MĂNĂSTIREA ARGEŞULUI
ŞI
URMELE MEŞTERULUI MANOLE
Binecunoscuta legendă a Mănăstirii Argeşului îl pomeneşte drept ctitor, după cum se ştie, pe un Negru-Vodă, iar drept ,,meşter” (arhitect) pe un Manole, a cărui soţie era Ana. Adevăratul ctitor e cunoscut. Pornind întâi de la pisaniile săpate în piatră la anul 1517 şi fixate lângă intrarea în biserica mănăstirii şi continuând cu numeroase hrisoave şi cronici, numele lui Neagoe Basarab este cel legat de ridicarea minunatei creaţii arhitecturale de la Curtea de Argeş. În ceea ce-l priveşte pe arhitectul medieval al construcţiei, numele acestuia rămâne necunoscut, chiar dacă legendarul Manole a fost identificat ba cu un Manoli din Niaesia (Asia Mică), ba cu un Manea, pomenit însă drept meşter abia la începutul sec.al XVIII-lea, la Horezu, de unde poate a fost trecut în legenda mănăstirii. În mentalul colectiv, plecând de la amintita legendă, numele lui Manole şi cel al sacrificatei sale soţii Ana este legat de un loc din peretele mănăstirii, unde Ana ar fi fost sacrificată ritual (zidită), iar al lui Manole şi de o fântână apărută acolo unde el s-ar fi prăbuşit, încercând să scape de pe acoperişul edificiului religios.
Dau aici, descifrând ca epigraf numeroase alte inscripţii din ţară şi fără dorinţa de a demitiza, inscripţia pictată pe peretele sudic exterior al bisericii Adormirea Maicii Domnului, în locul zis al zidirii Anei. Literele pictate cu vopsea roşie, în română şi slavonă menţionează:,,Stan zug[rav] i brat ego, Iacov zug[rav] sin popei Radul ot Răşinari. M[e]seţ[a] sep[tembrie] a d[ni] leat 7270. Pământ şi cenuşe…”, adică ,,Stan zugrav şi fratele lui, Iacov zugrav, fiii popei Radul din Răşinari. Luna septembrie 1 zile, anul 1761. Pământ şi cenuşe…”. Aşadar nici o legătură cu legenda, cei amintiţi fiind doi zugravi (pictori) transilvăneni, care au lucrat la pictura mănăstirii, în a doua jumătate a sec.al XVIII-lea. În ceea ce priveşte fântâna lui Manole, este de fapt o cişmea în frumosul stil al arhitecturii populare, ridicată în micul parc de peste drum de mănăstire. Inscripţia în româna veche, cu litere slavone, dă versuri şi numele celor ce au trudit pe la anii 1800-1805 pentru ridicarea cişmelei, anume episcopul Iosif al Argeşului şi egumenul Meletie al Mănăstirii Argeş.
Altfel, legenda rămâne frumoasă, iar minunata Mănăstire a Argeşului, poate cea mai strălucitoare ctitorie religioasă de pe pământul românesc.
MĂNĂSTIREA ARGEŞULUI
ŞI
URMELE MEŞTERULUI MANOLE
Binecunoscuta legendă a Mănăstirii Argeşului îl pomeneşte drept ctitor, după cum se ştie, pe un Negru-Vodă, iar drept ,,meşter” (arhitect) pe un Manole, a cărui soţie era Ana. Adevăratul ctitor e cunoscut. Pornind întâi de la pisaniile săpate în piatră la anul 1517 şi fixate lângă intrarea în biserica mănăstirii şi continuând cu numeroase hrisoave şi cronici, numele lui Neagoe Basarab este cel legat de ridicarea minunatei creaţii arhitecturale de la Curtea de Argeş. În ceea ce-l priveşte pe arhitectul medieval al construcţiei, numele acestuia rămâne necunoscut, chiar dacă legendarul Manole a fost identificat ba cu un Manoli din Niaesia (Asia Mică), ba cu un Manea, pomenit însă drept meşter abia la începutul sec.al XVIII-lea, la Horezu, de unde poate a fost trecut în legenda mănăstirii. În mentalul colectiv, plecând de la amintita legendă, numele lui Manole şi cel al sacrificatei sale soţii Ana este legat de un loc din peretele mănăstirii, unde Ana ar fi fost sacrificată ritual (zidită), iar al lui Manole şi de o fântână apărută acolo unde el s-ar fi prăbuşit, încercând să scape de pe acoperişul edificiului religios.
Dau aici, descifrând ca epigraf numeroase alte inscripţii din ţară şi fără dorinţa de a demitiza, inscripţia pictată pe peretele sudic exterior al bisericii Adormirea Maicii Domnului, în locul zis al zidirii Anei. Literele pictate cu vopsea roşie, în română şi slavonă menţionează:,,Stan zug[rav] i brat ego, Iacov zug[rav] sin popei Radul ot Răşinari. M[e]seţ[a] sep[tembrie] a d[ni] leat 7270. Pământ şi cenuşe…”, adică ,,Stan zugrav şi fratele lui, Iacov zugrav, fiii popei Radul din Răşinari. Luna septembrie 1 zile, anul 1761. Pământ şi cenuşe…”. Aşadar nici o legătură cu legenda, cei amintiţi fiind doi zugravi (pictori) transilvăneni, care au lucrat la pictura mănăstirii, în a doua jumătate a sec.al XVIII-lea. În ceea ce priveşte fântâna lui Manole, este de fapt o cişmea în frumosul stil al arhitecturii populare, ridicată în micul parc de peste drum de mănăstire. Inscripţia în româna veche, cu litere slavone, dă versuri şi numele celor ce au trudit pe la anii 1800-1805 pentru ridicarea cişmelei, anume episcopul Iosif al Argeşului şi egumenul Meletie al Mănăstirii Argeş.
Altfel, legenda rămâne frumoasă, iar minunata Mănăstire a Argeşului, poate cea mai strălucitoare ctitorie religioasă de pe pământul românesc.
