MONUMENTE TRANSILVĂNENE

MONUMENTE ISTORICE TRANSILVĂNENE Transilvania are nenumărate şi esenţiale monumente istorice, după cum este bine ştiut. Câteva dintre ele, demne de vizitat de către cei doritori să calce pe urmele istoriei sunt înfăţişate aici. Centrul istoric al Sibiului, văzut din Turnul Sfatului, apare remarcabil, cu sute de clădiri din sec.XIV-XVIII, între care se remarcă, desigur, Catedrala Evanghelică, monument gotic cu forma actuală după anul 1520 şi care reprezintă cea mai înaltă clădire medievală din România. Apoi, Catedrala Romano-Catolică din Alba-Iulia, ridicată în sec.XIII şi refăcută după invazia mongolă este cel mai important monument romanic din România şi adăposteşte mormintele lui Iancu de Hunedoara, Ioan (fratele său), Ladislau (fiul mai mare), Andrei Bathory (înhumat aici în 1599, deşi îşi pregătise un mormânt la Barzewo) etc. Cetatea Făgăraş, cel mai important monument al Ţării Făgăraşului, a fost ridicată şi extinsă între sec.XIV-XVIII, fiind legată de voievodul Ştefan Mailat, familia Bathoreştilor şi mai ales de familia lui Mihai Viteazul (singurul bust al Doamnei Stanca se află în faţa cetăţii). Mănăstirea Sâmbăta de Sus a fost ridicată la sfârşitul sec.XVII de voievodul Constantin Brâncoveanu, distrusă de austrieci în secolul următor şi refăcută între 1926-1946 de mitropolitul Nicolae Bălan. Este cea mai mare mănăstire din sudul Transilvaniei, amintind şi de marele duhovnic Arsenie Boca, strareţ acolo între anii 1940-1949. În sfârşit, Catedrala Încoronării (sau Catedrala Reîntregirii sau Catedrala Arhiepiscopală) din Alba-Iulia, ridicată în anii 1921-1922 pentru celebrarea încoronării primilor suverani ai României Mari, Regele Ferdinand I şi Regina Maria are celebrele tablouri murale ale unificatorilor naţionali, Mihai Viteazul şi Ferdinand I.

MĂNĂSTIREA DERVENT ŞI ÎNTEMEIETORUL EI

MĂNĂSTIREA DERVENT ŞI ÎNTEMEIETORUL EI, ARHIMANDRITUL ELEFTERIE MIHAIL Aşezată în colţul de sud-vest al Dobrogei, în apropierea Dunării, cam în dreptul Păcuiului lui Soare, Mănăstirea Dervent sau Mănăstirea de la ,,Crucea de leac” este astăzi renumită şi atrage numeroşi pelerin. Este fără îndoială ca zona are o încărcătură istorică deosebită şi că mărturiile arheologice sunt pretutindeni, după cum şi poziţia geografică este dominantă şi în acelaşi timp extraordinară, prin vecinătatea fluviului şi a lacurilor pe care plutesc nuferi şi lebede. S-a spus că istoria unui schit la Dervent se pierde în negura veacurilor; adevărul este că abia prin anii `20 ai secolului trecut s-a pus problema constituirii unui aşezământ monahal acolo, în jurul unor cruci dintr-un cimitir creştin părăsit, unele socotite tămăduitoare şi care atrăgeau pelerini. După anul 1930, în urma donaţiilor făcute de unii moşieri din Coslugea şi Ostrov, a început constituirea oficială a unei mănăstiri, sub tutela Episcopiei Tomisului şi prin grija Episcopului Gherontie Nicolau. Biserica mare, astăzi vizibilă de departe, a fost ridicată între anii 1936-1942, restul construcţiilor, care astăzi dau o frumuseţe deosebită aşezământului, fiind ridicate în ultimele două decenii, inclusiv construcţia sub formă de biserică realizată la izvorul considerat tămăduitor şi care este legat, prin tradiţie, de trecerea pe acolo a Sfântului Apostol Andrei. Într-o vreme în care singurele aşezăminte monahale din cuprinsul Episcopiei Tomisului erau cele de la Balaciu şi Tatlageac, Mănăstirea Dervent a apărut într-o parte de ţară cu tradiţii creştine de două ori milenare, adevăratul său întemeietor fiind Arhimandritul Elefterie. Părintele Elefterie Mihail, pe numele de botez Enache, s-a născut la 11 noiembrie 1900, în satul Leaskova din judeţul Filipopoli (Bulgaria). A intrat ca vieţuitor în obştea Mănăstirii Balaciu din judeţul Ialomiţa, în anul 1932, la 18 decembrie 1933 fiind tuns în monahism. În anul 1936 a fost trimis la Mănăstirea Dervent, pentru a contribui la revigorarea vieţii monahale în Dobrogea de sud. La 27 octombrie 1938 a fost numit stareţ al Derventului şi a păstorit acolo până în anul 1959, fiind adevăratul şi stăruitorul ctitor al acestei mănăstiri. Din 13 septembrie 1942 egumen protosinghel, vrednicul călugăr a fost multă vreme adevăratul stâlp duhovnicesc al acelor părţi dobrogene, până când, în anul 1959, pe fondul închiderii multor mănăstiri şi schituri, autorităţile comuniste l-au scos din viaţa monahală, trimiţându-l la Tulcea. În anul 1970, deja la o vârstă venerabilă, s-a retras la Mănăstirea Agapia Veche, unde a fost duhovnic, iar în anul 1985 s-a retras la Mănăstirea Secu, alături de alţi mari duhovnici. La două luni după prăbuşirea regimului comunist, s-a reîntors în Mănăstirea Dervent, unde a primit, la 19 aprilie 1990, rangul de arhimandrit şi unde a trecut la cele veşnice în ziua de 12 mai 1990, la o vârstă de adevărat patriarh. Mormântul său se află în incinta Mănăstirii Dervent, ctitoria sa, aşezat la sud-est de zidul altarului bisericii.(Vezi Ştefan Grigorescu,Istoria Mănăstirii Balaciu. Editura Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, Slobozia, 2007, p.117-118.)