MĂNĂSTIREA STÂNIŞOARA (JUD.VÂLCEA)

MĂNĂSTIREA STÂNIŞOARA
(JUD.VÂLCEA)


Unul dintre cele mai izolate aşezăminte monahale din România se găseşte la poalele versantului sudic al Muntelui Cozia, într-o poiană dominată de vârful zis Colţii lui Damaschin. Se ajunge acolo fie urcând de la Mănăstirea Turnu, cale de vreo două ore, prin pădurile de munte, fie pe Valea Păuşa, din satul cu acelaşi nume, din dreptul Căciulatei, urcând vreo oră şi jumătate, pe un drum forestier.
După tradiţie, un mic schit a fost întemeiat acolo pe la 1671, de către călugării Meletie şi Neofit, veniţi de la Cozia în căutare de pustnicie. Schitul, căruia i s-a zis Nucet, după vechiul nume al Coziei, avea să fie înzestrat în anul 1747 cu o biserică de zid, ridicată de vel clucerul de arie Gheorghe, împreună cu Pătru din Piteşti. Cu ocazia unei lupte între turci şi austrieci în împrejurimile Coziei, în 1788, primii dintre năvălitori au ajuns la schit, pe care l-au ars împreună cu puţinele chilii. În anii care au urmat, ciobanii şi-au făcut o mică stână între ruinele vechiului schit, de unde locului i s-a zis Stânişoara. În anul 1807, s-au aşezat aici doi monahi veniţi de la Sfântul Munte Athos, sârbul Sava şi românul Teodosie. Ei s-au apucat să ridice biserică nouă, sfârşită însă abia în anul 1850. Mărindu-se comunitatea monahală, la anul 1904, călugării de la Stânişoara, împreună cu vrednicul arhimandrit Nicandru Manu, au ridicat o nouă biserică, mai mare, târnosită în anul 1909, când s-a ridicat şi frumosul corp de chilii de la nord de biserică, în stil tradiţional românesc, aşezat chiar sub peretele muntelui. Între anii 1936-1940, în locul unor chilii arse la anul 1917, a fost ridicat paraclisul (biserica mică), prin stăruinţele protosinghelului Ilarion Dumitrache, cu tot soborul. Pictura interiorului bisericii mari a fost zugrăvită la anul 1948, de către vestitul pictor bisericesc Dimitrie Belizarie. Aşezământul de la Stânişoara a fost de la întemeiere până la anul 1864 metoc al Coziei, devenind apoi mănăstire de sine stătătoare.
Ansamblul Mănăstirii Stânişoara cuprinde biserica mare, paraclisul, casele mănăstireşti, cuhnia şi turnul-clopotniţă. Biserica mare, cu hramul SfântulMare Mucenic Gheorghe, este o construcţie impresionantă, realizată din blocuri de piatră, cu un aspect general gri, care întăreşte senzaţia de masivitate. Un pridvor neoclasic asigură intrarea în biserică, a cărei încununare este făcută printr-o turlă mare, octogonală pe o bază pătrată, deasupra naosului, în vreme ce două mici turle oarbe, circulare, încununează marginea vestică a pronaosului. Pictura interiorului se păstrează bine, remarcându-se şi frumoasa tâmplă sculptată în lemn, precum şi vitraliile ferestrelor.