteazul. VELICICO. Căpitan de haiduci, era de origine sârbă; numit şi Veliciko sau Velişco. A intrat în slujba lui Mihai Viteazul cel mai probabil în anul 1595, comandând haiduci balcanici. Velicico s-a afirmat în mai multe bătălii cu turcii, cronicile consemnându-i elogios numele, îndeosebi în legătură cu ultima bătălie pe care a purtat-o. În anul 1596, o oaste de 1 500 de oşteni, condusă de Velicico, a atacat în Dobrogea, cucerind şi jefuind însemnatul oraş otoman Babadag. Pe drumul de întoarcere, cronicile consemnează că în locul numit Comisul, oastea lui Velicico, deplasându-se greu datorită prăzilor şi prizonierilor luaţi, a fost ajunsă din urmă de o oaste otomană mai numeroasă, 1 300 de haiduci luptând cu 12 000 de turci. În bătălia care s-a dat vreme de trei zile, haiducii au fost învinşi şi aproape toţi ucişi, în frunte cu viteazul lor căpitan, Velicico, la aflare morţii căruia însuşi Mihai Viteazul fiind întristat. Istoria Ţăerei Româneşci, de cându au descălicatu românii, descrie evenimentul astfel:,,Ear` cându fu la cursul anilor 7105, Mai 6, trimise Michaiu Vodă pe Velicico cu haiducii la Baba, de o ocoliră şi o bătură, şi o aprinseră şi multă bunătate şi avuţie dobândiră, şi întorcându-se înapoi cu dobândă, ear` turcii se strânseră de toate părţile şi purceseră după Velicico şi lu ajunseră la un locu ce se chiamă Comisulu, şi deteră resboiu unii cu alţii şi fu biruit Velicico, şi periră toţi haiducii, şi luară turcii toată dobânda înapoi. Michaiu Vodă foarte se întristă.” Moartea eroică a acestui căpitan de haiduci, căzut în războiul antiotoman în slujba Viteazului, a impresionat şi istoricii sec.al XIX-lea, care l-au numit ,,general” al oştirii lui Mihai Viteazul. Teutschlander scria că ,,un general valah, pe nume Velicico, care năvălise în Bulgaria [de fapt, Dobrogea-n.n.] şi incendiase oraşul Babadag, căzu curând după aceea într-o cursă şi fu măcelărit împreună cu forţele sale formate din valahi şi haiduci.” Ubicini zicea că ,,generalul Velicico fu învins şi ucis la locul numit al Scutierului”, iar Jean A.Vaillant afirma şi el:,,comisul său Velicico luptă în Bulgaria şi este omorât la locul numit astăzi locul Comisului”.Engel consemna şi el moartea eroică a acestui căpitan al Viteazului, punând-o în ziua de 16 iunie 1596:,,un comandant valah, Velicico, a pătruns cu valahi şi haiduci transilvăneni în Bulgaria, a dat foc oraşului Baba, a fost însă surprins la 16 iunie şi bătut”.Din istoriografia românească a secolului respectiv,Istoria generală a Daciei, a lui Dionisie Fotino, consemna moartea acestui viteaz căpitan, la 7 mai 1596, astfel:,,La 4 mai 1596, l-a trimis pe Velitcu la Toba-badi [Babadag-n.n.], unde a învins, dar pe drumul înapoi, au ajuns pe Velitcu la locul care se chiamă Comisu, i-au tăeatu trecătorile şi după o luptă de trei zile, oştirea românească s-a sfărâmatu, Velitcu s-a ucisu”.Numele său este consemnat şi pe soclul celebrului monument al lui Mihai Viteazul, dezvelit la 8 nov.1874 în Bucureşti. WALENTYN WALAWSKY. Numit şi Valentin Valavschi, în forma românească, era nobil polonez, nepot al lui Andrei Taranowski, sol în Ţările Române în câteva rânduri şi cunoscut al lui Mihai Viteazul. Walawsky a intrat în slujba lui Mihai Viteazul la sfârşitul anului 1598 sau la începutul anului următor, comandând, după cum el însuşi scria, ,,polcul meu de 700 de călăreţi cazaci”.În vara anului 1599 era în tabăra de lângă râul Buzău, iar la începutul lui octombrie era în tabăra de la Ploieşti. Walawsky a participat la bătălia de la Şelimbăr, pe care el însuşi o descria într-o scrisoare trimisă la 24 octombrie 1599 unchiului său Taranowski. Menşiona acolo că:,,am fost respins cu polcul meu, de către ostaşii lui Bathory şi din această cauză, Mihai m-a ajutat cu suliţaşii săi. Când mi-au sosit ostaşii lui Mihai în ajutor, am împins îndărăt oastea lui Bathory”.Se intitula pe sine însuşi ,,polcovnic al voievodului Munteniei şi Transilvaniei”. În toamna anului 1600 s-a dovedit trădător, fugind cu trupele sale de la Mihai Viteazul, pentru a se alătura cancelarului polonez Zamoyski, care invadase Ţara Românească. Pentru trădarea lui, aducând cancelarului polonez nu doar oşteni, ci şi o cutie cu scrisori ale lui Mihai Viteazul, Walawsky a fost ,,primit cu mulţumire de domnul hatman şi i s-au dăruit pentru aceasta 1 000 de zloţi roşii”. (Fragmente din volumul Ştefan Grigorescu,Căpitanii lui Mihai Viteazul. Editura Univers Ştiinţific, Bucureşti, 2011, p.62-63 şi 136-136. Premiul Naţional ,,A.D.Xenopol” al Societăţii de Ştiinţe Istorice din România.)